Daniela Gheorghe, directoare la Bugetul CE către politicienii de la Bucureşti: Lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba”

Gândul prezintă în această săptămână câţiva români puţin cunoscuţi în ţară, dar care ocupă posturi-cheie în cadrul Comisiei Europene. Au plecat din România pentru a creşte profesional în străinătate, iar acum au puterea de a influenţa mersul Uniunii Europene şi de a crea politici care ne afectează pe toţi. Oficial, aceşti funcţionari din vârful Comisiei Europene nu reprezintă ţara. Cu toate acestea, fiecare dintre ei ne-a mărturisit că simte că face un bine României.

Daniela Gheorghe este primul român care a reuşit să obţină un post de director în cadrul Comisiei Europene. A ajuns la Bruxelles, director în cadrul Directoratului General (echivalentul ministerelor naţionale) Pescuit şi Afaceri Maritime, după 20 de ani de lucru cu fondurile europene. A avut de înfruntat mai bine de 50 de contracandidaţi. De anul trecut, este director la DG Buget, Direcţia Resurse.

Gandul: Ce ar trebui să facem, cum să învăţăm să rezolvăm problema absorbţiei fondurilor europene?

D.G. Unu: lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba, fără implicaţie politică! Doi: Guvernul trebuie să aloce nişte bani pentru asigurarea unor experţi, care să se ducă să îi ajute pe oameni să îşi pună ideile pe hârtie. Mulţi au luat plasă, când eram eu acolo, cu o grămadă de firme de consultanţă apărute peste noapte, care le luau foarte mulţi bani, iar proiectele erau proaste şi refuzate în momentul în care ajungeau la cei care trebuiau să le evalueze. La sat, de exemplu, primarul acela – cum să ştie el, săracul, să pună pe hârtie un proiect, pentru că totuşi sunt nişte reguli. Ce oameni are în primărie care se pricep la treaba asta? De când eram în ţară am spus că ar trebui un corp de experţi, care să fie împărţiţi pe regiuni şi să ajute. O altă problemă: proiectele de infrastructură, de exemplu, trebuie începute imediat, pentru că aţi văzut cât durează. Aşa au făcut foarte multe state membre, care îşi pregătesc din timp proiectele şi studiile şi dau drumul imediat ce au alocarea. Noi abia după (alocare, n.red.) stăm să ne gândim, să vedem, şi uite că trec lunile, trec anii şi te trezeşti că nu ai absorbit banii.

Interviul integral AICI.

Sursa: Gandul.info
Foto:  fonduri-contabilitate.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten + three =