COSTURI PENTRU OBŢINEREA ENERGIEI EOLIENE

Autor: Emilian M. Dobrescu

Principalele proiecte româneşti

Costurile proiectelor de obţinere a energiei eoliene sunt mai mici în Bulgaria decât în cele mai multe ţări europene, inclusiv România pentru că vecinii noştri au nevoie de doar 3 avize pentru a pune în funcţiune un parc eolian, în timp ce în România sunt necesare 85!!! Birocraţia excesivă de la noi din ţară duce la o durată de aproximativ 2 ani de zile de la iniţierea procesului de autorizare, până la implementare; comparativ, media în UE este de 4-6 luni[1].

Ţara noastră are un potenţial eolian uriaş, prea puţin valorificat până în prezent[2]. Acest lucru este demonstrat şi de înmulţirea proiectelor de parcuri eoliene în mai multe puncte favorabile producerii acestui fel de energie regenerabilă.

Caracteristicile unui proiect eolian

Pentru cei care cunosc mai puţin detaliile tehnice, este nevoie de următorii indicatori, care trebuie cunoscuţi la amplasarea unui parc eolian: viteza vântului – peste 4m/sec, numărul anual de ore în care această viteză este atinsă – este nevoie să fie mai mare de 3-4.000 de ore; o scădere a vitezei vântului cu 0,5 m/sec poate duce la o scădere a producţiei de energie electrică din surse eoliene cu 50 la sută).

13 parcuri eoliene funcţionale din România riscă să “ruginească” din cauza legislaţiei lacunare şi a birocraţiei[3]. Conform autorizaţiilor eliberate de Agenţia Naţională pentru Reglementarea Energiei, 961 de MW vor fi instalaţi în ţara noastră până la sfârşitul anului 2011. În 2009 se produceau în România 14 MW de energie electrică eoliană, iar în 2010, producţia ar trebui să crească la 384 MW (cam cât produceau SUA în 1984); aceasta înseamnă că în 2010-2011 ar trebui să fie instalate turbine eoliene pentru producţia a cca 1.000 MW.

La sfârşitul anului 2009, Transelectrica aprobase instalaţii eoliene de 4.000 MW, iar numărul cererilor totalizează peste 20.000 MW; se estimeză că cei 4.000 MW vor ajunge să fie produşi în totalitate, din diverse motive (criza economică şi financiară; capacitatea turbinelor, unele fiind second hand; problemele de legislaţie, durata termenlor de realizare, cuprinsă între 1,5 şi 2 ani; gradul de utilizare de 20-30 la sută pe an la nivel european a unui astfel de proiect etc.) abia către anul 2020!

Fiecare turbină eoliană instalată va presupune o investiţie de 1 milion de euro pentru un echipament de 1 MW; pentru 2 MW, întregul echipament costă 3 milioane de euro, în ambele cazuri fiind luate în considerare şi costurile auxiliare, pentru amenajarea drumurilor de acces, a fundaţiilor pentru turbine, a staţiilor şi platformelor de lucru. În 7-8 ani costurile se amortizează, prin vânzarea energiei electrice produse, dacă nu apar modificări notabile în regimul vînturilor din zonă. Pentru armarea fiecărei fundaţii pe care este amplasată apoi o singură turbină sunt necesare 42 tone de oţel-beton!

Cel mai cunoscut, dar şi controversat proiect eolian al României este cel de la Fântânele-Cogealac, judeţul Constanţa, al firmei cehe de utilităţi CEZ, cu o capacitate de producţie de 600 MW (tot cât primul reactor de la Cernavodă), considerat a fi cel mai mare din Europa, construit pe uscat. În total vor fi instalate 139 de turbine (40 au fost montate din 2009[4]), la un cost total al investiţiei de 1,1 miliarde euro. Numai la Fântânele s-au construit şi pietruit pentru acces 137 km de drumuri.

Parcul eolian de la Fântânele-Cogealac a început să producă energie electrică în iunie 2010. Tot atunci s-a blocat şi continuarea instalării turbinelor prevăzute pentru montare în 2010: primarul din Cogealac a refuzat să elibereze un aviz, pe motiv că nu ar exista autorizaţie de construcţie[5].

Conexiunea dintre Fântânele şi Cogealac ar urma să se realizeze în prima jumătate a anului 2011, când întreg parcul eolian va produce electricitate. CEZ este prezent în România din 2005, când a preluat fosta Electrica Oltenia. Printre concurenţii GE pentru Cogealac s-au numărat Siemens, Vestas sau Nordex, care fac parte dintre cele mai mari companii din lume în producţia de turbine eoliene.

Până la începutul anului 2010, Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea a acordat aviz şi autorizaţie de mediu pentru 70 de parcuri eoliene (teoretice), care vor însuma 1.703 turbine; 37 din parcuri sunt amplasate în arii ecologice cunoscute sub numele de situri Natura 2000. Mai multe ONG-uri au notificat Ministerului Mediului că vor sesiza Comisia Europeană pentru a demara procedurile de infrigement în aceste cazuri[6].

Primul parc eolian din vestul României va fi construit în localitatea arădeană Bârsa. De către o companie spaniolă cu sediul la Barcelona, care va cumpăra 32 ha din păşunea comunală pentru a amplasa 40 staţii eoliene. După un an de măsurători, reprezentanţii companiei spaniole au transmis că vântul este suficient de puternic, până la 8 m/sec, deşi ar fi fost de ajuns până la 4 m/sec. Investiţia se va ridica la peste 100 milioane euro, fiind una dintre cele mai mari din judeţul Arad după 1990; numai din taxele şi impozitele pe care le va încasa de la investitori – cca 55 mii euro/an, comuna Bârsa îşi va dubla bugetul şi vor fi asigurate astfel numeroase locuri de muncă pentru localnici. Energia electrică produsă astfel va intra în reţeaua naţională de distribuţie, fiind un câştig pentru zona de vest a ţării[7].

Un alt parc eolian notabil urmează să fie construit în nordul Moldovei, în zona comunelor Mironeasa-Ţuţora. Proiectul, în valoare de 2 miliarde euro, aparţine unui consorţiu de firme în fruntea căruia se află Celsa Team SRL, care vor să istaleze în judeţele Iaşi, Neamţ şi Vaslui, 250 de turbine, care să dezvolte în total o putere egală cu cea produsă de reactorul 1 de la Cernavodă.

Alte proiecte eoliene importante

În mai 2009, BERD a început finanţarea primului său proiect în Turcia (de când acest stat a intrat în zona în care banca activează), în valoare de 45 milioane euro, pentru construcţia unei ferme de producere a energiei eoliene. Proiectul va ajuta Turcia să promoveze energia curată şi să-şi reducă dependenţa de importul de combustibili fosili. Ferma eoliană ar putea deveni operaţională până la finalul anului 2010 şi va fi cea mai mare din Turcia, fiind alcătuită din 54 turbine de vânt. Aceasta va creşte cu 30% capacitatea actuală de energie, generată din surse eoliene, până la circa 500 megawati.

IFC, parte a Băncii Mondiale, alocă acestui proiect 55 milioane euro, iar BEI – 30 milioane euro, în total cu cele 45 alocate de BERD – 130 milioane euro. Turcia este a şasea mare piaţă de electricitate din Europa şi are unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere din lume.

Breviar

  • 2008 a fost un an record pentru investiţiile mondiale în energii regenerabile, acestea depăşindu-le pe cele în cărbune şi petrol.
  • UE a stabilit ca 20 la sută din energia consumată de statele membre în 2020 să provină din resurse regenerabile;  România şi-a luat angajamentul să depăşească acest procent cu 4 la sută, ţinând cont că în 2005, numai din biomasă şi energie hidro se obţinea 17 la sută din energia consumată.
  • Producătorii de energie eoliană primesc două certificate verzi, până în 2017 şi unul începând din 2018 pentru fiecare megawat livrat în reţea; pentru energia electrică produsă în microhidrocentrale noi, producătorii primesc: trei certificate pentru fiecare megawat livrat în reţea; două certificate dacă au fost retehnologizate şi 1 certificat pentru 2 megawaţi, dacă nu au fost modernizate.

Pentru producerea de energie din biomasă, biogaz sau o sursă geotermală, producătorii primesc 3 certificate pentru fiecare megawat produs. Există şi un alt proiect: cele nouă ţări riverane Mării Nordului vor să folosească energia vânturilor şi a valurilor din Marea Nordului.

  • Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, a spus că în urmatorii 5 ani, Europa va importa din nordul Africii, sute de megawaţi de energie electrică generată de Soare[8]. Această energie va fi folosită pentru a genera electricitate, care apoi să fie exportată în Europa sau folosită pentru desalinizarea apei marine şi transformarea deşertului în pădure. Potrivit Institutului pentru Energie al Comisiei Europene, ar fi nevoie de doar 0,3% din lumina care învăluie Sahara şi deşerturile din Orientul Apropiat pentru a fi satisfăcute nevoile energetice ale Europei. Cel mai departe în acest sens a păşit compania germana Desertec Industrial Initiative, care îşi propune să asigure 15% din energia electrică a Europei până în 2050 sau mai devreme prin intermediul unor linii de electricitate întinse de-a lungul deşertului şi a Mediteranei. Planul său de 400 miliarde dolari este susţinut de unele dintre cele mai mari companii din Germania, printre care Siemens, E.On şi Deutsche Bank.

Potrivit unui raport realizat de PricewaterhouseCoopers[9], Europa şi Africa de Nord ar putea să obţină până în 2050 tot necesarul de electricitate doar din resurse regenerabile. O reţea SuperSmart, pan-europeană, care să alimenteze cu energie tot continentul este cât se poate de fezabilă din punct de vedere tehnic, spune raportul întocmit de PricewaterhouseCoopers. Acest sistem ar fi alimentat de ferme solare plasate în Africa de Nord, de unele hidro-electrice din Scandinavia şi din Alpi, precum şi de platforme eoliene, atât pe uscat, cât şi pe mare, din zona Mării Baltice şi a Mării Nordului. Energia marină şi instalaţiile de obţinere a energiei din biomasă ar urma să completeze tabloul. Raportul mai anticipează că o răspândire a energiilor regenerabile ca alternativă la cele actuale va antrena preţuri tot mai mici pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon. Energia astfel creată devine competitivă din punctul de vedere al costurilor şi poate asigura electricitate la preţuri accesibile în întreaga regiune.

GENERAL ELECTRIC

Gigantul General Electric (GE) va investi în următorii ani apropape 340 milioane euro în domeniul energiei eoliene offshore (pe mare şi pe ocean – n.r.), în dezvoltarea şi extinderea uităţilor sale de producţie, inginerie şi service, pe care le deţine în Norvegia, Marea Britanie, Suedia şi Germania.

GE îşi dezvoltă în aceşti ani o reţea de centre de promovare a noilor tehnologii: Centrul de Dezvoltare a Tehnologiei din Oslo, Centrul de Inginerie din Hamburg, Centrul de Cercetare Globală din Munchen.

Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană estimează că sectorul eolian offshore din Europa va creşte în 2010 cu peste 70 la sută, iar previziunile indică o creştere continuă în următorii ani. Potrivit asciaţiei, dacă toate proiectele eoliene ofsshore aflate în prezent în dezvoltare ar fi finalizate, acestea ar putea produce 10 la sută din energia electrică necesară UE, eliminând deversarea în atmosferă, în fiecare an, a 200 milioane tone emisii de dioxid de carbon.

sursa: GE, pe aripile vântului, în Money Express, nr. 145, până în 12 aprilie 2010, p. 8

 

Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiilor Regenerabile

Există un Plan Naţional pentru Promovarea Energiilor Regenerabile, care a fost supus consultării publice. Conform acestuia, energia regenerabilă reprezintă 24 la sută din totalul de energie produsă în România; din totalul de energie regenerabilă, 22 la sută este energie termică şi de răcire, 43 la sută – energie electrică şi 10 la sută provine din sectorul transporturilor. Pentru derularea planului naţional există şi finanţare din fonduri europene în valoare de 100 milioane euro pentru susţinerea unor proiecte din fonduri europene în domeniul energiilor regenerabile.

La jumătatea lunii mai 2010, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (AREE) estima că, în următorii trei ani, în România ar putea fi instalată o capacitate de 3.370 Mw obţinuţi din energie eoliană, în condiţiile în care potenţialul eolian al României este de 5.500 Mw. Conform datelor AREE, potenţialul de energie eoliană instalată se ridică la 545 de Mw în anul 2010, deci o zecine din total.

În anul 2010, la nivel naţional, consumul de energie electrică din surse regenerabile  reprezintă 33 la sută din consumul intern brut de energie electrică al României, adică aproximativ 11 la sută din consumul total de energie. Pentru perioada 2008-2012, surplusul de AAU (Assigned Amount Units – Unităţi ale Cantităţii Atribuite), care se comercializează este de max 300 de milioane. Comercializarea surplusului de AAU se face în tranşe. O tranţă este, de regulă, mai mare de 1 milion de AAU.

România şi-a asumat un angajament de reducere cu 8 la sută a emisiilor de gaze cu efect de seră, faţă de nivelul anului 1989 (an de referinţă), în perioada 2008-2012. Pentru atingerea angajamentului asumat, emisiile naţionale de gaze cu efect de seră nu trebuie să depăşească nivelul de 255,967 milioane de tone echivalent CO2. Prin urmare, disponibilul de AAU ar putea fi de circa 100 milioane tone echivalent CO2 pentru fiecare an al perioadei 2008-2012.

Specialiştii europeni şi autohtoni au observat că şi în ţara noastră se fac paşi mici pentru implementarea legislaţiei europene în domeniul surselor de energie regenerabila. O piaţă nereglementată nu poate rezolva toate problemele, ca dovadă abundenţa de turbine eoliene în zona Dobrogea, care a condus la deschiderea unor proceduri de infringement şi la turbulenţe sociale locale (cum a fost cea din vara anului 2010, din comuna Cogealac, jud. Constanţa).

Adesea, autorităţile române găsesc în reglementările europene scuza cea mai avantajoasă pentru a complica un sistem birocratic. Şi în sectorul energiilor regenerabile, Guvernul încurajează monopolul unor firme mari, ale căror nume sunt deja bine stabilite pe piaţa de energie din România, fără să dea şanse firmelor mai mici să devină actori pe această piaţă. Ori de câte ori există disfuncţionalităţi în legătură cu sectorul energiilor regenerabile, autorităţile române pun totul în seama cerinţelor dure ale Comisiei Europene. Asa s-a întâmplat şi în cazul Planului Naţional de Acţiune în domeniul Energiilor Regenerabile (PNAER), când Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a împiedicat orice fel de implicare a actorilor interesaţi de elaborarea şi consultarea acestui document programatic, ce trebuia să traseze doar liniile generale de dezvoltare ale sectorului energiilor regenerabile până în 2020.

Semnalul oferit de către autorităţile centrale mediului privat interesat de domeniul utilizării surselor regenerabile de energie este de ezitare în adoptarea unor decizii şi de lipsă de seriozitate, în legătură cu – de exemplu – termenul de intrare în vigoare a legii ce reglementează promovarea energiilor regenerabile (Legea nr. 220 din 2008).

Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiilor Regenerabile suferă din cauza numărului mare de pagini, care conţin informaţii redundante: liste întregi de legi şi ordine, precum şi descrieri ale programelor operaţionale sunt repetate de nenumărate ori pentru a umple cele 286 de pagini. De asemenea, sunt menţionate diverse autorităţi aşa-zis responsabile cu promovarea energiilor regenerabile precum ADR-urile, care nu au în statutul lor astfel de prevederi. Alte informaţii sunt nefundamentate şi lipsite de valoare (ex. “Criza economică globală începută în anul 2008 afectează profund România, inclusiv din punct de vedere al consumului de energie, iar influenţele pe termen mediu şi lung sunt încă greu de evaluat”). Acestea sunt doar o parte dintre rezultatele studiului „Îmbunătăţirea legislaţiei şi procedurilor privind folosirea energiei regenerabile în România”, realizat în 2010 de către Fundaţia TERRA Mileniul III în cadrul proiectului „Energia Regenerabilă: o Şansă pentru Dezvoltarea Durabilă a României”, finanţat de Guvernele Islandei, Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.

 


[1] Roxana Dimache, De ce ne bat bulgarii la eoliene?, în Curierul Naţional, 13 august 2010, p.12

[2] Victor Rusu, Proiecte eoliene în valoare de două miliarde de euro în nordul Moldovei, în Financiarul, 8 decembrie 2009, p. 6

[3] Sorina Mihail, Noi am investit, dar nu bate vântul, în săptămânalul Capital, 22 noiembrie 2009, p. 18

[4] Roxana Petrescu, CEZ ăncheie până la sfârşitul anului instalarea a 40 de turbine eoliene în Dobrogea, în Ziarul Financiar, 22 decembrie 2009, p. 8

[5] Cristian Matache, Cel mai mare par eolian din Europa s-a blocat la Primăria din Cogealac, în Financiarul, 2 iulie 2010, p. 3

[6] sursa: revista “Esenţial”, nr. 95-96, 2010, p. 29

[7] după Paula Bulzan, Investiţii de peste 100 milioane euro într+un par eolian din Bârsa, în cotidianul Bursa, 13 august 2010, p. 4

[8] *  *  *, Europa ar putea trece pe energie solară din Sahara până în 2015, pe site-ul www.Eur.Activ.ro, vizitat în ziua de 29 iunie 2010

[9] şi dat publicităţii pe 8 aprilie 2010, pe site-ul www.EurActiv.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × three =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>