CRIZĂ ÎN UCRAINA. Ianukovici, dispus să se întoarcă la popor: Susţine un referendum asupra “celor mai importante probleme”

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat vineri că este dispus să susţină organizarea unui referendum asupra “celor mai importante probleme” din Ucraina, dacă va fi înregistrată o astfel de iniţiativă, relatează RIA Novosti, citată de gandul.info. ianukovici

“Imediat ce acest fapt va avea loc, imediat ce oamenii se vor uni şi vor pune această întrebare, va fi organizat un referendum”, a declarat Ianukovici, într-un interviu pentru postul de televiziune Inter.

El a precizat că un astfel de referendum, organizat la nivel naţional, “se va referi la cele mai importante probleme care preocupă poporul ucrainean”.

De asemenea, preşedintele ucrainean a subliniat că pledează pentru o soluţionare paşnică a conflictului din ţară, deoarece “preţul luptei pentru putere nu trebuie să fie atât de mare”, referindu-se la violenţele care au avut loc în Ucraina în ultimele luni.

“Nu trebuie să luptăm pentru putere prin vărsare de sânge. Fiecare politician trebuie să fie conştient de responsabilitatea pe care o are”, a afirmat Ianukovici, subliniind că “actuala putere are suficiente forţe pentru a face ordine în ţară, dar nu vrem să sufere oamenii nevinovaţi”.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia.

Decizia lui Ianukovici de a abandona negocierile cu UE, care durau de trei ani, a generat un val de proteste violente şi o criză politică fără precedent de la fosta Revoluţie portocalie.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen + 15 =