Costul viitorului

Publicatia spaniola “El Mundo” a dezvaluit un mesaj telefonic, transmis de  premierul spaniol Mariano Rajoy ministrului de finante Luis de Guindos inainte ca negocierile cu statele Eurogrupreferitoare la salvarea bancilor spaniole sa inceapa: “Rezistati, suntem a patra putere din zona euro. Spania nu este Uganda. Daca fortezi salvarea Spaniei, ei vor pregati 500 mld euro si alte 700 de miliarde pentru Italia, care ar trebui sa fie salvata dupa noi”.

Acest mesaj poate fi doar o speculatie. Sau poate ca nu. Matematic, sansele ca acest mesaj sa fie real sunt de 50%.

Oricum ar fi, aceasta abordare ne ofera suficiente motive pentru a reflecta la anumite chestiuni de substanta.

Iesirea oricarei tari din zona euro, si deci implicit si a Spaniei, inseamna mult mai mult decat bani, chiar daca sumele sunt impresionante.

Chiar daca zona euro a avut ca si argumente si obiective arhitecturale considerente pragmatice, in timp, aceasta a devenit o constructie mult mai complexa.

Zona euro a devenit cu certitudine un ideal. Mai mult decat atat, europenitatea este o identitate. Pentru acest ideal si pentru aceasta identitate europenii au visat si au muncit mai mult de jumatate de secol.

Europa institutionala inseamna demnitate si respect. Inseamna, in egala masura si sansa noastra, a tuturor la un viitor comun mai bun. Pentru ca altfel, individual, europenii nu vor avea nici o sansa in competitia globala, atat economica cat si politica.

Sunt importanti banii, sunt importante cifrele sau costurile indreptarii erorilor. Sunt multi si vor atarna de picioarele dezvoltarii noastre pentru multi ani de acum incolo. Dar sunt si alte chestiuni mai importante. Ziua de maine poate fi una dintre acestea.

Imi este neplacut sa o spun, dar daca liderii europeni gandesc si actioneaza in sensul si in litera mesajului de mai sus, atunci perspectivele nu vor fi dintre cele mai fericite.

Pentru ca mai important decat forma este fondul, spiritul, ideile, principiile – sau lipsa lor si viziunea care „transpira” din aceasta abordare.

Nu cred ca strategia si negocierile privind drumul nostru comun in istorie ar trebui negociat ca la piata, sau mai bine spus ca la taraba.

Dar daca acesta este totusi spiritul devenit degenerat al actualei constructii, atunci lansez cateva intrebari:

Ce ofera tarile care sunt incluse in planurile de salvare (indiferent de forma salvarii), mai mult decat dobanda platita la banii luati cu imprumut, celorlalte natiuni solidare?

Care este plusul pe care il aduc? Politic, economic? Nu ma refer la masurile de reforma sau schimbarile pe care le fac pentru binele, bunastarea sau salvarea proprie. Ma refer la cele necesare pentru binele si bunastarea celorlalti.

Insasi ratiunea de a exista si de a fi parte la mecanism este suficienta pentru a declansa  efortul si, de ce nu, sacrificiul celorlalti?

Cum se realizeaza echilibrul dintre binele national si binele colectiv? Este un deziderat?

Ceea ce este preocupant de fapt, este daca actuala Europa gaseste forta si dinamismul de a-si reconfigura arhitectura si de a remedia erorile de proiectare – care isi fac simtite acum din plin efectele.

Isi poate perfectiona stilul de inot in timp ce incearca sa se salveze de la inec?

Autor: Adrian Marius Dobre, Secretar General Fundatia Europeana Titulescu

Sursa: blog.adrianmariusdobre.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × four =