Cosmin Marinescu, consilier prezidențial, despre provocările pentru economia României: Se resimte nevoia unei reorientări a politicilor economice dinspre consum spre investiţii

România a înregistrat în anul 2017 o creştere economică record care s-a bazat însă pe consum, iar în acest context se resimte nevoia unei reorientări a politicilor economice dinspre consum spre investiţii, scrie consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, pe blogul său.

„Contribuţia investiţiilor a devenit pozitivă, însă factorul investiţional este încă redus, ceea ce ar putea afecta creşterea sustenabilă pe termen mediu şi lung”, adaugă Marinescu.

Potrivit lui Marinescu, contextul macroeconomic actual „este unul al contrastelor, împletite în spirala creştere economică record – deficite bugetare înalte, în condiţiile în care deficitul bugetar s-a încadrat totuşi în ţinta de 3% din PIB, prin sacrificarea programului de investiţii publice şi prin măsuri corective”.

„Creşterea economică suplimentară realizată în anul 2017 nu s-a reflectat, în mod corespunzător, şi în creşterea veniturilor fiscale, fapt ce indică, totuşi, performanţe reduse în planul colectării şi administrării fiscale”, mai spune el. „Ocuparea forţei de muncă este în continuă creştere, rata şomajului consemnând un minim istoric, însă piaţa muncii este tensionată pe fondul unui deficit acutizat de resurse umane calificate. Pe fondul avansului consistent al importurilor, deficitul comercial s-a intensificat, ceea ce a contribuit la adâncirea deficitului în balanţa de plăţi. În contextul unui grad sporit de volatilitate financiară, reflectată în dinamicile cursului de schimb şi ale ratelor dobânzii, intensificarea presiunilor inflaţioniste indică necesitatea unei ajustări de traiectorie în planul politicilor economice”, arată Marinescu.

Acesta este contextul în care se resimte nevoia unei reorientări a politicilor economice dintre consum spre investiţii, scrie acesta.

„Esenţială este îmbunătăţirea calităţii investiţiilor publice prin atragerea fondurilor europene, în special în domeniul infrastructurii de transport. Totodată, pentru susţinerea iniţiativei private şi a mediului de afaceri, este vital să se asigure predictibilitatea economică şi perspectiva sustenabilităţii, puternic afectate în ultima perioadă prin iniţiative fiscale insuficient fundamentate în planul oportunităţii şi al impactului economic. Consolidarea performanţelor economice reclamă priorităţi clare în planul politicilor structurale, inclusiv prin întărirea disciplinei financiare în economie şi îmbunătăţirea guvernanţei corporatiste în sectorul companiilor de stat”, conchide consilierul prezidenţial.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.