CRIZA FINANCIARĂ ACTUALĂ ŞI INTERVENŢIA STATULUI ÎN ECONOMIE

Autor: Emilian M. Dobrescu

Criza financiară, monetară şi bancară din 2008 a început ca o problemă de creditare subprime numai în Statele Unite în trimestrul al II-lea 2008 şi s-a întins cu repeziciune în trimestrul al III-lea în vestul Europei, apoi în trimestrul al IV-lea în centrul şi estul Europei şi chiar în îndepărtata Asie. Principalele moduri de manifestare ale sale au fost şi acum, în octombrie 2009, mai sunt: lipsa lichidităţilor de pe piaţa financiară şi bancară, precum şi scăderea importantă a valorilor acţiunilor pe piaţa bursieră. Au existat şi câteva falimente răsunătoare în SUA, două-trei mai importante în UE (prezentate mai jos), care i-au determinat pe europeni să fie mai uniţi ca niciodată şi să evite alte astfel de fenomene pe cuprinsul UE.

Implicarea puternică a guvernelor – american, precum şi a celor din principalele state vest-europene – nu face decât să sublinieze cât de vehementă este actuala criză. Modul în care autorităţile americane au sprijinit gigantul în asigurări AIG (vezi mai jos, “Cazuri răsunătoare de intervenţionism statal”) indică modul în care funcţioneză planurile de salvare instrumentate de guvernul american şi Fed (Rezerva Federală Americană), planuri de care, până la urmă, ajung să beneficieze tot instituţiile bancare şi burisiere de pe Wall Street.

Pierderile de pe pieţele internaţionale de capital, cumulate pentru perioada septembrie 2008-februarie 2009 se ridică la fabuloasa sumă de 34,6 mii de miliarde de dolari, potrivit unor informaţii publicate de Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite  – CIA. Mai exact, în 2008, valoarea acţiunilor la nivel mondial a scăzut cu 28,7 mii de miliarde de dolari, la care s-au adăugat pierderi de încă 5,9 mii de miliarde de dolari în primele două luni ale anului în curs. Practic, aceasta înseamnă că pieţele de capital au pierdut mai mult de jumătate din valoare în contextul în care, la sfârşitul anului 2007, valoarea totală a pieţei mondiale de capital era de 66,82 mii de miliarde de dolari. Conform aceleiaşi surse, în 2008, PIB-ul mondial a fost de 78.360 mii de miliarde de dolari, din care aproximativ un sfert a fost realizat de Uniunea Europeană, alte aproape 20 de procente fiind realizate de către Statele Unite.

Sarabanda indicatorilor economici

Motoarele creşterii economice – cheltuielile consumatorilor şi expansiunea rapidă a pieţelor au fot la ralanti în primele 9 luni din 2009, iar în statele în curs de dezvoltare riscă să se oprească. Încrederea în economia zonei euro se află la minimul ultimilor şapte ani. Inflaţia în zona euro a ajuns în august 2008 la 3,8 la sută, o valoare aproape dublă faţă de ţinta de 2 la sută a Băncii Centrale Europene (BCE).

Având în vedere deteriorarea sectoarelor financiar şi economic, nu se vor putea evita concedierile, rezultând un val masiv de şomaj, care va afecta toate pieţele. Numai pe piaţa bancară londoneză au fost anunţate reduceri de 62 mii locuri de muncă (28 mii în 2008 şi 34 mii în 2009) pe fondul scăderii cererii pentru produsele bancare complexe. Rata şomajului în Marea Britanie a crescut în cursul lunii septembrie 2008 la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, datorită pespectivei recesiunii şi a reducerii numărului de locuri de muncă din sectorul bancar şi cel al construcţiilor. Inflaţia de 4,7 la sută din august 2008 a atins maximul ultimilor 16 ani în Anglia. Şomajul în Irlanda a urcat, tot în august 2008, la 6,3 la sută, cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, din cauza concedierilor din sectorul construcţilor, aflat în declin ca urmare a încetinirii economiei. De asemenea, este un fapt recunoscut chiar de oficialităţile germane, economia „locomotivei europene” a intrat în cea mai severă recesiune economică din ultimii 12 ani.

Efectele negative ale fazei iniţiale ale actualei crize s-au văzut cu certitudine în primele 9 luni din 2009, când problemele din sectorul bancar, care au afectat economiile statelor dezvoltate, au condus la reducerea intrărilor de capital pe pieţele emergente cu 25 la sută, de la valoarea de 730 miliarde dolari pe ansamblul anului 2008, la 550 miliarde dolari, estimaţi în 2009, conform unei analize a Morgan Stanley. Creşterea Produsului Intern Brut mondial s-ar putea reduce sub 3 la sută, nivel la care toţi specialiştii consideră că se poate vorbi de recesiune. Problemele de pe pieţele financiare, bursiere şi monetare ale lumii au fost, sunt şi vor mai fi urmate – se pare – de scăderi drastice şi prelungite ale activităţii economice. Economia globală s-a confruntat în 2008 şi rpimele 9 luni din 2009 cu preţuri record ale materiilor prime, scăderea preţurilor locuinţelor şi amplificarea crizei creditelor.

Statele est europene, dar şi cele din Asia centrală nu sunt imune la turbulenţele generate de criza financiară globală, care a încetinit ritmul de creştere economică în cele mai multe ţări din aceste regiuni, au avertizat şi oficialii Băncii Mondiale (BM). “Reformele structurale din ultimii ani din aceste regiuni, care au vizat implementarea de politici macroeconomice sănătoase, au ajutat la oprirea crizei într-o oarecare măsură. Acste state au un grad mai ridicat de elasticitate în prezent decât în urmă cu 10 ani, de exemplu, dar nici un stat nu este imun la impactul crizei”, a declarat Shigeo Katsu, vicepreşedinte al BM pentru Asia şi Europa Centrală. Declaraţiile au fost făcute la întâlnirea anuală din octombrie 2008 a repezentanţilor BM şi FMI. O încetinire prelungită a economiilor vest-europene va avea ca efect reducerea cererii pentru exporturi în statele est-europene şi Asia Centrală. De asemenea, economiile în scădere din ţările aparţinând  Europei de vest, dar şi din Rusia, Kaazahstan şi Ucraina vor afecta şi economiile altor ţări membre ale regiunilor respective.

“Nu trebuie ca această criză să se transforme în criză economică integrală. Trebuie făcut totul pentru a evita ca ea să devină, plecând de la o criză financiară şi economică, o criză politică. Există un risc politic sistemic dacă nu suntem atenţi… dacă toţi actorii vor reacţiona în mod responsabil, recesiunea va fi evitată” a afirmat luxemburghezul Jean Claude Juncker, preşedintele Grupului Euro (Eurogrup, ţările care au adoptat moneda euro şi fac parte din Uniunea Economică şi Monetară). Pentru 2009,  Jean Claude Juncker prognozează o creştere economică “foarte slabă” a economiei Uniunii Europene.

Cazuri răsunătoare de intervenţionism statal

După o primă respingere în Adunarea Reprezentanţilor, Congresul american a votat în toamna anului 2008, în ambele camere, planul de salvare propus de ex-secretarul Trezoreriei americane, Henri Paulson, de 700 miliarde dolari, care trebuiau să fie puşi la dispoziţie în trei etape: 250, 100 şi 350 miliarde dolari SUA.

Numai contractele de asigurare a tranzacţiilor cu instrumente financiare bazate pe ipoteci, încheiate de AIG, se cifrează la valoarea de 141 miliarde dolari SUA. Cum piaţa imobiliară americană este blocată, este de la sine înţeles de ce AIG avea nevoie de sprijin financiar. Aproape 37 miliarde dolari SUA (cca 25 miliarde euro), proveniţi  din creditul acordat de Fed asigurătorului AIG au intrat în conturile băncilor de investiţii, printre care se numără şi Goldman Sachs, Merill Lynch, Morgan Stanley, dar şi Banca Federală a Germaniei – Deusche Bank, care ar fi ajuns cei mai mari creditor ai AIG în cazul unui proces de faliment al asigurătorului american, ceea ce ar fi produs, probabil, cea mai importantă criză a băncilor de investiţii ale planetei. În pofida obişnuinţelor pe piaţa financiară, AIG a primit ajutor din partea autorităţilor federale americane, după ce agenţiile evaluare financiară au redus ratingul companiei, iar asigurătorul se afla în criză de lichidităţi necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile financiare.

Ca secretar al Trezoreriei americane, un post la fel de important ca secretarul de stat şi cel al apărării (după cum l-a asigurat preşedintele SUA, George W. Bush, la preluarea mandatului), Henry Paulson a avut intervenţii esenţiale pe pieţele americane, în lunile august şi sepembrie 2008, care de fapt au reprezentat statul american: achiziţionarea băncii de investiţii Bear Stearns de către JP Morgan, printr-un împrumut garantat de Fed; salvarea societăţilor de investiţii imobiliare Fannie Mae şi Freddie Mac, “cea mai importantă investiţie guvernamentală pe piaţa financiară din ultimii an”; a luat decizia să nu ajute banca de investiţii Lehman Brothers, care a intrat astfel în faliment. Deciziile sale şi nu numai, l-au făcut pe Jim Rogers, investitor important pe Wall Street să declare: “Statele Unite ale Americii sunt în acest moment mai comuniste decât China. Se pune accentul pe un stat al bunăstării pentru cei bogaţi, nu şi pentru cei săraci”.

Banca olandezo-belgiană Fortis a fost salvată de la faliment de acţiunile de sprijin financiar (a se citi naţionalizare), întreprinse de guvernele Belgiei, Olandei şi Luxemburgului. În 2007, Fortis a făcut o mişcare greşită de preluare, împreună cu Royal Bank of Scotland şi Banco Santander din Spania, a unităţilor ABN Amro şi a operaţiunilor de write-down (reducere a valorii contabile a activelor), ce au costat-o 24 miliarde euro. Fortis este cel mai mare angajator din sectorul privat belgian şi aproximativ jumătate din locuitorii ţării sunt clienţi ai băncii.

Banca Hypo Real Estate a fost salvată în extremis de guvernul german, aliat cu alte bănci comerciale, care i-au acordat un împrumut de urgenţă în valoare de 35 miliarde euro, în două tranşe, de 14, respectiv 21 miliarde euro; guvernul de la Berlin a plătit 40 la sută din prima tranşă, iar a doua, dacă va fi cazul, va fi achitată integral de către acesta.

Plafonul de garantare în UE a depozitelor bancare a fost majorat la 50 mii euro. Austria, Danemarca, Germania, Irlanda şi Suedia garantează integral depozitele bancare ale cetăţenilor lor. Anglia cochetează cu ideea recapitalizării instituţiilor financiare prin preluarea în participaţiune de către stat, ceea ce înseamnă naţionalizarea acestora! Northern Rock, care a falimentat în februarie 2008 (vezi mai sus), preluată de guvernul de la Londra, beneficiază în această situaţie de garanţii nelimitate pentru depozitele pe care le administrează, în timp ce clienţii altor bănci britanice au asigurate doar sume mai mici de 35.000 lire sterline (44.000 euro).

Guvernul islandez a naţionalizat trei bănci, două bănci mai mici şi Glimir Bank, plătind numai pentru ultima 600 milioane euro, în încercarea de a stabiliza piaţa financiară islandeză şi de a-i furniza lichidităţi.

Un flux de procese intentate de investitori au ajuns în faţa tribunalelor americane în urma colapsului Lehman Brothers, a vânzării Merrill Lynch către Bank of America, a preluării AIG de către guvernul federal american şi a falimentului Washington Mutual. Chiar şi înainte ca Lehman Brothers să-şi declare falimentul, cel mai mare din istoria Statelor Unite, procesele cauzate de criza financiară au depăşit numărul celor care au urmat timp de şase luni în criza similară, dar de dimensiuni mai mici, de acum 21 de ani.

Uniunea Europeană, demonstrează prin deciziile luate de Comisia Europeană, pentru ţările membre, un nou caz de intervenţionism în politicile economice, în vremuri numite de criză, fără implicaţii directe în structurile aflate în criză. Astfel, pe 28 ianuarie 2009, Comisia Europeană a propus realocarea a 5 miliarde euro din banii europeni necheltuiţi din finanţarea în 2008 a agriculturii europene, în cea mai mare parte pentru proiecte energetice ecologice, ferme eoliene offshore şi dezvoltarea internetului în bandă largă în zonele rurale. Conform planurilor, o sumă de 3,5 miliarde euro ar urma să fie acordată proiectelor energetice ecologice, în timp ce 1 miliard euro ar urma să sprijine dezvoltarea internetului în bandă largă. Alte 500 milioane euro sunt alocate combaterii noilor provocări agricole, cum ar fi schimbarile climatice, energia regenerabilă, administrarea apelor şi restructurarea sectorului produselor lactate.

Regulile planului european de salvare a băncilor cu probleme sunt următoarele: orice sprijin trebuie acordat la timp şi este, în principiu, temporar; trebuie protejate interesele contribuabililor; acţionarii existenţi suportă consecinţele intervenţiei guvernamentale; în caz de necesitate, guvernele sunt libere să schimbe conducerile băncilor; guvernele pot schimba şi politicile monetare ale băncilor respective; reglementările privitoare la jutoarele de stat în UE trebuie respectate; trebuie evitate efectele secundare asupra altor ţări. Cca 500 miliarde euro au fost vărsaţi iniţial de guvernele europene, în lunile septembrie şi octombrie 2008, pentru sprijinirea pieţelor bancare (cele mai semnificative sume sunt: cca 250 miliarde euro, pentru garantarea creditelor interbancare în Germania; ulterior, în noiembrie 2008, suma a fost dublată în Germania; 100 miliarde lire sterline, adică 126 miliarde euro pentru salvarea de la faliment a unor bănci britanice; 54 miliarde dolari SUA puşi la dispoziţie de Elveţia, 24 miliarde euro pentru Fortis din Belgia; 45 miliarde euro injectate de băncile şi companiile germane de asigurări, din care 15 miliarde lichidităţi, iar din total, 35 miliarde au fost pentru Hypo Real Estate; Grecia a pompat  41 miliarde pentru salvarea băncilor sale prin achiziţii de participaţii şi acordarea de garanţii guvernamentale; Kremlinul a pompat 27 miliarde euro pentru a scoate băncile ruse din impas; 7 miliarde au fost atraşi de italienii de la Unicredit, Credit Suisse a pierdut 840 milioane euro numai în trim. al III-lea al anului 2008 etc). La jumătatea lunii octombrie 2008, „ajutoarele” pentru sistmele bancare naţionale se prezentau astfel: Marea Britnaie – 380 miliarde euro; Franţa – 360 miliarde euro; Spania şi Austria –  câte 100 miliarde euro fiecare; Italia – 40 miliarde euro; Portugalia – 20 miliarde euro. „Nu este vorba despre cadouri facute bancherilor, ci de a face astfel încât consumatorii şi investitorii să poată funcţiona raţional”, a afirmat preşedintele Eurogrupului, premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker.

În realitate, guvernele din ţările membre UE au disponibilizat pe piaţa interbancară peste 3.777 miliarde euro, “distribuiţi” astfel: Marea Britanie – 781 miliarde euro pentru a stabiliza sectorul bancar, cea mai mare sumă din rândul celor 27 de ţări membre ale UE; Germania – peste 500 miliarde euro; Franţa – 360 miliarde euro; Olanda – 300 miliarde euro pentru garanţii bancare şi lichidităţi; Danemarca, unde 13 din cele mai mari 140 de bănci au fost salvate de banca centrală sau achiziţionate de bănci rivale, a cheltuit 594 miliarde euro; Austria – 100 miliarde euro; Norvegia – 55 miliarde euro, infuzii de lichiditate. Numai colapsul pieţelor ipotecare subprime a costat instituţiile financiare din toată lumea cca 660 miliarde dolari SUA (echivalentul a aprox 510 miliarde euro), sumă inclusă în cei 1.500 miliarde euro pierderi numai pe piaţa imobiliară americană despre care am făcut vorbire mai sus! În decembrie 2008, Japonia a anunţat un plan de redresare economică a ţării în valoare de 255 miliarde dolari SUA.

FMI a calculat grăbit în luna septembrie 2008, la 1.400 miliarde dolari, valoarea pierderilor financiare care se înregistrau în criza din 2008. În decembrie 2008, neinformat bine de data aceasta, Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, sublinia că economia mondială are nevoie de 1.200 miliarde euro pentru depăşirea crizei. În realitate, numai guvernele din ţările membre UE disponibilizaseră peste 2.200 miliarde euro!

Experţii agenţiei financiare Blomberg au calculat, la rândul lor, amploarea pierderilor actualei crize financiare de la izbucnirea sa în iulie 2008: 1.700 miliarde dolari SUA (1.400 miliarde euro). La care ar trebui să se adauge cei 4.000 de miliarde dolari SUA (cca 3.333 miliarde euro) “volatilizaţi” (prin scăderi masive ale cursului principalelor acţiuni cotate) numai la Bursa din SUA. Deci, 2.100 miliarde euro plasaţi pe piaţa interbancară de guvernele europene + 1.400 miliarde euro pierderi ale băncilor americane + 8.400 miliarde dolari (7.000 miliarde euro) pierderi bursiere numai în SUA = 10.500 miliarde euro! Fără a lua în seamnă şi pierderile bursiere din Europa şi Asia, care nu au fost contabilizate aici!! Nu putem să nu fim de acord, în acest complicat caz de cotabilizare a pierderilor actualei crize, cu Fidel Castro Ruz, preşedintele Cubei, care spunea în Reflecţiile sale din 18 septembrie 2008, următoarele: “Este foarte dificil să urmăreşti de aproape şi să înţelegi cifrele fabuloase de bani proaspeţi care se injectează economiei mondiale. Sunt doze mari de monedă de hârtie, care duc inevitabil la pierderea valorii şi a puterii de cumpărare…”

Inducerea “planificată” a celei mai “puternice crize economice din lume”

Dacă ar fi existat o coordonare a crizei financiare şi monetare din a doua parte a anului 2008 – sau poate că această coordonare chiar a existat (sic!) – ea nu ar fi putut să fie atât de perfectă pe cele două ţărmuri ale Atlanticului. În luna octombrie 2008, “specialiştii financiari” ne-au anunţat că “economia SUA ar putea intra în cea mai puternică recesiune economică din ultimii 26 de ani”: oficialii Fed şi cei ai Trezoreriei Americane au declarat că se aşteptau la o deteriorare a mediului economic, însă nu credeau că aceasta va avea loc cu atât de mare rapiditate; deteriorarea mediului economic american şi european a constat în: scăderea încredierii consumatorilor, diminuarea numărului de proiecte imobiliare, scăderea vânzărilor cu amănuntul, diminuarea producţiei industriale. Un “guru” a profeţit însă: “Deteriorarea datelor economice a fost mult mai severă decât ne aşteptam în ultimele câteva săptămâni” (tot din octombrie – n.n.), a declarat Frederic Mishkin, fost guvernator al Fed. Alt “guru”, Alan Blinder, fost vice-preşedinte al Fed, a declarat că se aşteaptă ca SUA să intre într-o perioadă de recesiune economică mult mai gravă decât cea din 2001 sau cea din 1990-1991 (subl.ns.). Tot ce contează este ca autorităţile să se asigure că această perioadă nu va fi mai grea decât recesiunea din 1982″ (sic ! – n.n.), a mai adăugat acesta. De asemenea, mai mulţi experţi se aşteaptă ca rata şomajului să crească de la 6,1 la sută – nivelul lunii octombrie 2008 – până la 8 la sută. Oficialii Fed au fost de părere că cel mai ridicat nivel va fi de 7,5 la sută, nivel atins în 1992. “Am putea vorbi despre cea mai gravă recesiune economică de după război”, a mai declarat şi preşedintele Macroeconomic Advisers şi fost guvernator al Federal Reserve, Larry Meyer. “Suntem pe drumul cel bun. Europenii urmează aceeaşi direcţie, ceea ce este foarte important. Nu ştim însă dacă este suficient până nu vedem un rezultat pe piaţă », a mai spus Mishkin.

Pentru 1,5 miliarde de salariaţi din toată lumea – adică un sfert din toată populaţia Terrei, cu alte cuvinte, toată populaţia activă a planetei ! – vin timpuri grele, a prezis şi Organizaţia Internaţionala a Muncii (OIM), care a subliniat un fapt binecunoscut – că din pricina recesiunii va spori şomajul, care va  afecta în 2009 cu 20 de milioane de oameni apţi de muncă mai mult decat în 2008. Totodată, « milioane de oameni ar face bine să se pregătească” (subl.ns.) în 2009 pentru o reducere a lefurilor lor. Aceste „constatări”, evident alarmiste pentru piaţa resurselor umane, au fost date publicităţii în mod calculat, după cele ale „specialiştilor financiari” şi sunt conţinute în primul raport global privind evoluţia salariilor, realizat de OIM la jumătatea lunii noiembrie 2008.

Potrivit experţilor OIM, « specialişti în resurse umane », o reducere a activităţii economice de un procent, provoacă reduceri salariale de 1,5 la sută. Experţii OIM nu ne spun şi în ce măsură, acest model rămâne valabil în actuala recesiune. Reuşind însă o veritabilă formalizare a pieţei muncii, ei ne anunţă un alt fapt teoretic, acela că, „Dacă salariaţii au mai puţini bani în buzunare, vor cumpăra mai puţine mărfuri şi vor face uz de mai puţine servicii, prin urmare consumul general se va reduce, iar recesiunea va lua amploare, întârziind relansarea economică”.

 

Planul de relansare economică a Uniunii Europene

Pe 26 noiembrie 2008, Comisia Europeană a prezentat Planul de Relansare Economică (PRE) al ţărilor membre UE, în valoare de 200 miliarde dolari SUA, care vizează acordarea de avansuri din fondurile structurale, scutiri de taxe, garanţii ce pot fi acordate şi ajutoare de stat. PRE urmăreşte nu doar măsuri imediate, pentru ieşirea statelor membre UE din criza economică actuală, ci şi măsuri de dezvoltare ulterioară a acestora. Sunt propuse astfel, măsuri de economisire a energiei, folosirea pe scară largă a energiilor regenerabile, activităţi de impuls fiscal pentru realizarea primelor două măsuri, precum scutirea de TVA a produselor şi serviciilor “verzi” din domeniul construcţiilor sau reducerea TVA pentru servicii care implică “munca intensivă”; beneficiarii sunt micile firme de reparaţii – de la reparaţii de pantofi şi haine, la reparaţii de electrocasnice, frizeriile şi saloanele de coafură – dar şi firmele care oferă servicii de menaj sau de asistenţă – îngrijirea copiilor, bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilităţi; totul pentru ca cei rămaşi fără un loc de muncă să se recalifice, să îşi găsească alt loc de muncă, iar patronii să fie impulsionaţi să îi angajeze. Referitor la măsurile de economisire a energiei, Comisia Europeană a anunţat subvenţii directe sau indirecte pentru achiziţionarea unor autoturisme mai prietenoase cu mediul sau pentru stimularea unor construcţii mai eficiente din punct de vedere energetic.

Comisia a anunţat că va ajuta statele membre să realizeze proiecte mari de infrastructură, care să fie implementate cu fonduri structurale, acordând avansuri mai repede şi în sume mai mari. Şi aici a fost propusă o măsură de impuls fiscal, şi-anume, reducerea CAS-ului plătit de angajatorii care oferă locuri de muncă muncitorilor necalificaţi sau o serie de bani pentru programe de recalificare profesională. Statele membre vor trebui să întocmească programe operaţionale care să pună accent pe lucrătorii necalificaţi sau pe categoriile cele mai vulnerabile ale populaţiei.

Mediul de afaceri este marele câştigător al Planului de Relansare Economică. Totul este ca firmele şi companiile să propună proiecte, la fel ca şi autorităţile publice. Banca Europeană de Investiţii şi-a suplimentat pachetul financiar destinat împrumuturilor acordate IMM-urilor de la 10 miliarde de euro la 15 miliarde euro anual, deci 30 de miliarde pentru perioada de 6 ani, acoperită de PRE. Comisia Europeană a anunţat, de asemenea, alocarea a 1,5 miliarde euro pentru retehnologizarea micilor companii europene şi tranformarea lor în “firme verzi”; înfiinţarea unei astfel de firme sa va face în maxim 3 zile, cu costuri zero. Scopul generic al PRE este atragerea investiţiilor, care să conducă la păstrarea sau crearea de locuri de muncă, precum şi acordarea unor reduceri de impozite, care să atragă creşterea consumului public şi individual.

Pârghia ajutoarelor de stat

Un raport al Comisiei Europene din noiembrie 2008 subliniază că statele membre folosesc din ce în ce mai mult posibilităţile oferite de normele UE privind ajutorul de stat, revizuite, pentru o mai bună direcţionare a acestuia. În 2007, statele membre UE au alocat, în medie, 80 la sută din ajutoarele stabilite pentru diverse obiective, comparativ cu aproximativ 50 la sută la mijlocul anilor ‘90, majorând, totodată, fondurile destinate cercetării şi dezvoltării şi ajutorului de stat pentru mediu.

Confruntându-se cu actuala criză financiară şi economică, acţiunea coordonată a statelor membre UE şi a Comisiei a asigurat mobilizarea rapidă a mecanismelor de sprijinire a sectorului financiar, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat. Comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes nota în acest sens: „Apreciez foarte mult eforturile statelor membre în vederea unei mai bune direcţionări a ajutorului acordat. Comparativ cu anii ‘90, când 50 la sută din ajutor era destinat obiectivelor orizontale, valoarea actuală de 80 la sută indică o evoluţie pozitivă. În situaţia unui declin economic, acordarea de ajutoare bine direcţionate devine şi mai importantă“.

În ultimii 25 de ani, nivelul total al ajutoarelor de stat acordate de ţările membre UE a scăzut de la peste 2 la sută din PIB în anii 1980, la aproximativ 0,5 la sută în 2007. Subliniind, în acelaşi timp, continuarea tendinţei statelor membre de a-şi concentra ajutoarele pe obiectivele orizontale, tabloul de bord indică, totuţi, faptul că, în urma crizei financiare recente, ponderea ajutorului de salvare şi restructurare a cunoscut o creştere semnificativă pentru unele ţări membre UE în 2008. Acţiunea coordonată a statelor membre şi a Comisiei a permis punerea în aplicare rapidă a unor mecanisme de sprijin adecvat pentru a răspunde provocării crizei financiare şi economice, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat. Situaţia excepţională a pieţelor şi numărul mare de notificări primite constituie o provocare semnificativă pentru Comisie, care trebuie să rezolve aceste cazuri rapid, asigurându-se, totodată, că măsurile sunt proporţionate şi nu fac discriminări între companii. Ca urmare a bunei cooperări cu statele membre, precum şi a instituirii rapide a unei proceduri unitare de ieşire din criză, Comisia a reuşit să răspundă la notificări şi să adopte decizii în timp record, uneori chiar şi în termen de 24 de ore.

Ca urmare a reformelor lansate prin intermediul Planului de acţiune din 2005 privind ajutoarele de stat, din ce în ce mai multe măsuri de ajutor sunt acum exceptate de la controlul ex ante al Comisiei, fie prin regulamentul de minimis, fie prin Regulamentul General de Exceptare pe Categorii (General Block Exemption Regulation, GBER). Aceasta permite Comisiei să se concentreze asupra celor mai grave cazuri de denaturare a concurenţei. Deja, în 2007, înainte de GBER, măsurile de ajutor exceptate pe categorii reprezentau 65 la sută din numărul total al măsurilor, comparativ cu 40 la sută în 2002, desi acest lucru nu este încă reflectat la fel în ceea ce priveşte cheltuielile: 13 la sută din totalul ajutoarelor au fost acordate prin exceptare pe categorii în 2007 (comparativ cu doar 6 la sută, în 2006). GBER face acum mai uşoară acordarea, de către statele membre UE, a tipului adecvat de ajutor şi facilitarea de către acestea a accesului la finanţare, în special pentru IMM, permiţând astfel o abordare şi mai eficientă a crizei financiare şi economice actuale.

Criza economică poate fi pozitivă pentru ţările în curs de dezvoltare

Pentru statele dezvoltate ale planetei, etapa cea mai grea a crizei financiare şi economice s-a încheiat la jumătatea lunii octombrie 2008. “Ce a fost mai rău a trecut”, considera şi Dominique Strauss-Kahn, preşedintele FMI, care sublinia că statele ar trebui să intervină atunci când este necesar, în conformitate cu propriile nevoi şi este important ca orice demers să fie “masiv”. Pentru statele în curs de dezvoltare, precum România, etapa cea mai grea a crizei financiare şi economice a început abia la jumătatea lunii octombrie 2009!

Stresul crizei financiare mondiale, coroborat cu preocupările legate de schimbările climatice şi creşterea preţurilor la produsele alimentare, ar trebui folosit în interes propriu de ţările în curs de dezvoltare, pentru a avea o creştere “curată” a economiei, se arată într-un raport UNCTAD, al Conferinţei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare, dat publicităţii pe 8 februarie 2010 la Geneva.           Potrivit acestui document, apelarea la energii curate ar putea conduce la crearea de locuri de muncă, însă, pentru a face progrese, ţările în curs de dezvoltare trebuie să elimine barierele politice care împiedică fluxul de capital în acest sector. Studiul UNCTAD relevă faptul că tehnologiile de construcţie în domeniul energiilor verzi pot fi realizate la costuri reduse prin utilizarea de materiale produse la nivel local. Conform studiilor întocmite de Comisia Europeană, o eficienţă energetică mai bună poate duce la economii anuale medii de până la 1.000 de euro pentru o gospodărie.

Estimările specialiştilor europeni vorbesc despre faptul că în privinţa construcţiei de clădiri eficiente energetic, a renovării clădirilor existente, precum şi a producerii de energie verde este aşteptată o creştere anuală la nivel mondial de şase la sută. Cele mai multe noi locuri de muncă în acest sector ar urma să fie create pe plan local, mai cu seamă în cazul întreprinderilor mici din sectorul construcţiilor, programele de eficienţă energetică fiind valabile în regiunile subdezvoltate şi în zonele cu şomaj ridicat, potrivit raportului. Autorii documentului notează că alte oportunităţi de dezvoltare economică se întrevăd în agricultura durabilă, prin metode alternative de producţie, evoluţia tehnologiei, precum şi schimbarea preferinţelor consumatorilor. UNCTAD recomandă guvernelor din ţările în curs de dezvoltare să încurajeze utilizarea diferitelor forme ale agriculturii durabile, mai cu seamă a agriculturii ecologice. Totodată, se aduce în discuţie încurajarea micilor agricultori, aceştia reprezentând majoritatea producătorilor de produse alimentare din lume. Datele UNCTAD arată că fermele din Africa de Sud, în care s-a pus accent pe producţia ecologică, au fost semnificativ mai profitabile decât grupurile de ferme implicate în producţia agricolă convenţională. finanţarea din fonduri publice pentru cercetare în domeniul ecologic să fie reorientată către un “ecosistem durabil bazat pe agricultură”. Alte măsuri recomandate de UNCTAD se referă la livrările de energie regenerabilă, în special în zonele rurale. Astfel, se aduc în prim-plan tehnologii, cum ar fi: panouri solare, mori de vânt, generatoare de biogaz (folosind deşeuri agricole), precum şi hidrocentrale mici. Toate acestea pot duce la creşterea producţiei agricole, îmbunătăţirea sănătăţii localnicilor din zonă, odată cu reducerea poluării, şi crearea de noi locuri de muncă.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *