CORESPONDENȚĂ din STRASBOURG. Julian King, noul comisarul european nominalizat de Londra, aviz pozitiv din partea Comisiei LIBE: Acesta va acționa ca un gardian al Tratatului

Corespondență din Strasbourg – Teodora Ion

“Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a transmis o scrisoare de recomandare președinților conducerii Parlamentului European pentru aprobarea comisarului însărcinat cu lupta împotriva terorismului”, Julian King, propus de Marea Britanie, a menționat Claude Moraes, președintele comisiei LIBE.

“Astăzi am avut o întâlnire a coordonatorilor de grupuri și am aprobat în principiu nominalizarea comisarului însărcinat cu lupta împotriva terorismului”, a susținut acesta.

În scrisoarea în cauză am precizat că acesta are competențele și viziunea necesare pentru a putea să își desfășoare activitatea în conformitate cu obligațiile pe care le implică“.

Scrisoarea a fost clară în materie de competențe, angajament, claritate, determinare pe care Julian King le are și va acționa ca un gardian al Tratatului, în interesele Uniunii Europene. Acesta a demonstrat că este bine pregătit și că înțelege provocările pe care le implică portofoliul său”, a mai precizat Moraes.

Prim-ministrul englez, David Cameron l-a propus pe 8 iulie pe Julian King pentru funcția de comisar european de naționalitate britanică, după ce Jonathan Hill și-a dat demisia ca urmare a rezultatului referendumului privind Brexitul. La scurt timp, președintele Comisiei Europene i-a încredințat lui King portofoliul privind o Uniune a Securității.

Propunerea lui Julian King urmează să fie supusă votului în plenul Parlamentului European joi.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *