Daily Mail: Ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii a dus la triplarea numărului de vagabonzi români din centrul Londrei

romiNumărul imigranţilor români care dorm sub cerul liber, în zonele centrale ale capitalei Marii Britanii, s-a triplat în urma ridicării restricţiilor privind circulaţia impuse de Uniunea Europeană, scrie Daily Mail, potrivit Jurnalul.ro.

Această creştere a dus la un val de cerşetorie agresivă, furturi din buzunare şi prostituţie.

Aceste dezvăluiri vin după ce mai mulţi politicieni au respins previziunile potrivit cărora ar urma un nou val de imigraţie după ce românii şi bulgarii primesc drepturi nerestricţionate de a lucra în Marea Britanie. Acum însă problema a devenit atât de serioasă încât autoritatea locală din districtul central londonez Westminster, Westminster Council, se pregăteşte să poarte discuţii la nivel înalt cu reprezentanţi ai Ministerului de Interne, săptămâna viitoare.

Martori afirmă că bande de până la 20 de cerşetori români au fost văzute săptămâna trecută instalându-şi tabere în zonele Marble Arch şi Hyde Park. Cei care locuiesc prin apropiere spun că bande de est-europeni se spală în fântâni, aruncă gunoaie şi urinează în public.

Fură, tâlhăresc, îşi bat joc de această ţară, după care poliţia le plăteşte zborul spre casă. Ştiu cu ce se ocupă pentru că îi văd aici în fiecare zi. Dorm pe iarbă şi se spală în fântâni”, susţine Aaron Devaney, un agent de turism din Marble Arch.

Raportul Consiliului din Westminster arată că numărul de români fără adăpost din centrul Londrei a crescut de la 20 în ianuarie la 59 luna trecută. În baza legislaţiei introduse la începutul lui 2014, autorităţile îi pot expulza pe cetăţenii UE care dorm în străzi şi le pot interzice întoarcerea în ţară timp de 12 luni dacă nu demonstrează că “au un motiv concret să se afle în Marea Britanie, cum ar fi un loc de muncă”.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *