Criza monedei unice a fost prevăzută de Robert Mundell

Robert Mundell, economist şi laureat al premiului Nobel, este considerat tatăl monedei euro datorită muncii sale de pionierat desfăşurată în problematica uniunii monetare. Lucrarea sa fundamentală, “O teorie a celor mai bune pieţe monetare”, este un proiect al uniunii monetare.

Totuşi, chiar dacă autorii Tratatului de la Maastricht l-au folosit pe Mundell drept inspiraţie, nu i-au citit lucrările cu atenţie, scrie businessinsider.com, potrivit EVZ.ro.

Cu mai mult de 40 de ani în urmă, acesta a explicat exact de ce se va ajunge la o criză a monedei unice. Astfel, scria Mundell în lucrarea sa, “nu poate exista” o uniune monetară acolo unde nu există transferuri fiscale, deoarece uniunea va fi instabilă.
Iată câteva idei de căpătâi ale lucrării lui Mundell:

  • O uniune monetară trebuie să fie o zonă, o regiune cu economii şi pieţe ale forţei de muncă similare.
  • O astfel de regiune este definită prin factori de mobilitate la interior şi de imobilitate la exterior.
  • O zonă monetară unică are nevoie de o uniune fiscală, iar statele membre trebuie să renunţe parţial la suveranitate, pentru a preveni dezechilibrele
  • Dacă nu există suficientă mobilitate a capitalului şi forţei de muncă, atunci vor persista dezechilibrele, deoarece reevaluarea monetară nu îşi va putea îndeplini factorul de stabilizare.

Sursa: EVZ.ro
Foto:  robertmundell.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *