Cum a ajuns în 2011 Uniunea Europeană la mila chinezilor

După ce liderii zonei euro au început să curteze China în căutare de ajutor pentru consolidarea fondului de salvare al euro, balanţa puterilor la nivel global pare să se fi schimbat, scrie profesorul Ian Morris de la Universitatea Standford, într-o analiză publicată de BBC și preluată de romanialibera.ro.

În octombrie 1911, Beijingul primea bani europeni pentru a finanţa noua republică falită, după revoluţia chineză şi înlăturarea ultimul împărat.

O sută de ani mai târziu europenii vor banii chinezilor cu orice preţ. Şeful Facilităţii Europene pentru Stabilitatea Financiară, Klaus Regling, s-a dus la Beijing cerându-i Chinei să salveze Europa de la dezastrul economic.

În numai o sută de ani, China a trecut de la statutul de ţară care primea ajutor financiar la cel de bancher al lumii, iar Europa a făcut acelaşi salt însă în direcţia opusă, fiind una dintre cele mai mari răsturnări de situaţie din istorie.

În opinia profesorului Morris, această răsturnare de situaţie are o istorie mult mai lungă şi începe în jurul anului 1600, atunci când China era una dintre cele mai bogate naţiuni de pe pământ, iar europenii, nerăbdători să poată face comerţ cu China, construiau noi tipuri de vapoare.

Mii de ani, Oceanul Atlantic a constituit o barieră care a izolat Europa de restul lumii, iar noile vapoare europene au străbătut oceanul, transformându-l într-o rută comercială. În anii 1700, resursele din America ajutau la avântul economic al Europei.

În anii 1800, bunăstarea Europei aproape o atinsese pe cea a Chinei, iar procesul de schimbare nu era nici pe departe aproape de final. O sută de ani mai târziu, în 1900, vapoarele cu aburi invadau Oceanul Atlantic şi mai mult, în timp ce căile ferate şi telegraful cucereau America.

Până în anii 2000, vase pline de containere, avioanele şi internetul au micşorat lumea şi mai mult, iar Pacificul a devenit şi el o rută comercială, fapt ce a făcut ca Asia răsăriteană să fie propulsată în rândul economiilor la nivel global. Prima a fost Japonia, apoi tigrii asiatici şi acum China urcă pe scara puterilor economice după SUA şi Europa.

Cu toate că mai are un drum lung de făcut, fiindcă de pildă un britanic sau un american mediu câştigă de aproape zece ori mai mult de cât un chinez, Beijingul recuperează toate handicapurile.

De ce ar fi dispusă China să împrumute Europa? Profesorul Morris susţine că motivele ar fi aceleaşi ca în 1911 când Europa a împumutat China – pentru a-şi menţine pieţele stabile. Uniunea Europeană este cel mai mare partener de schimb al Chinei, iar Beijingul are nevoie de europeni care să fie dispuşi să le cumpere bunurile produse.

Însă atunci când europenii au împrumutat China, în 1911, au obţinut mai mult decât o piaţă stabilă: au obţinut şi un control crescut asupra economiei chineze, şi prin acest lucru, asupra politicilor făcute de chinezi.

Suntem obişnuiţi să citim despre China că este un gigant economic corupt, umflat, care îşi manipulează moneda şi pieţele pentru a prinde din urmă Occidentul. Totuşi în 1911, ziarele britanice scriau exact acelaşi lucru despre SUA. Şi aveau dreptate, spune Ian Morris, fiindcă în mai puţin de 50 de ani SUA a reuşit să cucerească pieţele globale în timp ce imperiile europene au dispărut.

Dependenţa de capitalul american şi faptul că Europa nu mai este prima economie la nivel global au fost lucruri de bun augur pentru bătrânul continent dacă privim retrospectiv, spune Ian Morris, fiindcă acum europenii trăiesc în medie cu 30 de ani mai mult decât în 1911, câştigă de cinci ori mai mult, iar în Europa nu a mai fost un război important de 66 de ani.

Totuşi, nimeni nu ştie dacă dependenţa de capitalul chinezesc va avea aceleaşi efecte asupra Europei, iar semnele nu sunt promiţătoare. Recent, Jun Liqun, unul dintre reprezentanţii Fondului de bunăstare chinez, a spus într-un interviu pentru Al Jazeera, că Beijingul ar trebui să împrumute Europa numai dacă aceasta „stă şi în cap” pentru acest lucru. În aceste condiţii, Europa ar putea să realizeze că hegemonia chineză este mult mai greu de suportat decât cea americană.

Dacă privim din nou la evenimentele istorice, este de părere Ian Morris, Europa ar putea găsi nişte răspunsuri cu privire la ceea ce ar trebui să facă. Acum aproximativ 150 de ani, în jurul anului 1861, China şi Japonia s-au prăbuşit în momentul în care navele de război şi bancherii occidentali au dat năvală în Asia răsăriteană. Nimic din ceea ce ar fi putut face China sau Japonia nu ar fi putut împiedica avântul economiei şi puterii occidentale. Totuşi modul în care au reacţionat la acest avânt a făcut diferenţa între triumf şi tragedie.

Conducătorii Chinei au împrumutat masiv de peste ocean, au rispit banii şi au devenit dependenţi. Conducătorii Japoniei şi-au luat un timp în care au strâns cantităţi impresionante de capital local şi au finanţat o revoluţie industrială. În 1911, Japonia era mare putere, iar China – omul bolnav al Asiei.

Un secol şi jumătate mai târziu, Uniunea Europeană este pusă în faţa aceloraşi alegeri. Nimic din ceea ce va face nu va sta în calea avântului ţărilor din Orientul Îndepărtat, fiindcă, în opinia profesorului de la Universitatea Standford, Asia va fi centrul puterii economice în următorii o sută de ani, dar modul în care reacţionează contează foarte mult. Ian Morris sugerează că Europa ar trebui să aleagă calea Japoniei, însă pentru acest lucru va fi nevoie de miliarde de europentru a opri criza, iar eforturile vor fi imense. Cu toate acestea, alternativa, de a ipoteca viitorul Europei prin contractarea de împrumuturi de la China, s-ar putea dovedi mult mai dureroasă.

Autor: Cristina Dobreanu

Sursa foto: en.cnci.gov.cn

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × two =