Contributors: Riscuri ale intrarii rapide a Romaniei in zona euro

Autor: Aura Socol, Lector ASE Bucuresti, Facultatea de Economie. Specializari in Macroeconomie, Macroeconomia Integrarii europene, Politici macroeconomice

“Autoritatile de la Bucuresti si-au asumat in mod oficial adoptarea monedei unice intr-un orizont apropiat. E normal sa fie asa. Potrivit Tratatului de la Amsterdam, semnat in 1997, toate tarile care sunt admise in Uniunea Europeana sunt obligate ulterior sa intre si in zona euro. Nu se mai poate beneficia de o eventuala derogare, asa cum a fost cazul Marii Britanii, de exemplu.  Momentul cand o va face ramane insa la alegerea fiecarui stat. Si asta in primul rand pentru ca implicatiile renuntarii la moneda nationala sunt colosale. Cel putin din acest punct de vedere analiza acestui moment trebuie facuta cu foarte mare atentie. In fond, chiar daca suntem obligati sa trecem la etapa urmatoare de integrare, nu trebuie uitat ca scopul intrarii in zona euro este legat de beneficiile aduse cetatenilor sai. “(…)

“Tarile pot castiga reciproc din detinerea unei monede comune, insa numai atunci când structurile lor economice sunt asemanatoare. Altfel, exista riscul ca unele dintre ele, insuficient pregatite, sa fie afectate negativ. Primul lucru care trebuie deci constientizat este ca adoptarea unei monede unice intr-un moment nepotrivit poate avea urmari mai mult negative decat pozitive.

Dar ce inseamna, de fapt, un moment nepotrivit? Economia romaneasca pierde in momentul intrarii in zona euro independenta politicii monetare si, implicit instrumentul curs de schimb. Atata timp cat in economia romaneasca nu se vor regasi instrumente alternative instrumentului curs de schimb pe care il pierde (stabilizatori fiscali automati eficienti, cicluri de afaceri sincronizate cu cele din zona euro, flexibilitatea pietei muncii, grad ridicat de integrare financiara s.a.) vom considera ca economia este nepregatita si momentul este nepotrivit.”

“Presupunand ca a fost admisa in zona euro, ca urmare a indeplinirii criteriilor de admitere impuse, care pot fi  riscurile intrarii Romaniei intr-un moment nepotrivit? 

1.      Sa creasca preturile. Dupa ce au fost admise in zona euro, multe dintre tarile ce au intrat in proiect cu performante economice inferioare “clubului” elitist (Spania, Grecia, Portugalia, Slovenia) au inregistrat o crestere semnificativa a preturilor. De ce? Pana la intrarea in zona euro criteriul inflatiei reprezinta practic cea mai importanta conditie pentru a fi admis. Dupa admitere, controlul acesteia devine practic singurul care nu mai trebuie si nu mai poate fi controlat de statele membre. Tarile unde inflatia nu a fost redusa in mod structural ci doar ca urmare a unor politici conjuncturale favorabile la un moment dat, s-au confruntat cu crestere de preturi. In plus, factori precum rigiditatea salariilor si a preturilor sau diferente la nivelul concurentei pe diverse piete nationale au explicat diferentele de inflatie. Cu cat propria economie a fost mai rigida, cu atat cresterile au fost mai semnificative. Cu alte cuvinte, poate exista situatia in care Banca Nationala a Romaniei si-a indeplinit misiunea cu succes, dar particularitatile structurale specifice fiecarei economii pot conduce la efecte adverse. De structura economiei romanesti, dar si de dimensiunea componentei necontrolabile din interiorul IPC depinde in mod direct ce preturi vom avea. Ceea ce este cu adevarat important este ca o eventuala crestere a preturilor va conduce la pierdere de competitivitate, cu consecinte defavorabile asupra dezechilibrelor macroeconomice.”

Citeste AICI continuarea articolului.

Sursa: Contributors.ro
Sursa foto: universign.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − 4 =