Cum a reuşit Parlamentul ungar să reducă încă o dată preţurile la energie

Parlamentul Ungariei a aprobat, joi, un al treilea val de reduceri la preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici, la iniţiativa premierului Viktor Orban, care a făcut din această măsură tema centrală a campaniei electorale, cu două luni înaintea alegerilor legislative, relatează AFP. Viktor-Orban

Preţul gazelor va scădea începând din 1 aprilie cu 6,5 la sută, iar cel al curentului cu 5,7 la sută începând din 1 septembrie, în timp ce preţul pentru consumul la încălzire se va diminua cu 3,3 la sută începând din 1 octombrie, potrivit legii adoptate de Parlament, unde partidul conservator Fidesz al premierului Viktor Orban deţine majoritatea de două treimi.

 

În 2003, Guvernul a impus distribuitorilor o primă reducere a preţurilor la energie pentru consumatorii casnici, cu 10 la sută, începând din 1 ianuarie, iar ulterior a urmat o a doua reducere, cu 10 la sută, care a intrat în vigoare în noiembrie.

Orban a afirmat, luni, într-un discurs susţinut în Parlament, că 2014 va fi anul “bătăliei pentru scăderea preţurilor” pentru încălzire şi energia electrică. Evocând ameninţarea unei proceduri de infrigement din partea Uniunii Europene, el a promis că va apăra aceste scăderi şi familiile ungare de “atacurile multinaţionalelor de la Bruxelles, băncilor şi birocraţilor”.

În urma acestor reduceri a preţurilor la energie pentru consumatorii casnici impuse de stat, inflaţia a scăzut cu 0,4 la sută într-un an în luna decembrie, cel mai scăzut nivel din 1974.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *