Corlăţean: Împiedicarea votului la referendum ar putea fi sancţionată de CEDO

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a făcut, miercuri, un apel către români să-şi exercite dreptul de vot, avertizând că împiedicarea exercitării acestui drept, prin orice mijloace, ar putea fi sancţionată de CEDO şi ar putea avea consecinţe juridice, politice şi financiare, relatează Mediafax.

“Avem o datorie de a lansa public un apel către cetăţenii României, de a-şi folosi liberul exerciţiu al dreptului la vot pentru că orice împiedicare, prin orice mijloace, a exercitării acestui drept de a-şi exprima votul reprezintă şi o potenţială încălcare şi a unor tratate internaţionale ratificate de România, şi aici mă refer în primul rând la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Ori, o eventuală încălcare a Convenţiei Europene ar putea fi constatată la Curtea Europeană şi ar putea însemna o condamnare a României, nu a unui partid politic sau a altuia, cu consecinţe politice, juridice şi financiare, care evident ar trebui imputate celor care recurg la astfel de acţiuni”, a spus Corlăţean, la Palatul Victoria.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  cafeneauapsd.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × 4 =