Criza datoriilor a ajuns şi în Turcia

Fondul Monetar Internaţional şi un grup important de oameni de afaceri turci au avertizat că economia Turciei ar putea întâmpina probleme din cauza deficitului tot mai mare, scrie cotidianul turc Hurriyet, potrivit .

În timp ce liderii europeni s-au întâlnit într-un summit decisiv la Bruxelles, economia turcă a primit avertismente dure despre o posibilă rotogolire a crizei datoriilor suverane.

Fondul Monetar Internaţional a estimat, miercuri, că, în 2012, Turcia va avea o creştere economică de numai 2 procente, fiind unul dintre semnele că şi Ankara s-ar putea confrunta de la anul cu o mică recesiune. Cu toate acestea, ministrul Economiei, Zafer Çağlayan, a contrazis previziunile pesimite ale FMI, spunând că FMI ar trebui să îşi revizuiască previziunile.

Şi negociatorul-şef al Turciei pentr aderarea la UE, Egemen Bağış, a spus, la Bruxelles, că Turcia „a înregistrat în 2010, o creştere economică de 8,9%; în 2011, a avut o creştere economică de 10,2%; iar în ultimii 10 ani PIB-ul a crescut de 3 ori”. Mai mult susţine Bağış, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OECD), Turcia ar urma să fie a doua mare economie a Europei până în 2050. Totuşi, glumea negociatorul-şef turc, „dacă Germania va continua să plătească datoria tuturor statelor ca Grecia şi Italia s-ar putea să fim primii”. În ciuda acestor declaraţii optimiste, şi OECD a prevăzut, la rândul ei, o creştere de numai trei la sută pentru Turcia în 2012.

Cu toate acestea, joi au fost auzite avertismene similare din partea uneia dintre cele mai importante organizaţii a oamenilor de afaceri turci. „Crizele externe pot veni să ne bată la uşă oricând”, a spus Ümit Boyner, preşedinta Asociaţiei Turce de Business şi Industrie, într-un discurs în care făcea referiri la un deficit de cont curent care nu poate fi susţnut.

Totuşi aşteptările legate de o încetinire controlată a economiei au fost contrazise joi fiindcă producţia industrială a continuat să crească într-un ritm rapid. În luna octombrie, rata de expansiune a fost de 7,3 procente, iar într-o analiză comparată pe fiecare lună, creşterea a fost cea mai mare din decembrie 2010.

Sursa articol: RomaniaLibera.ro

Sursa foto: romaniaturkiye.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *