Daniel Buda, eurodeputat PNL, PPE: Organizarea summit-ului la Sibiu în 2019 subliniază recunoașterea importanței României în spațiul arhitectural al UE

Daniel Buda, eurodeputat PNL, PPE, membru al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, consideră că summit-ul propus de către președintele Comisiei Europene în Sibiu în România în 2019 reprezintă o reală recunoaștere a eforturilor României și a importanței acesteia pe scena europeană.

Acest discurs a fost unul istoric, dincolo de componenta politică, pentru că domnul Juncker a surprins starea exactă a UE, a problemelor cu care se confruntă Uniunea, dar a făcut și o trecere în revistă a problemelor anumitor state. Mie mi s-a părut puțin trist că a fost nevoie să facă asemenea afirmații despre vaccinarea copiilor în România din cauza faptului că în România se moare datorită lipsei vaccinurilor”, a precizat eurodeputatul în cadrul unui interviu acordat Calea Europeană.

Domnia sa a anunțat acel summit în martie 2019, după Brexit, la Sibiu, ceea ce înseamnă o recunoaștere a importanței României în spațiul arhitectural al UE.

Mi-am notat câteva chestiunei ce țin de abordări între Est și Vest, președintele Comisiei spunând că Europa nu poate să respire decât cu ambii plămâni. De asemenea domnia sa s-a referit la calitatea produselor din cele două părți ale Europei.

Daniel Buda a precizat că totți cetățenii trebuie să fie încrezători în UE: “Acest discurs a restartat într-o formă sau alta viața Uniunii Europene. Este important ca mai departe noi, cetățenii, să avem încredere că această structură este una necesară pentru a ne asigura pacea și liniștea. Știu că anumite lucruri nu merg așa cum ar trebui, însă sunt absolut convins că se vor găsi resursele necesare pentru aduce Europa mai aproape de cetățeni, fie în estul Europei, fie în vestul său.

Problemele sunt atât de complicate și complexe, încât ele sunt transnaționale, putând da chiar exemplul evaziunii fiscale, de accea abordarea nu poate fi la nivel statal, ci mai degrabă la nivel european. În ceea ce privește problema leadership-ului european, este preocuparea tuturor găsirea unui lider care să aibă capacitatea de a coagula în jurul său toată forța și energia necesară pentru a realiza o construcție durabilă și solidă la nivel european. Aceasta este o provocare și pentru noi la nivel național”, a mai declarat Daniel Buda.

“Este foarte important pentru noi, ca și țară, organizarea acestui summit privind viitorul Uniunii la Sibiu în 2019 într-un moment atât de important precum ieșirea Marii Britanii din UE.”

 

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *