Dacian Cioloș, după discursul lui Juncker privind starea Uniunii: România are acum șansa istorică de a fi unul dintre „statele re-fondatoare” ale UE

Fostul premier Dacian Cioloș susține că România are șansa istorică de a fi unul dintre „statele re-fondatoare” ale UE, în contextul propunerii președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ca summit-ul care va refonda Uniunea Europeană (UE) imediat după Brexit să aibă loc la Sibiu, sub președinția română a Consiliului UE. 

„Din motive istorice pe care le știm, România nu a fost parte a proiectului european inițial iar acest lucru alături de altele ne-a făcut să intrăm în UE cu anumite complexe pe care le mai vedem manifestându-se pe ici-colo și astăzi.

Țara noastră are însă acum șansa istorică de a fi unul dintre “statele re-fondatoare” ale UE.

În discursul de astăzi din Parlamentul European, Președintele Comisiei Europene propune ca Summit-ul care va refonda Uniunea Europeană imediat după Brexit, ‪pe 30 martie 2019, să aibă loc la Sibiu, sub președinția română a Consiliului UE.”, a scris Cioloș pe pagina sa de Facebook.

”Suntem chemați astfel să dăm tonul, prin acest summit procesului de redefinire a viitoarei Uniuni Europene”, susține fostul premier care consideră acest eveniment ”o oportunitate imensă pentru țara noastră și în același timp, un mesaj de responsabilitate”.

După jumătate de veac de comunism, după o tranziție incompletă, suntem chemați să ne depășim complexul de periferie și să ne asumăm fără echivoc viitorul UE, să punem cărămizi la construcția acestuia, nu să dăm cu pietre de pe margine. Aceasta este adevărata miză: România noastră, dar în același timp europeană. Nu salvarea corupților, nu ultimele zbateri ale unei părți a clasei politice eșuate în mocirla tranziției trebuie să ne preocupe”, a postat Cioloș.

În opinia sa, miza sunt generațiile de români cu capul sus în UE și în lume.

„Miza este o Românie cu destin curat, o Românie activă, care promovează valorile și principiile europene pe care le apără inclusiv în stradă, o Românie care construiește Europa și se refondează ca stat modern. Miza sunt generațiile de români cu capul sus în Uniunea Europeană și în lume. România 100, România Centenarului este șansa unui nou început, un proiect comun de mobilizare a tuturor energiilor noastre”, a adăugat Dacian Cioloș.

Citiți și: Jean-Claude Juncker: Am solicitat viitoarei președinții a României la Consiliul UE să organizăm un summit extraordinar la Sibiu pe 30 martie 2019 pentru construirea unei Europe mai unite

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat în timpul discursului privind Starea Uniunii Europene că a cerut președintelui Consiliului European, Donald Tusk, și viitoarei președinții românești la Consiliul UE, organizarea unui summit european extraordinar în România, pe 30 martie 2019, la o zi distanță după ce Marea Britanie va trebui să părăsească Uniunea Europeană. 

Solicitarea lui Jean-Claude Juncker survine în contextul în care România va deține în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, pentru prima oară, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, o președinție care va fi marcată de ieșirea de jure a Marii Britanii din UE, conform prevederilor cuprinse la articolul 50 din Tratatul UE, dar și noile alegeri europene ce vor determina configurația noului legislativ european și a noii Comisii Europene pe perioada mandatului 2019-2024.

Sugestia președintelui Comisiei Europene privind organizarea acestui eveniment la Sibiu a fost motivată de faptul că, în 2007, Luxemburg-ul condus de premierul Jean-Claude Juncker a deținut împreună cu orașul Sibiu titlul de Capitală Culturală Europeană.

Citiți și: Reacția lui Klaus Iohannis după ce Jean-Claude Juncker a propus organizarea unui summit extraordinar UE la Sibiu, pe 30 martie 2019

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *