Dacian Ciolos – candidatul Romaniei pentru postul de comisar european

Dacian_CiolosGuvernul l-a nominalizat pe Dacian Cioloş, fost ministru al Agriculturii, drept candidat al României pentru postul de comisar european, propunerea urmând să fie înaintată, luni, preşedintelui Traian Băsescu, a anunţat premierul Emil Boc, citat de ziarul Gandul.

“Guvernul României l-a nominalizat pe Dacian Cioloş în funcţia de comisar european. Această propunere va fi înaintată preşedintelui României şi care va fi transmisă preşedintelui Comisiei Europene. Am pus acest lucru în urma ratificării în Irlanda a Tratatului de la Lisabona, a semnării de către Polonia duminică şi în aşteptarea ca şi Cehia să facă acelaşi demers pentru ca Tratatul de la Lisabona să intre pe deplin în vigoare şi de constituire a echipei de comisari europeni a preşedintelui Barroso”, a spus Boc.

Dacian Cioloş, de profesie inginer agronom, a fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada octombrie 2007-decembrie 2008, în Guvernul condus de Tăriceanu.

În mod cu totul neaşteptat, Executivul s-a reunit luni pentru a nominaliza candidatul român pentru Comisia Europeană, în ciuda faptului că surse oficiale au declarat că echipa Boc II ar lua în calcul o demisie în bloc, dacă Curtea Constituţională va considera moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie ca fiind constituţională.

“Obiectul acestei scurte şedinţe de Guvern este legat de nominalizarea candidatului României pentru postul de comisar european, pentru a fi înaintată preşedintelui României propunerea astfel încât, în cadrul procedurilor legale şi instituţionale, după aprobarea Tratatului şi după ratificarea în Irlanda a referendumului, să intre în linie dreaptă procedura de constituire a noii echipe a preşedintelui Comisiei Europene, a domnului Barroso.

De aceea, astăzi vom face nominalizarea pe care o vom înainta preşedintelui pentru a putea fi avută oficial în vedere în cadrul procedurilor europene”, a anunţat premierul Emil Boc la începutul şedinţei de Guvern.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × 4 =