Convorbirea telefonică ce a spart gheața în relațiile SUA-Iran

După mai bine de 34 de ani, cam de când datează crearea Republicii Islamice Iran, lumea ar putea asista la o nou capitol al relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și Iran, un capitol în care apar elemente importante pentru lumea întreagă precum: program nuclear, război în Orientul Mijlociu, fundamentalism islamic. În absența detensionării relațiilor dintre Vest și Iran, și mai special dintre SUA și Iran și a redeschiderii dialogului dintre cele două părți – în contextul unui Orient Mijlociu foarte tulburat în ultimii ani de evenimente violente, război, terorism, un Israel ofensiv în declarații- un război pe o scară mai largă pare pentru mulți analiști iminent pentru a stopa programul nuclear iranian. Cu toate acestea, SUA vor să pivoteze spre Asia și, totodată, să evite angrenarea într-un nou război de tip Afghanistan sau Iraq, de aceea, liderul suprem american pare dispus să acorde șanse măsurilor „pașnice” de a răspunde provocării nucleare iraniene: sancțiuni economice, embargouri, iar acum utilizarea diplomației ca mijloc de detensionare a relațiilor dintre cele două state. Situația evidențiază cât de mult viziunea unui lider poate schimba lucruri care pot aduce modificări substanțiale asupra stabilității sistemului internațional, și nu mă refer doar la  poziția celui văzut de foarte mulți ca cel mai puternic om, Președintele Barack Obama, ci și la atitudinea noului lider iranian Hassan Rouhani, care a transmis un nou impuls omologului său american.

hassan rohani wikipediaDiscuțiile privind șansa de a detensiona relațiile dintre Vest și Iran și de a stopa programul nuclear iranian au început odată cu rezultatul suprinzător al alegerilor prezidențiale din Iran, în cadrul cărora a câștigat moderatul Hassan Rouhani. Atât în programul cu care a candidat, dar și declarațiile ulterioare, Rouhani a manifestat o oarecare deschidere pentru a relua relațiile cu Occidentului, o deschidere către dialog și soluționare pașnică a divergențelor. Rezultatul alegerilor a funcționat precum un barometru al opiniei publice cu privire la poziția Iranului față de SUA și Europa Occidentală, care a indicat dezacordul profund al populației față de politicile întreprinse de fostul președinte Ahmadinejad, care au stârnit mânia Vestului ce a afectat prin sancțiunile drastice impuse traiul cetățenilor iranieni. Rezultatul alegerilor, pare a-l fi redus la tăcere, sau mai bine spus pare a-l fi temperat puțin și pe liderul spiritual al Iranului Khameni.  Nu doar în discursuri s-a arătat Rouhani deschis la dialog, ci a și întreprins acțiuni care să arate că este de bună credință, astfel, la începutul lunii septembrie, a trecut în responsabilitatea Ministerului de externe negocierile cu vestul privind programul nuclear, acțiune prin care poate avea mai mult control asupra discuțiilor. În trecut negocierile au fost purtate între Consiliul Suprem Național pentru Securitate, care răspundea în fața liderului suprem Khamenei. Acest lucru înseamnă că, de acum înainte, delegația iraniană însărcinată cu aceste negocieri nu va mai fi condusă de radicalul Saeed Jalili, ci de ministrul de externe Mohammad Javad Zarif, perceput ca un moderat, cu experiență diplomatică și în negociere.[21] Această primă acțiune a fost interpretată ca un prim semn de deschidere și bunăvoință de a găsi o soluție care să ducă la ridicarea sancțiunilor economice care apasă greu pe umerii populației iraniene.

Schimbarea a venit după publicarea raportului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică din data de 28 august 2013 potrivit căruia, Iranul a încălcat prevederile și rezoluțiile internaționale continuând să își sporească potențialul de îmbogățire a uraniumului. [22] În fața acestor concluzii, dacă Rouhani într-adevăr dorește schimbare și ridicarea sancțiunilor prezentarea în cadrul negocierilor privind programul nuclear iranian a unei delegații iraniene conduse de un radical, nu ar fi fost o mișcare foarte înțeleaptă și nu ar fi putut duce la un rezultat favorabil, prin urmare, schimbarea responsabilității apare ca o mișcare naturală a liderului iranian în vederea câștigării încrederii Occidentului.

Deschiderea Iranului spre dialog și soluționarea divergențelor legate de programul său nuclear a fost confirmată și în cadrul întâlnirii din 27 septembrie dintre AIEA și delegația iraniană.  Potrivit declarațiilor lui Herman Nackaerts, de după întâlnirea cu ambasadorul Najafi, reprezentatul misiunii permanente iraniene, în cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă înțelegerile și concluziile discuțiilor anterioare, iar discuțiile au fost constructive, urmând însă ca pe 28 octombrie să fie discutate moduri de rezolvare a problemelor prezente.

Discursul lui Rouhani din fața Adunării Generale a ONU din 24 septembrie 2013 a evidențiat foarte bine temerile pe care situația curentă le ridică, care constituie în același timp și motivele pentru care această criză trebuie rezolvată. Acesta a declarat că „astăzi lumea este plină de frică și speranță; frica de război și relații regionale și globale ostile; frica de confruntării extreme între identități religioase, etnice și naționale; frica  de posibilitatea instituționalizării violenței și extremismului; frica de sărăcie și discriminare distructivă; frica de ruinare și distrugere a resurselor ce susțin viața.” Totodată, Rouhani a avertizat că „ perioada critică de tranziție din relațiile internaționale este plină de pericole, dar și de oportunități unice. Orice calcul greșit asupra poziției celuilalt poate duce la daune istorice; o greșeală din partea unui actor poate avea un impact negativ asupra tuturor celorlalți.” [23]

În același discurs, Rouhani a criticat drastic efectul destabilizator al sancțiunilor de orice fel impuse de cei din afară, politicile de îngrădire și schimbările de regim din afară pe care le vede ca fiind periculoase la adresa păcii.  În atenția sa a căzut și discursul politic internațional care tinde a ilustra un centru civilizat înconjurat de periferii necivilizate, aluzie evidentă la modul în care SUA și alte state vestice portretizează statele Orientului Mijlociu și pe cele africane în discursurile lor. Din punct de vedere al mesajului comunicat, am putea spune că discursul lui Rouhani a fost corect din punct de vedere diplomatic și eficient din punct de vedere al limbajului politic și al capitalului de imagine pe care Rouhani încearcă să îl câștige. Într-un mod coerent, Rouhani a reușit printr-un discurs bine structurat și argumentat să susțină punctul de vedere al statului pe care îl reprezintă și cum privește acest stat aplicare de sancțiuni asupra sa, avertizând asupra faptului că aceste sancțiuni sunt beligerante și sunt împotriva oricăror încercări de a construi încredere. În același timp, Rouhani a reușit să transmită deschiderea Iranului față de soluționarea problemelor: „Iranul caută să rezolve probleme, nu să le creeze. Nu există nicio problemă sau dosar care să nu poată fi rezolvat prin moderație prudentă, respect reciproc și respingerea violenței și a extremismului. Dosarul nuclear iranian este un astfel de caz.” [24]

Administrația Obama pare a fi înțeles din discursul lui Rouhani că acum este momentul oportun pentru a încerca calea dialogului, iar în cursul lunii septembrie, lumea a asistat la un eveniment ce nu mai avusese loc de 30 de ani: o discuție telefonică între Președintele Obama și omologul său iranian, discuție definită ca un prim pas spre progres în probleme importante pentru SUA și comunitatea internațională.  Pe 27 septembrie 2013, președintele Barack Obama i-a telefonat președintelui Rouhani vorbind cu acesta timp de 15 minute. Trebuie notat, dincolo de importanța celor discutate, ceea ce reprezintă din punct de vedere simbolic acest gest. Discuțiile telefonice directe între liderii de state nu sunt niște lucruri uzuale, iar atunci când sunt făcute publice, semnificația lor este cu atât mai evidentă și mai apropiată de ceea ce ar reprezenta o întâlnire față în față între doi lideri. Dialogul telefonic dintre cei doi lideri capătă o valență ridicată în contextul internațional prezent și în fața faptului că de mai bine de trei decenii SUA și Iranul nu și-au telefonat la cel mai înalt nivel. Potrivit comunicatului de presă al Casei Albe, în cadrul discuției, președintele Obama l-a felicitat pe Rouhani pentru câștigarea alegerilor și a punctat istoria neînțelegerilor și neîncrederii dintre cele două națiuni, menționând declarațiile constructive pe care președintele Rouhani le-a făcut de la alegerea sa, inclusiv cea din fața Adunării Generale a ONU.
În fața acestor fapte, am putea spune că într-adevăr discursul lui Rouhani din 24 septembrie a fost eficient și și-a atins scopul, captând atenția liderului american care  i-a ascultat sfatul și nu a vrut să piardă ocazia inițierii unui dialog ce ar putea repara relațiile dintre cei doi actori. Punctul central al discuției a fost soluționarea problemei nucleare și importanța lucrului împreună pentru a ajunge la o înțelegere mulțumitoare pentru ambele părți. Barack Obama a adus în discuție și faptul că SUA dorește ca cei trei cetățeni americani ținuți în Iran să fie reuniți cu familiile lor. [25] Discursurile anterioare convorbirii telefonice ale ambilor lideri, dar și discuția lor telefonică au iterat disponibilitatea ambelor părți de a încerca rezolvarea diferendelor și în special de a lucra la creșterea încrederii reciproce, în fapt, gestul președintelui Obama poate fi interpretat ca cel mai bun semn de bunăvoință și disponibilitate pentru a rezolva situația tensionată dezavantajoasă pentru ambele părți.  Desigur, convorbirea nu a rezolvat în niciun fel problema iraniană, dar poate fi văzută ca un pas istoric spre reconstruirea unei relații între SUA și Iran. Dezvoltările din cursul acestei luni, pun în lumină o imagine emblematică a doi lideri ce încearcă rezolvarea unei situații tensionate pe calea diplomației, prin încercarea construirii încrederii reciproce și a redefinirii pe plan intern a identității celuilalt din dușman în prieten. Obama pare a fi profitat de această „oportunitate unică” cum a definit el alegerea lui Rouhani ca președinte al Iranului și a cutezat să facă o mișcare curajoasă, din punct de vedere al imaginii sale politice pe plan intern, dacă ținem cont că sunt numeroase segmente police și ale populației americane ce văd ca un semn de „trădare” gestul președintelui, asemeni cum văd deschiderea lui Rouhani față de americani radicalii iraniei. Rămâne de văzut însă care vor fi rezultatele discuțiilor privind programul nuclear iranian ce vor urma la finele lunii octombrie, care reprezintă testul cel mai important al disponibilității Iranului de a ajunge la o înțelegere cu reprezentanții comunității internaționale.

Articolul face parte din numărul din octombrie al buletinului Politica sub lupa CEPE, disponibil aici.

Autor: Alina MOGOȘCenter for European Policy Evaluation

 

[21]„Iran’s Rouhani shifts responsibility for nuclear talks”, BBC,  5 septembrie 2013, http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-23972772;

[22]IAEA, „Implementation of the NPT Safeguards Agreement and relevant provisions of Security Council resolutions in the Islamic Republic of Iran”, 28 august 2013, http://isis-online.org/uploads/isis-reports/documents/Iran_DG_Report_-_gov2013-40.pdf ;

[23]Hassan Rouhani, „Statement by H.E. Dr. Hassan Rouhani, President of the Islamic Republic of Iran at the Sixty-eight Session of the United Nations General Assembly”, 24 septembrie 2013, http://paulcraigroberts.org/2013/09/26/irans-president-hassan-rouhanis-address-un-september-24-2013/;

[24] Idem.

[25]„Background Briefing by a Senior Administation Official on Iran”, White House Press Release Office,  27 septembrie 2013, http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2013/09/27/background-briefing-iran;

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × five =