Croaţia ar putea rămâne fără drept de vot în UE şi fără fonduri europene

viviane redingComisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, a acordat Croaţiei termen până la 23 august să răspundă când va modifica o lege controversată referitoare la extrădare. În caz contrar, Zagrebul riscă aplicarea articolului 39 din Tratatul de Aderare al ţării la UE, care prevede măsuri restrictive, printre care blocarea accesului la fondurile comunitare, scrie marţi cotidianul croat Vecernji list, citat de Agerpres.

Reacţia Comisiei Europene vine la cererea Germaniei. Bundestagul a trimis Bruxelles-ului o scrisoare prin care cere aplicarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona la adresa Croaţiei, dacă aceasta nu abrogă recenta lege asupra extrădării, supranumită legea “Petkovic”.

Legea, votată cu puţin timp înaintea aderării Croaţiei la UE la 1 iulie 2013, interzice ca persoanele căutate pentru crime comise înaintea intrării în vigoare a mandatului european de arestare, la 7 august 2002, să fie extrădate şi predate justiţiei unei alte ţări a UE.

Sursa: Realitatea.netAgerpres
Foto: ec.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *