Cum va arăta Europa transatlantică după BREXIT? Strategia Globală UE: ”O apărare europeană mai credibilă este esențială pentru un parteneriat transatlantic viguros cu Statele Unite”

de Robert Lupițu

Europa va adăuga la patrimoniul său strategic densitatea și tumultul zilelor ce au răsturnat întreaga agendă continentală și ce au oferit culoar unei sincronizări care va persista în mai toate referirile de peste ani asupra acestui moment: Uniunea Europeană și-a prezentat Strategia Globală pentru politică externă și de securitate, prima din 2003 încoace, la același summit la care Marea Britanie, un actor cu o poziție globală relativ influentă, a fost așteptată să declanșeze clauza de retragere voluntară din UE ca urmare a referendumului din 23 iunie. Sincronizarea, aparent perfidă, poate fi însă imboldul ce ar garanta funcționalitatea acestei Strategii, a cărei apariție oportună este justificată și de apropiatul summit NATO de la Varșovia.

eu-globalDe la o “Uniune ce nicicând nu a fost mai sigură, mai liberă și mai prosperă” la “Scopul și existența Uniunii noastre sunt puse la îndoială” au trecut 13 ani, un interval căruia noua strategie europeană are ambiția să-i formuleze o continuitate, să-i ofere răspunsuri, să ajusteze sincope și să adapteze Europa, printr-o optică strategico-prospectivă, la actuala și viitoarea formă a climatelor regional și internațional.

Un interval de 13 ani între cele două strategii care a cuprins transformări profunde: un tratat constituțional respins, un nou tratat de funcționare, criza economică ce s-a dovedit un catalizator pentru populism, antagonizare a relațiilor cu Rusia, aprofundarea cooperării cu NATO, impulsionarea unui nou tip de parteneriat transatlantic, o criză a migrației și a refugiaților și, acum, un referendum de ieșire a unui stat membru important prin prisma apartenenței sale la structuri precum G7, G20 sau membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU și prin statutul său de actor occidental european cu cele mai mari cheltuieli în domeniul apărării.

O strategie globală redactată într-o Uniune care stă să decadă pentru o Uniune care așteaptă să se reafirme

Nu are sens să speculăm dacă documentul prezentat de Înaltul Reprezentant, Federica Mogherini, a luat sau nu în calcul un potențial Brexit, însă el are un potențial uriaș pentru Europa: pornind de la premisa potrivit căreia Uniunea este în fața celui mai mare reflux al său, probată prin decizia majoritară a cetățenilor britanici prezenți la urne de a se decupla de angrenajul european, noua strategie europeană poate inversa trendul declinist al provocărilor care sistematic au lovit Uniunea Europeană în ultimii ani.

”Scopul și existența înseși ale Uniunii noastre sunt puse la îndoială. Totuși, cetățenii noștri și ai lumii au nevoie de o Uniune Europeană puternică, așa cum nu a fost vreodată înainte. În momente de provocări, o Uniune puternică este una care gândește strategic, împărtășește o viziune și acționează împreună. Aceasta este și mai importantă după referendumul din Marea Britanie. Va trebui să ne regândim modul în care Uniunea acționează. Ne cunoaștem principiile, interesele și prioritățile. Nu există o incertitudine în asta: Uniunea are nevoie de o strategie”. (Federica Mogherini)

Foto: UN.org

Foto: UN.org

Fraza de debut prin care Înaltul Reprezentant reflectează asupra stării cronice a defetismului care a cuprins Europa, de la societăți la lideri, de la nord la sud și de la vest cu riscul de a contamina estul încă novice este infinit opozabilă optimismului strategic al lui Solana, înlocuind pozitivismul cu pragmatism și întorcând Europa cu fața la redescoperirea sensului său.

Într-o perioadă în care forța de atracție a Uniunii pașnice și democratice și-a pierdut din imensa sa pondere în rândul cetățenilor, strategia prezentată de Mogherini liderilor UE are un punct de resetare, și anume reconectarea Europei cu cetățenii. În fapt, cetățenia europeană transpusă ca un deziderat al Maastricht-ului este azi un pivot al viitorului unei Uniuni Europene aflate în pragul unui sindrom al ”referendumurilor”: cetățenii țărilor membre sunt în mod egal atât finalitatea obiectivelor de prosperitate, bunăstare și siguranță ale liderilor europeni, cât și cei care, prin instrumentalizarea democrației directe, pot transforma construcția europeană într-un capitol de istorie.

Diagnosticul dat de reuniunea celor 27 de țări (fără Marea Britanie) și continuarea acestui proces de reflecție într-un nou dialog la nivel înalt la Bratislava (nu la Bruxelles!) este semnalul practic al unei strategii care nu se mai remarcă prin triumfalism, ci printr-un realism al momentelor de răscruce: Uniunea celor 27 se află pe calea revenirii, iar utilizarea acestei Strategii drept un nou cod de conduită este sincronismul prin care decuplarea britanică nu va altera profunzimea proiectului european.

O strategie pe repede înainte

Patru direcții de acțiune și viziune comune: pace și securitate, prosperitate, democrație, o ordine globală bazată pe reguli;

Patru principii conductoare ale acțiunii externe europene: unitate, angajament, responsabilitate, parteneriat;

Cinci priorități de acțiune externă: Securitatea Uniunii Europene, Reziliență statală și societală în Est și în Sud, O abordare integrată a crizelor și conflictelor, Ordini regionale de cooperare, Guvernanță globală pentru secolului al XXI-lea;

O inovație: domeniul comunicării strategice; 

O densitate de domenii concrete vizate: securitate cibernetică, securitate energetică, politica pentru migrație, politica de extindere, vecinătatea sau combaterea terorismului;

Câte o abordare cu fiecare actor/ regiune în parte: o ordine de securitate europeană (Rusia), o pacificare a Orientului Mijlociu și Nordului Africii, un Atlantic mai apropiat (SUA, NATO, Canada), o Asie conectată, o cooperare în Oceanul Arctic.

O strategie pentru reconectarea cu cetățenii: patru direcții în slujba intereselor europenilor ca un întreg

Spre deosebire de cutezătoarea titulatură a Strategiei Naționale de Apărare – ”O Românie puternică în Europa și în lume” – Europa își reface acum rutele greșit accesate în ultimii ani și, printr-o Strategie care să promoveze interesele cetățenilor, vrea, în cele din urmă, o Uniune puternică, rezilientă și consolidată atât în interiorul său, cât și în acțiunea sa externă. Chiar mai mult, Strategia este un act de luptă împotriva populismului dezintegrator, incorporând valorile fundamentale ale UE în rândul intereselor cetățenești.

EU citizenPace și prosperitate – acest obiectiv aduce de la sine recunoașterea directă a două realități: 1) europenii trebuie să fie capabili să își asigure apărarea, alături de parteneri; 2) securitatea internă și externă se potențează reciproc, gradul de interconectare al acestora devenind noul trend de abordare holistică în dimensiune securitară.

Prosperitate – factor definitoriu al integrării europene, parcursul descendent al bunăstării cetățenilor a fost prilejul creator al breșelor populiste și eurosceptice care au adus Europa în pragul punerii la îndoială a scopului și esenței sale.

Democrație – într-o perioadă în care un sindrom al ”referendumurilor” stă să se coaguleze, democrația europeană se află într-un moment prielnic al evaluării. Strategia operează, în acest sens, o abordare pragmatică, în care îmbină reziliența democrației UE cu asigurarea calității sale printr-un echilibru al protecției dreptului intern, european și internațional.

O ordine globală bazată pe reguli – intrinsec abordării internaționale și globale a UE, o ordine bazată pe reguli vine în completarea ordinii multilateraliste a vechii Strategii și oferă un caracter de continuitate al soft power-ului european.

O strategie cu câteva repere de proximitate: Rusia, NATO, SUA, Orientul Mijlociu și Nordul Africii

Transformările continue și accelerate pe care ordinea globală și establishment-urile regionale le parcurg nu aveau o siluetă strategică în Europa. În pofida sancțiunilor impuse Rusiei după anexarea ilegală a Crimeei și destabilizarea Ucrainei, a cotelor de relocare a refugiaților sau a acordului de readmisie cu Turcia sau a aprofundării cooperării practice cu NATO, Uniunea Europeană nu avea un enunț strategic care să-i călăuzească interacțiunea cu partenerii și cu vecinătățile cauzatoare de dezechilibre geopolitice, strategice și securitare.

EU-RusiaRusiaschimbare completă de paradigmă, firește. Definită în 2003 ca un partener și un actor important în securitatea europeană cu care UE trebuie să lucreze îndeaproape, Moscova este percepută în 2016 prin trei optici diferite:

1) o provocare strategică – pentru prima dată un document strategic european creat pentru un orizont de timp bine definit (minim cinci ani) definește Federația Rusă ca pe un actor ale cărei acțiuni în Ucraina și în regiunea extinsă a Mării Negre au periclitat nucleul securității europene. Mai mult, orice manevră europeană de eludare a comportamentului Rusiei ar sfârși prin sancționarea Strategiei Gobale a UE care statuează clar că Uniunea nu va recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și destabilizarea estului Ucrainei.

2) o cooperare selectivă – intransigența Uniunii se sfârșește la chestiunile care au modificat mediul de securitate european. Potrivit Strategiei, bussiness-ul cu Moscova devine posibil datorită interdependenței între UE și Rusia, iar o cooperare selectivă reprezintă o opțiune pentru Europa în cazul în care interesele se intersectează.

3) resuscitarea dialogului prin intermediul OSCE și al Consiliului Europei – aflată încă sub președinție germană, organizației înființate prin Actul Final de la Helsinki i s-a atribuit rolul unei platforme comune utile între europeni și ruși și cu participare americană. Ordinea de securitate europeană gândită la Helsinki și reînnoită prin Carta de la Paris sunt bazele dialogului pozitiv ruso-european cu participare americană, iar Strategia Globală a UE plasează cooperarea cu OSCE și Consiliul Europei între prioritățile restabilirii ordinii în securitatea europeană.

Orientul Mijlociu și Nordul Africii – focar de conflict și sursă a migrației ilegale și a refugiaților, întregul arc sudic manifestă o importanță sporită pentru abordarea strategică a Uniunii. Situația geografică a Europei o plasează pe aceasta în multiple ordini regionale. Dacă în sens primar ordinea de securitate europeană este privită prin prisma antagonizării raporturilor cu Rusia sau a relației cu NATO, într-un sens mai larg dezordinea regională din regiunea MENA relevă același potențial de insecuritate pentru Europa, fiind deopotrivă exportator de terorism și de populații strămutate dificil de integrat.

Atacurile teroriste de la Paris și Bruxelles, în decurs de doar cinci luni, și valurile consistente de refugiați și migranți au demonstrat că reziliența Uniunii este în egală măsură subminată securitar și strategic dinspre est și sud. Spre deosebire de interacțiunea din est cu Rusia, sudul este mai divers, este un mozaic de preferințe geopolitice în care Siria este departe de o stingere a ostilităților, Libia rămâne o fâșie fragilă, terorismul are potențial de infiltrație, Israelul și Palestina sunt dezbinate de conflict, pacea și dezvoltarea în Africa necesită eforturi suplimentare, Uniunea pentru Mediterană este un proces ce are nevoie de resuscitare concretă, iar actorul care se bucura de cea mai mare încredere europeană – Turcia – a derapat de pe drumul democrației.

eu usaUn Atlantic mai apropiatrelația transatlantică primește o abordare cvasi-duală: una în care Europa pare în sfârșit să se adapteze la faptul că rămâne o prioritate esențială pentru politica externă americană, dar că nu mai este unica; o a doua în care cooperarea cu NATO reprezintă un parteneriat pentru viitor și se poate transforma într-un binom de securitate pentru Europa.

O apărare europeană mai credibilă este esențială pentru un parteneriat transatlantic viguros cu Statele Unite”. (Strategia Globală a UE)

Legătura transatlantică beneficiază de multiple rute comune între Europa și America: de securitate, economice, referitoare la schimbările climatice, gestiune a crizelor sau domeniul energiei. Dezideratul Parteneriatului Transatlantic pentru Investiții și Comerț își face loc în Strategia Globală UE drept un caz demonstrativ al angajamentului transatlantic, dar nu singurul, mai ales că și relația cu Canada sau oportunitățile din legăturile cu America de Sud nu sunt deloc de neglijat.

De aproape șapte decenii însă, cooperarea transatlantică are un numitor comun: NATO. Faptul că 22 dintre statele membre UE fac parte și din Alianța Nord-Atlantică (Marea Britanie este încă membru al Uniunii) este o probă convingătoare că stabilitatea Europei este strâns legată de NATO, iar leadership-ul global al SUA este beneficiar de pe urma unei Europe în care NATO și UE lucrează împreună. Nicio țară din lume nu poate aborda provocările globale pe cont propriu, pare a fi unica percepție de nemodificat între Strategia din 2003 și cea din prezent.

O Strategie al cărei adevărat potențial se poate dezlănțui la Varșovia: o comunitate de securitate UE-NATO

Parteneriatul cu NATO depășește prin actuala Strategie premisele începutului de mileniu, în care ordinea internațională proiectată de stabilitatea euro-atlantică era o expresie a modului în care Uniunea Europeană se raporta la Alianța Nord-Atlantică.

În 2016, cooperarea aprofundată UE-NATO pare să confere adevăratul potențial al Strategiei Globale pentru politică externă și de securitate a Uniunii Europene. Documentul strategic european, prezentat după o întrevedere a liderilor europeni cu secretarul general NATO, surclasează abordarea unei determinări comune a anilor 2000, atribuind Alianței poziția de cea mai puternică și eficace organizație de apărare colectivă din lume cu care Uniunea Europeană împărtășește obiectivul unui parteneriat profund în dezvoltarea capabilităților de apărare, exerciții sincronizate sau contracarare a amenințărilor hibride și a celor cibernetice.

”Din perspectiva apărării colective, NATO rămâne principalul cadru pentru majoritatea țărilor membre. În același timp, relația UE-NATO nu va prejudicia politica de securitate și de apărare a acelor state membre care nu sunt în NATO. UE își va consolida cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică în complementaritate, sinergie și în deplin respect pentru cadrul instituțiilor și autonomia decizională dintre cele două. În acest context, UE trebuie să fie consolidată ca o comunitate de securitate: eforturile de securitate și de apărare europene trebuie să permită Uniunii să acționeze autonom, în timp ce își coordonează acțiunile cu NATO. O apărare europeană mai credibilă este esențială pentru un parteneriat transatlantic viguros cu Statele Unite”. (Strategia Globală a UE)

Comunitatea de securitate europeană pare a fi o formulare îndrăzneață, însă ea este posibilă atâta timp cât implică ambele organizații.

mogherini-stoltenbergParticiparea celor 22 de state membre atât UE, cât și NATO, la procesul de adaptare, asigurare și descurajare strategică al Alianței, degajat de transformarea arealului de securitate, este un imens beneficiu de securitate pentru Uniunea Europeană și un sprijin vital pentru viitorul Politicii de Securitate și Apărare Comună. Pe de altă parte, contribuția normativă a Uniunii Europene la construirea celor patru libertăți fundamentale, la definirea unui cadru pentru domnia legii și cooperare transfrontalieră sau la transformarea oportunităților economice în prosperitate, au creat soliditate în interiorul granițelor UE și NATO, context în care apărarea externă aliată beneficiază de aportul unor state consolidate intern. Acesta este fundamentul pe care se compune o viitoare comunitate de securitate UE-NATO, izvorâtă din aceleași valori, în care Uniunea este componenta soft-power și normativă, iar NATO ar reprezenta versiunea hard. În această direcție poate să conducă actuala Strategie Globală.

Cooperarea excede însă această paralelă: contracararea amenințărilor hibride și a celor cibernetice se transformă în pilonii prezentului pentru relația UE-NATO. Inovația pe care Strategia UE o aduce în acest sens, și anume operaționalizarea domeniului comunicării strategice prin investirea resurselor în direcția de diplomație publică, va produce consistență și este dimensiunea conceptuală a strategiei care arată că UE se poate adapta.

Apoi, asumarea unei alocări de resurse tehnice și financiare către domeniul securității cibernetice reprezintă un ajutor indirect și concret către NATO, care urmează să formuleze o operaționalizare a domeniului apărării cibernetice, fapt ce ar permite ca un atac cibernetic să fie inclus sub incidența articolului V privind apărarea colectivă.

Nivelul de relaționare pe care această Strategie îl statuează între UE și NATO ar putea să solicite un acord care să depășească în semnificație Berlin Plus (2002), iar o nouă bornă în acest sens ar putea fi atinsă peste câteva zile, la summitul NATO de la Varșovia, acolo unde 28 de lideri de euro-atlantici vor lua decizii pentru avansarea posturii de descurajare și adaptare a Alianței în raport cu provocările existente, iar parteneriatul cu Uniunea Europeană va fi un punct de pe agendă.

Europa are o nouă Strategie, una care o echipează pentru provocările prezentului și viitorului apropiat, una care survine într-un moment cu greutăți, în care frâna integrării e mai puternică decât accelerația, și una în care are prilejul să îi demareze implementarea la Varșovia.

”În momente de provocări, o Uniune puternică este una care gândește strategic, împărtășește o viziune și acționează împreună” . (Strategia Globală pentru Politică Externă și de Securitate a Uniunii Europene este disponibilă aici)

.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Cum va arăta Europa transatlantică după BREXIT? Strategia Globală UE: ”O apărare europeană mai credibilă este esențială pentru un parteneriat transatlantic viguros cu Statele Unite”

  1. Cata 08/08/2016 at 18:03

    Nu prea inteleg cum naiba ajung unii asa zis analisti politici ……
    oricine a facut un minim de analiza observa ca imperiu britanic si cel rus nu pot fi parte integranta din uniunea eurpeana insa este obligatoriu sa fie asociati uniunea daca aceasta se considera euroeana
    Ori UE se dovedeste mai degraba o forma de birocrtie pusa in slujba unei bresle de finatisto- industrasi dornici de dominatie care joaca un monopoly pe plan eurpean si cred ca au inventat ei Europa.
    Sua a invitat Georgia la alianta si cand a venit vremea sprijinului …. Au sprijinit sinuciderea
    Ucraina este doar o repetitie care denota prostie, dar mult mai mare findca Sua isi permite sa se joace cu Georgia ca …….dar sa te numesti uniune eurpeana si sa de Distrugi Yougaslavia si sa insangerezi Ucraina ?????
    Geografic si etnic cele doua imperii nu fac parte integrala din europa. Daca vrei sa faci ceva trebuie sa tii seama de interesele lor. Nu poti sa impui britanicilor sa renunte la Lira sa accepte pe langa fostii colonosti si orice alti emigranti colac peste pupaza tocmai din Siria. Deci ruptura era inevitabila daca uniunea nu e capabila sa se reformeze. Acest lucru e clar din atitudinea total dementa a liderilor sai.
    Vai vai vai evidenta s a produs.
    Ca uniunea e condusa de incompetenti nu se vede; halal Analisi
    De vro cati va ani buni asa zis i analisti erau tare tare bucurosi ca suntem in UE si NATO si nu prea pricep de ce
    UE e slaba si pe destramate.
    NATO are focoase intr o tara condusa de un dement, care pare a se alia cu Rusu, iar in istorie asa zis ii nostri aliatii ne au lasat balta sa ne descurcam cum om putea
    Sa nu uite idiotii care se dau analisti ca Romania nu se va putea baza pe alianta NATO daca aceasta nu are un interes real in Romania. Care sa fie asta?
    Forta de munca care a luat calea pribefiei?
    Autostrazile care nu exista??
    Investitiile stategice care nu s au facut???
    S au poate coruptia cu care ne laudam.
    Ne vor vinde pe 30 de arginti

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.