Daily Express : Conspiraţie la vârful UE împotriva Marii Britanii

Înalţi oficiali europeni ar plănui crearea unei instituţii prezidenţiale ultraputernice a Uniunii Europene şi realizarea unui vis mai vechi al Bruxellesului şi anume îndepărtarea Marii Britanii de la luarea deciziilor în UE, scrie „Daily Express”, potrivit Adevarul.ro.

Grupul secret compus din miniştri de externe ar fi elaborat un plan de cumulare a funcţiei ocupate în prezent de Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, cu cea a lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.

Astfel, deţinătorul acestui nou portofoliu va fi ales nu prin vot direct, ci va fi numit, urmând să aibă prerogative extinse de control asupra spaţiului UE în ansamblul său şi o influenţă mai mare asupra ţărilor membre în cadrul unei uniuni mult mai puternice în plan politic şi economic.

Publicaţia notează că este semnificativ că Marea Britanie a fost exclusă de la discuţiile confidenţiale din cadrul aşa-numitului „Grup de la Berlin”, compus din politicieni eurofili, condus de ministrul german de externe Guido Westerwelle.

Pe fondul acestor informaţii, parlamentari britanici au adus o serie de critici guvernului de coaliţie al lui David Cameron care nu face nimic, în opinia lor, pentru a dejuca planurile conspiraţioniste de la vârful UE.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  sturdyblog.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − three =