Cristian Diaconescu: România are creanţe la alte state de un miliard de dolari. “În foarte scurt timp”, ar putea fi recuperate

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi seară, la Digi24, că România are creanţe la alte state, “faţă de care nu există incertitudini”, de aproximativ un miliard de dolari, el apreciind că o atitudine cât se poate de clară a statului român trebuie să se facă auzită rapid, informează agenţia Mediafax.

“Am făcut o evaluare cu colegii mei, din punct de vedere al MAE. Sumele sunt foarte mari, state sunt de regulă cele care au întreţinut cu regimul comunist anumite raporturi economice favorabile doar într-un singur sens. Sumele se apropie de un miliard (n.r. dolari)”, a afirmat Diaconescu laDigi24.

Mă refer la acele creanţe faţă de care nu există incertitudini. După părerea mea, o atitudine cât se poate de clară a statului român trebuie să se facă auzită cât se poate de repede. Eu nu agreez variantele cu intermediari, diverse firme, companii, care tranzacţionează termene dilatorii sau compensaţii într-o proporţie mai mare sau mai mică, sunt o serie de datorii care sunt recunoscute deja. Faţă de care nu văd nici un argument de ce nu le recuperăm într-o formă sau alta. Negocierile trebuie purtate la nivel statal şi fără intermediari”, a susţinut ministrul de Externe.

Întrebat în cât timp va face acest lucru, Cristian Diaconescu a răspuns: “Depinde şi de parteneri, cu unii dintre ei discuţiile sunt ceva mai avansate, cu alţii, mă rog, pentru că raporturile politice nu au fost destul de ofertante, nu avem încă o perspectivă mai clară“.

El a apreciat că “în foarte scurt timp” România ar putea să recupereze astfel de creanţe de la două sau trei state.

Sursa articol: MEDIAFAX.RO
Sursa foto:  gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *