Criza datoriilor suverane – o criză a datoriilor “coloniilor” Uniunii Europene

Criza Europei se amplifică, iar summitul de la Bruxelles nu pare a fi dat foarte multe dintre răspunsurile de care pieţele aveau nevoie. Statele membre ale Uniunii au fost absorbite într-un “joc de domino”, ale cărui efecte negative se transmit tot mai rapid, iar vânzarea de obligaţiuni, fie ea şi la comun – aşa cum propun unii dintre liderii europeni, nu rezolvă în sine problema datoriei. Şi nici nu schimbă cauza structurală a îndatorării, este de părere Andreas Stamate, potrivit adevarul.ro.

Principala problemă a datoriilor pe care statele le fac, este aceea că nu sunt făcute “cu cap”, deoarece atunci când se îndatorează statul nu pune pe primul loc rentabilizarea datoriei. Iar orice investiţie publică utilizează resurse colectate prin taxe şi impozite, iar asta înseamnă mai puţine resurse pentru procesul privat de alocare a resurselor, care prin constrângerile pieței, urmăresc în primul rând rentabilitatea.

Un împrumut de la FMI – una dintre soluţiile care se prefigurează în urma discuţiilor de la Bruxelles – poate degreva pentru moment statele Uniunii de datorii dar deschide altele.

Şi asta, pentru că “statul” nu produce în esenţă nimic şi deci nu-şi poate stinge el însuşi datoriile, fără a extrage resurse din piaţă. Iar asta extrage resursele din sferele care în realitate produc avuție în mod responsabil.
Prin emiterea de noi obligaţiuni în vederea stingerii datoriei publice (aşa cum se intenţionează spre exemplu a se face, la nivel european, prin noul fond EFSF) statele nu fac decât să-şi crească datoriile faţă de bănci (care mai nou “îndrăznesc” să pună condiţii la cumpărarea obligaţiunilor sau chiar să le refuze pe motivul unor riscuri în creștere). Cum se vor stinge ele? Prin taxe, impozite şi în general măsuri de austeritate sau … inflaţie.

Prin urmare, actuala criză nu a fost generată – aşa cum se vehiculează în spaţiul public – de „lăcomie” sau de vreo “exuberanţă iraţională”. Criza datoriilor suverane este de fapt produsul unui sistem care a a ales o monedă rezultat al unor ambiţii politice. Iar sistemul de rezerve fracţionare (un sistem în care numai o parte subunitară – o fracție subunitară – din depozitele la vedere este păstrată, restul fiind alocată creditării, creându-se în acest fel problema dublei disponibilități – proprietari diferiți pe aceeași sumă de bani) vine să complice şi mai mult lucrurile, permiţând băncilor centrale să se joace cu masa monetară creând atunci când e nevoie iluzia unei bunăstări.
Acest sistem produce o redistribuţie ilegitimă a veniturilor în societate, pe sensul periferie (producătorii bunurilor de capital) – centru (cartelul bănci centrale – bancheri). Orice modalitate ar alege statele să-şi stingă datoriile (dacă urmăresc cu adevărat stingerea lor), atunci inevitabil aceasta va presupune extracţia de venituri private de la public.

Andreas Stamate este asistent universitar în cadrul ASE Bucureşti şi cercetător asociat în cadrul Institutului Ludwig von Mises România 

Sursa articol: Adevarul.ro

Sursa foto: cafeina.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × one =