Connect with us

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

CORESPONDENȚĂ. Președintele Klaus Iohannis: ”Considerăm că anul 2018 este potrivit pentru vizita Papei Francisc I în România”

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a efectuat în perioada 14-16 mai o vizită oficială în Italia, ocazie cu care a avut o discuție între patru ochi cu Papa Francisc.

iohannis-papa

CaleaEuropeana.ro a transmis cele mai importante evenimente ale vizitei președintelui:

16 mai: Klaus Iohannis: ”Credem că un moment potrivit pentru vizita Sanctității Sale, Papa Francisc I ar fi în anul 2018”

Președintele a făcut câteva scurte declarații de presă înainte de vizitarea Bazilicii Santa Maria in Trastevere.

iohannis-declaratii-basilica

Șeful statului i-a urat succes Simonei Halep pentru calificarea în finala turneului de tenis de la Roma.

“Și o urare de bine, fără participare, cred că are o oarecare valoare. Nu putem să fim peste tot, dar putem să ne gândim la oamenii noștri”, a afirmat Klaus Iohannis

Referitor la discuțiile avute cu cu Suveranul Pontif, președintele a declarat că au vorbit ”lucruri de actualitate”. ”Acesta (n.r. Papa Francisc) a fost interesat de situația din România în general și de cea a Bisericii și a minorităților etnice, în particular. I-am prezentat aceste chestiuni, împreună cu câteva considerații privind situația din Ucraina, din Republica Moldova, din zona Mării Mediterane și migrația din Nordul Africii. A fost o discuție foarte bună. COnsiderăm că vizita Sanctității Sale, Papa Francisc I în România ar fi potrivită pentru anul 2018, dar acest aspect îl vom discuta pe căi diplomatice”, a conchis acesta. 

UPDATE 15 mai- Președintele României a participat la o întâlnire cu studenții români de la Colegiul Pontifical Pio Romeno

iohannis - pio romeno

Vă prezentăm discursul integral al președintelui, conform Administrației Prezidențiale:

”Preasfinţia Voastră Părinte Rector,
Preacucernici părinţi,
Excelenţe,
Dragi studenţi,
Distinși invitaţi,

Sunt bucuros să mă aflu aici, la Colegiul pontifical „Pio Romeno”, și să vă întâlnesc astăzi, 15 mai, când aniversăm 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun. Sanctitatea Sa Papa Francisc ne-a oferit acest prilej sărbătoresc pentru care îmi exprim întreaga gratitudine. Aș dori, totodată, să vă spun că România acordă o atenţie specială relaţiei cu Sfântul Scaun și apreciază în mod deosebit viziunea Sanctităţii Sale despre nevoia de a crea mai multă solidaritate, mai mult dialog în societăţile noastre, precum și despre urgenţa combaterii plăgilor care afectează lumea contemporană.

România are, prin istoria și cultura sa, vocaţia unei relaţii speciale cu Sfântul Scaun, vocaţie pe care a exprimat-o în numeroase rânduri prin dialogul ecumenic și prin rolul pe care îl recunoaște Bisericilor în societate. Dorinţa noastră este să dezvoltăm și să aprofundăm colaborarea excelentă existentă în prezent în planul relaţiilor bilaterale.

Știu că acest Colegiu pontifical, aflat în grija Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, este o inimă românească în centrul Romei. Dedicat formării preoţilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Colegiul „Pio Romeno” a fost în trecut, înainte de întreruperea brutală provocată de regimul comunist, și continuă să fie și în prezent un loc de iradiere a spiritualităţii și a culturii, un spaţiu de dialog și de întâlnire, urmând modelul înalt de demnitate și de sacrificiu al ierarhilor greco-catolici care au cunoscut prigoana și martiriul în anii comunismului: Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu.

Ultimii 25 de ani au cunoscut o adevărată renaștere a activităţii Colegiului „Pio Romeno”. Generaţii de studenţi s-au pregătit aici și au trăit momente înalte de recunoaștere a Bisericii Greco-Catolice din România prin crearea în 1991 a Cardinalului Alexandru Todea, simbol al rezistenţei anticomuniste, și în 2012 a Cardinalului Lucian Mureşan. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, ridicarea la rang de Arhiepiscopie majoră a Bisericii Greco-Catolice, înfiinţarea Eparhiei greco-catolice de București în 2014 sunt tot atâtea semne ale unui parcurs care constituie o reparaţie istorică. Sunt convins că anii următori vor continua să aducă roadele pe care Biserica pe care o reprezentaţi le-a cultivat prin istoria sa și prin activitatea sa din prezent.

Vă mulţumesc pentru primirea călduroasă!”

UPDATE 15 mai- Președintele Iohannis a avut întrevederea cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc I. Cei doi au făcut schimb de cadouri

Șeful statului s-a întâlnit cu Papa Francisc I. Suveranul Pontif l-a salutat pe președintele Iohannis în limba germană, iar șeful i-a răspuns tot în germană.

Cei doi au făcut schimb de cadouri. Klaus Iohannis i-a oferit o gravură cu cetatea și orașul Sibiu transmițându-i Papei că aceasta este un ”simbol al faptului că în Sibiu sunt mai multe confesiuni”.

Papa Francisc i-a dăruit președintelui României o imagine cu îngerul păcii învingând moartea, ca un simbol pe care Papa îl oferă șefilor de stat. Mesajul Sanctității sale a fost că îngerul păcii simbolizează faptul că șefii de stat trebuie să promoveze pacea.

Președintele Iohannis a depus o coroană de flori la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea.

iohannis vatican 4

UPDATE 15 mai – Cadoul Președintelui Iohannis pentru Papa Francisc I

Președintele României, Klaus Iohannis îi va acorda Papei Francisc I o gravură care reprezintă orașul și cetatea Sibiu și o emisiune numismatică (monedă de aur) pentru comemorarea a 2000 de ani de creștinism.

iohannis vatican 3

iohannis vatican 2

UPDATE5 14 mai- Peste 300 de români au venit la întâlnirea cu președintele Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit după vizita la Expoziția universală din Milano și cu reprezentanți ai comunității românești de acolo. În timpul acestei reuniuni șeful statului a discutat cu cei prezenți (peste 300 de români asistând la această întâlnire), iar primarul orașului Milano a ținut să precizeze că președintele României este primul lider european care vizitează Expo Milano 2015.

Iohannis-romani-Milano

Românii au fost încântați de întrevederea cu șeful statului. Aceștia au cântat imnul la început, iar președintele a făcut poze cu invitații și a oferit autografe pentru cartea sa ”Pas cu pas”. 

iohannis-facebook-milano

Alocuțiunea sa, conform Administrației Prezidențiale:

”Stimate domnule primar,
Onorat reprezentant al Prefecturii,
Stimată doamnă ambasador,
Stimate domnule consul general,
Preacucernici părinţi,
Doamnelor şi domnilor,
Dragi români,
Bine v-am găsit! Domnule primar, onorată asistenţă, noi am venit astăzi să vizităm Expoziţia Mondială Milano 2015 şi, sincer, n-am ştiut că sunt primul Preşedinte european, dar cred că este o poziţie care reprezintă cum se vede comunitatea românească în Milano. Domnule primar, vă felicit pentru această expoziţie! În calitate de fost primar al unui oraş european, cred că pot să apreciez impactul unui astfel de megaeveniment asupra comunităţii milaneze şi asupra împrejurimii oraşului Milano. Oraşul Milano – unul din marile oraşe europene, cu un trecut mare şi, după cum se vede, cu un viitor pe măsură. Domnule primar, Milano a fost, în afară de oraşul meu, evident, unul din preferatele mele încă cu mult timp să vin în vizită în calitate oficială. Mulţi dintre cei prezenţi astăzi aici vin din comunitatea românească din Milano, mulţi alţii vin din comunităţile româneşti din nordul Italiei. Dumneavoastră, domnule primar, conduceţi un oraş care de mult timp a înţeles că diversitatea etnică, culturală, religioasă, nu este o ameninţare, ci o şansă de dezvoltare. Vă doresc mult succes şi fiţi sigur că o să mai vin pe aici!

Venind dinspre ţară spre Italia – pentru a doua oară în decurs de câteva săptămâni – m-am gândit ce reprezintă acest drum. Este drumul pe care îl fac peste un milion dintre compatrioţii mei, atunci când vin acasă de sărbători sau ca să-și vadă familia. Este drumul care îi desparte de casă. Peste un milion de români au plecat să trăiască și muncească în Italia pentru că ţara lor, în care s-au născut și pe care o iubesc, nu le-a putut oferi șanse mai bune. Și la fel ca ei, mulţi alţii aflaţi în toate colţurile Europei și ale lumii. Vă vorbesc vouă, astăzi, faţă-n faţă. Dar prin intermediul vostru le vorbesc tuturor acestor compatrioţi ai noștri.

Vă mulţumesc că sunteţi aici și vă spun cu toată deschiderea: știu că aveţi speranţe mari, știu că după ani de deziluzii timpul nu mai are răbdare și că aveţi așteptări de la mine. Le înţeleg și încerc să răspund la ele. Poate nu în modul consacrat în ultimii 25 de ani în politica românească. Dar cu siguranţă voi răspunde la ele în modul meu, pe care îl cunoașteţi deja și pentru care mi-aţi acordat încrederea: păstrând niște principii și valori și onorând promisiunea de a face o altfel de politică.

Doamnelor şi domnilor,
Unul dintre drepturile fundamentale este acela de a alege şi a fi ales. Nu întâmplător am susţinut schimbarea legislaţiei electorale. Acesta este un prim pas în reformarea instituţiilor politice. Esenţial, dar nu suficient. Efortul modificărilor legislative va trebui dublat de reformarea internă a partidelor și de alt mod de selecţie. Tocmai de aceea, nu voi înceta să vorbesc public despre nevoia de a avea oameni politici integri, bine pregătiţi şi care înţeleg că sunt în serviciul public. Îmi doresc să readucem onoarea și decenţa în politica românească. Dar acestea nu sunt lucruri care se pot scrie într-o lege sau impune de către cineva. Ele se vor câștiga în timp prin efortul nostru comun și consecvent, al meu ca Președinte și al dumneavoastră celor care credeţi într-o altfel de politică.

Vreau să mă refer aici și la o lege pe care toate partidele au promis că o vor adopta: cea privind votul românilor din diaspora, respectiv votul prin corespondenţă. Și este momentul s-o spun direct: sunt nemulţumit de modul în care este gestionat acest proiect. În cazul celorlalte legi care privesc partidele politice, finanţarea lor sau alegerile s-au făcut progrese care trebuie recunoscute. În acest caz, din păcate, se bate pasul pe loc. Voi discuta cu partidele politice din nou și o voi face de atâtea ori de câte va fi nevoie pentru a mișca acest proiect important şi pentru dumneavoastră, şi pentru mine şi pentru toţi alegătorii.

Dragii mei,
Unul dintre lucrurile importante pentru mine ca Președinte este să apăr lucrurile care ne definesc ca stat și ca naţiune. Pentru unii dintre români acestea sunt resursele naturale, pentru alţii instituţiile de educaţie și cultură, pentru alţii patrimoniul, pentru alţii domeniile noastre de excelenţă. Şi la fel de important pentru mine este să promovez valorile naţionale, simbolurile noastre și oamenii care le reprezintă, oriunde s-ar afla ei. Sunt aici, în Italia, români care au devenit lideri în comunităţile lor, care sunt preţuiţi și recunoscuţi pentru contribuţia în diferite domenii. Fiecare dintre voi, cei care munciţi sau studiaţi aici cu trudă și onestitate, ne reprezentaţi și faceţi cinste României.

Vă mulţumesc încă o dată pentru toate acestea și contez pe voi să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus pentru România!”

UPDATE4 14 mai- Președintele în vizită la primul pavilion al Vaticanului la Expo Milano, din istorie

Klaus Iohannis și-a continuat vizita la Expo Milano 2015 vizitând și pavilionul Vaticanului, care înregistrează o premieră, fiind pentru prima data când Sfântul Scaun are un pavilion expozițional la Milano.

iohannis-pavilion-vatican

UPDATE3 14 mai – Klaus Iohannis primit cu pâine și sare la pavilionul României

Președintele Klaus Iohannis și-a început vizita la Expo Milano 2015.

Șeful statului a vizitat pavilionul României la Expoziția Universală, unde a fost întâmpinat în mod tradițional cu pâine și sare. Ambianța este asigurată de o formație de muzica jazz care cântă live. 

iohannis-pavilion-ro

Klaus Iohannis a fost primit în pavilionul expoziției de către Georgian Ghervasie, Comisarul General al secțiunii române la Expo Milano.

”Am vizitat pavilionul României, am discutat cu comisarul expoziției, am discutat cu comisarul României pentru prezența la Expo Milano 2015 și pot să vă spun că sunt foarte plăcut impresionat. Am reușit noi, România, și de data aceasta să ne prezentăm foarte bine, cu un pavilion care nu impresionează  prin mărime, ci prin concept. Un concept care se integrează, după părerea mea, foarte bine în tema expoziției de aici, o temă legată de pământul care ne hrănește și exploatarea lui într-un mod sustenabil. Avem în acest spațiu foarte multe filme, imagini, care arată cum noi, în România, înțelegem sustenabilitatea, nu numai în ce privește hrana, ci și cultura, viața de zi cu zi și  această îmbinare între prezentare ultramodernă, pe flat screen-uri mari, și arhitectura care ne amintește în mod plăcut de arhitectura rurală din Deltă, este o îmbinare care mie îmi place. Sunt bucuros că am venit astăzi aici, la expoziția din Milano, sunt bucuros că am ocazia să vizitez acest loc care ne reprezintă pentru mai multe luni de zile aici. Pot să spun, de asemenea, și vreau să felicit organizatorii, pe domnul comisar general, ținta expoziției este de 20 de milioane de vizitatori și deja pentru perioada imediat următoare s-au vândut bilete pentru aproximativ 11 milioane de oameni. Când am venit încoace am văzut că un număr foarte, foarte mare de vizitatori vor să vadă ce se întâmplă în lume. Sper ca un număr impresionant dintre ei să vadă ce se întâmplă și în România, în sensul pozitiv. Vă mulțumesc!”, a declarat președintele Iohannis.

iohannis_expo-milano

expo-milano-romania

UPDATE2 14 mai- Președintele a sosit la Milano

Președintele Klaus Iohannis, însoțit de Carmen Iohannis, au sosit la Milano, șeful statului urmând a se deplasa la pavilionul României, al Italiei și al Sfântului Scaun de la Expo Milano.

DSC04643

UPDATE1 14 mai- Voi adresa o invitație Papei Francisc de a vizita România

Înainte de plecarea la Milano, președintele a susținut o declarație de presă la Aeroportul Internațional “Henri Coandă” din Otopeni, la ora 9:45.

 
Streaming video by Ustream

Declarațiile președintelui, conform Administrației Prezidențiale:

”Începând de astăzi voi efectua o vizită de trei zile, mai întâi la Milano, apoi la Vatican. În cursul zilei de azi voi vizita Expoziția Milano 2015 – Expoziţia Universală dedicată alimentaţiei şi nutriţiei, la care participă 145 de ţări. Este cel mai mare eveniment organizat vreodată pe aceste teme. România participă la expoziţie cu un pavilion naţional, pe care îl voi vizita cu mare interes în cursul după-amiezii. Și este, evident, lucrul cel mai important de pe ordinea de zi din vizita expoziției. Ulterior, aşa cum am anunţat cu ocazia vizitei de la Roma mă voi întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din nordul Italiei, o întâlnire care va avea loc la Milano.

Mâine şi poimâine mă voi afla în vizită oficială la Sfântul Scaun, unde voi avea întrevederi cu Sanctitatea Sa Papa Francisc şi cu Secretarul de Stat, Cardinalul Pietro Parolin. Este o vizită foarte importantă din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că este prima întâlnire oficială la acest nivel, de la începutul pontificatului Papei Francisc din  martie 2013. Apoi, foarte important din punctul meu de vedere, pentru că exact mâine, 15 mai, aniversăm 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun.

Prin această vizită doresc să subliniez interesul României de a aprofunda cooperarea cu Sfântul Scaun pentru promovarea libertăţii religioase, a dialogului ecumenic şi interreligios ca instrument de edificare a păcii şi pentru apărarea demnităţii umane. Voi transmite gratitudinea statului român pentru gesturile de ospitalitate prin care Biserica Catolică a venit în întâmpinarea nevoilor religioase ale diasporei româneşti, prin găzduirea a numeroase parohii ortodoxe şi catolice în Europa Occidentală. Împreună cu Sanctitatea Sa Papa Francisc şi cu Cardinalul Pietro Parolin vom avea un schimb de opinii pe teme bilaterale, europene şi internaţionale.

Și nu în ultimul rând, Voi adresa o invitație Papei Francisc de a vizita România. Am discutat aseară cu Preafericitul Patriarh Daniel despre această chestiune și Biserica Ortodoxă susține sută la sută acest demers. Dorința noastră este dacă s-ar putea realiza o astfel de vizită în anul 2018, care este un an deosebit de important pentru noi, este anul în care sărbătorim 100 de ani de existență a României moderne. România are, prin istoria şi cultura sa, vocaţia unei relaţii speciale cu Sfântul Scaun. Dorinţa noastră este să aprofundăm în continuare această colaborare excelentă, care s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani”.

.

.

Continue Reading
5 Comments

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Peste 2.000 de politicieni PPE se reunesc la Congresul de la Zagreb: O nouă conducere, combaterea schimbărilor climatice, sprijinirea tinerilor și Balcanii de Vest

Published

on

Dan Cărbunaru

Liderii PPE se reunsesc, în această săptămână, la Zagreb, unde timp de două zile – miercuri și joi – are loc Congresul popularilor europeni, cea mai importantă forță politică din Uniune.

Singur candidat la poziția de Președinte PPE, polonezul Donald Tusk îl va înlocui pe francezul Joseph Daul. Acesta din urmă va găzdui Congresul, alături de premierul croat Andrej Plenkovic și secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz.

Pe lângă alegerea noii garnituri de lideri – președinte, 10 vicepreședinți, secretar general și trezorier -, cei peste 2000 de participanți din 40 de țări vor discuta despre soluțiile de combatere a schimbărilor climatice, sprijinirea tinerei generații și despre Balcanii de Vest, zonă care a resimțit din plin efectele veto-ului președintelui francez Emanuel Macron din Consiliul European, care a blocat începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord.

Între delegațiile naționale prezente la Congres se află și cea a Partidului Național Liberal, care va participa cu 30 de delegați, începând cu președintele Klaus Iohannis, președintele PNL și prim-ministrul Ludovic Orban, cei zece eurodeputați din partea PNL și alți 18 delegați naționali.

Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat deja prezența la Zagreb, unde va sosi a doua zi după dezbaterea organizată de SNSPA în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Urmăriți corespondența noastră de la Zagreb pentru a afla care sunt deciziile luate de liderii PPE și cum va fi reprezentată România.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Galerie FOTO/VIDEO din Bruxelles: Peste 1000 de români așteaptă să voteze la una dintre cele 8 secții de votare din Belgia

Published

on

©️ CaleaEuropeană.ro
Corespondență din Bruxelles

Corespondentul Calea Europeană, directorul Dan Cărbunaru, se află la Bruxelles de unde relatează cele mai proaspete informații privind alegerile pentru Parlamentul European, pe măsură ce acestea vor fi difuzate.

Duminică, sediul Parlamentului European din Bruxelles este transformat într-un uriaș centru de informare, în care aproximativ 1.300 de jurnaliști din țări UE și non-UE vor relata despre alegerile europene, considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, informează Parlamentul European printr-un comunicat.

S-au format cozi deja la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. În Bruxelles există 8 secții de votare, iar la secția de votare de pe strada Montoyer peste 1000 de români așteaptă să voteze. În 2 ore s-a avansat maxim 20-30 de metri.  Există și o coadă specială pentru familiile care au venit împreună cu copiii. Coada formată de oameni se întinde deja pe o distanță de 3 străzi, informează jurnalistul Dan Cărbunaru.

UPDATE 26 mai, ora 14:55 

Poliția este prezentă în Belgia pe strada Montoyer din Bruxelles, unde zeci de români împreună cu familiile așteaptă să voteze atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum.

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

Cetățenii români, alături de cetățenii din alte 20 de state membre ale Uniunii Europene, își aleg duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani în cadrul unor alegeri europene cruciale ce vor da startul deopotrivă unei schimbări la nivelul de vârf al ierarhiei instituțiilor europene și unui nou ciclu decizional pentru viitorul Uniunii Europene.

Votul în cadrul celor 441 de secţii organizate în străinătate se va desfăşura pe durata a 33 de ore, în intervalul 25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00 (orele României), când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada), conform paginii de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

Alegătorii români şi comunitari care se află în străinătate în ziua votului pot vota pentru ambele scrutine la oricare dintre aceste secţii între orele locale 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora închiderii se vor afla în sala în care se votează pot să îşi exercite dreptul de vot.

Citiți și: Alegeri europene 2019: Românii din diaspora au format deja cozi la vot. LISTA COMPLETĂ a celor 441 de secții unde votează românii din străinătate

La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinatate. De asemenea, pot vota cetăţenii cu drept de vot din alte state membre ale Uniunii Europene care s-au înscris pe listele speciale pentru a vota membrii din România în Parlamentul European.

În străinătate se poate vota cu paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nu se utilizează cărţile de alegător.

CaleaEuropeană.ro vă va ține la curent cu cele mai importante evoluții – prezența la urne, declarații politice, proiecții și rezultate – pe parcursul acestor alegeri pe care România le organizează, în premieră, din postura de țară ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Președintele PE, Antonio Tajani, reiterează poziția de susținere pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef european, arătând că nu este dispus să facă nicio concesie Consiliului pentru deblocarea negocierilor în favoarea candidatului francez

Published

on

Corespondență Bruxelles

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a reiterat sprijinul instituției pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European într-un moment în care nu se cunoaște data la care vor fi reluate discuțiile eșuate cu Consiliul UE, transmite corespondentul CaleaEuropeană.ro de la Bruxelles.

,,Poziția Parlamentului European este foarte clară: avem un candidat român și pe acesta îl susținem pentru funcția de procuror-șef european”, a răspuns Tajani la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la felul în care s-ar putea soluționa blocajul din procesul de negociere pe această chestiune între Consiliu și Parlament. ,,Dezbaterea rămâne deschisă”, a adăugat acesta fără a indica că PE ar putea face o concesie Consiliului UE, respectiv statelor membre, în favoarea alegerii candidatului francez Jean-Francois Bohnert. 

De altfel, după cea de-a treia rundă de negocieri interinstituționale, care s-a încheiat fără vreun rezultat săptămâna trecută, PE a acuzat Consiliul UE că ,,cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab”, fiind esențial ca acesta ,,să aleagă un candidat care să facă instituția (Parchetul European n.r.) puternică și credibilă”, afirma Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președintele comisiei pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului.

De asemenea, Judith Sargentini (Grupul Verzilor, Olanda), vicepreședintele Comisiei pentru Libertăți Civile, justiție și afaceri interne (LIBE), declara tot atunci că ,,opoziția cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităților române scoate în evidența curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European”. Sargentini punea blocajul apărut în negocierile dintre Parlament și Consiliu pe seama faptului că ,,hărțuirea din partea guvernului român (a Laurei Codruța Kövesi n.r.) a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, care pare acum singurul instrument la îndemâna statelor membre pentru a o bloca pe Kövesi, de altfel, ,,de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post”.

Amintim faptul că cele două comisii, LIBE și CONT au avut un rol esențial în evaluarea celor trei candidați aflați în cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef european. 

Cea de-a patra rundă de negocieri între Parlament și Consiliu ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 10 aprilie, însă a fost anulată pe fondul urgențelor prezentate de Brexit. Consiliul UE s-a arătat deschis la continuarea tratativelor săptămâna aceasta, însă Parlamentul European nu a dat curs acestei propuneri, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

,,Parlamentul nu a răspuns la propunerea Consiliului de a continua negocierile. Discuțiile pe actuala legislatură mai pot avea loc maxim până la data de 18 aprilie”, au explicat sursele citate, arătând astfel că în cazul nu care nu se va ajunge la un compromis între cele două instituții, numirea procurorului-șef european va fi amânată până la formarea noii configurații a Parlamentului European. De altfel, chiar Consiliul recunoștea săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că ,,în cazul în care negocierile nu vor fi încheiate până săptămâna viitoare, este probabil ca acestea să fie reluate odată ce noul Parlament intră în funcțiune”.

În orice caz, procurorul-şef trebuie să fie numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma negocierilor, pentru un mandat de șapte ani. Astfel, cele două instituții vor fi nevoite să găsească o cale de a ieși din impas, în condițiile în care co-legislativul european o susține pe Laura Codruța Kövesi, spre deosebire de preferințele Consiliului UE, unde țările membre au optat prin vot secret pentru candidatul francez Jean-Francois Bohnert.

Parchetul European se așteaptă să devină operațional în 2020 și este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre. Cele 6 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc, cu excepția Danemarcei care are drept de opt-out asupra chestiunilor ce țin de afaceri interne și justiție și a Marii Britanii, care se va retrage din UE.

Antonio Tajani a făcut această declarație în cadrul evenimentului ,,Choose Your Future”, organizat de Parlamentul European pentru presa din statele membre, ca parte a campaniei de promovare a alegerilor europene din 23-26 mai 2019. Evenimentul se desfășoară la Bruxelles în perioada 9-10 aprilie. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
G204 mins ago

O invitare a lui Vladimir Putin la summitul G20 din Brazilia trebuie să fie rezultatul unui consens, consideră Emmanuel Macron

ROMÂNIA10 mins ago

Lucian Bode: Inaugurarea terminalului de plecări externe al Aeroportului Timișoara marchează simbolic aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA33 mins ago

Președintele ARICE, Rareș Burlacu, prezintă avantajele României în vederea intensificării colaborării economice cu țările din OIF: Suntem ”un vector al inovației și perseverenței”

NATO53 mins ago

Ambasadorul Franței, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Cooperarea armatelor noastre pe flancul estic, dovada că relațiile franco-română nu au fost niciodată atât de puternice în NATO

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Volodimir Zelenski îi cere președintelui Camerei Reprezentanților să ”adopte rapid” ajutorul militar american ”vital” pentru Ucraina

U.E.3 hours ago

Donald Tusk consideră că ”războiul nu mai este un concept din trecut”: Invazia rusă în Ucraina anunță o nouă eră în Europa

NATO3 hours ago

Două decenii de la cel mai mare val de extindere din istoria NATO. Klaus Iohannis: Aderarea la Alianță a marcat reintegrarea României în familia transatlantică

NATO4 hours ago

Ministrul apărării Angel Tîlvăr: Acum 20 de ani, prin aderarea la NATO, România a primit cele mai solide garanții de securitate

NATO4 hours ago

Nicolae Ciucă: Cele două decenii de la aderarea României la NATO reprezintă cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile

NATO4 hours ago

Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea la NATO: Apartenența României la Alianță asigură românilor stabilitatea și siguranța pentru dezvoltarea țării

ROMÂNIA21 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending