De unde atâta încredere? – Partea I

Recentul Summit European a fost dezbatut in presa europeana din diferite unghiuri, cu nuante si perceptii subiective.

Cuvintele cheie ale acestui Summit au fost uniunea bancara, relansarea investitiilor, aprofundarea uniunii politice si economice, finantare directa a bancilor, eurobonduri, Fondul European de Solidaritate Financiara, Mecanismul de Stabilitate.

Am ales sa va redau cateva din cele mai interesante comentarii facute de cotidienele europene:

Le Monde –“Cei 17 stagneaza. Fac reparatii de prim ajutor, cand de fapt ar trebui schimbata toata canalizarea.”

Publico – “Daca un oferim un raspuns colectiv, probabilitatile ca moneda euro sa se prabuseasca sunt reale.”

La Stampa – “era clar inca de la intalnirea romana dintre Monti , Merkel, Hollande si Rajoy […] (Consiliul European) va fi prima si cea mai grea incercare prin care liderii europeni vor incerca sa fondeze, si cine stie, sa lanseze, o noua uniune monetara.”

El Pais – “Pentru a salva moneda euro trebuie sa stim mai intai, si sa o spunem, ca moneda única europeana, ca orice alt lucru in aceasta lume, este muritoare, si ca ar putea sa mora chiar Maine daca nimeni un are grija de ea.”

Der Spiegel despre Pactul de Crestere – “un pact trisor.”

El Mundo – “Mariano Rajoy si Mario Monti –  Mario & Mariano – au castigat in mod indiscutabil o negociere comunitara foarte dificila.”

Die Tageszeitung – “Blocajul este deblocat.”

Corriere della Sera – comenteaza ca sunt necesare “corectii ale drumului” si “o incredere reciproca”.

Daca analizam rezultatele intrunirii observam ca Hollande a reusit sa isi impuna punctul de vedere si s-au pus la dispozitie 120 de miliarde de euro pentru masuri imediate de relansare economica, Spania a „introdus” finantarea directa a bancilor, Irlanda a obtint renegocierea acordului de salvare, Italia a reusit sa isi puna in valoare obligatiunile emise de stat, Anglia are un Pact pentru Crestere Economica…Merkel a ramas doar cu sustinerea unui control strict si cu o Banca Centrala Europeana cu puteri sporite.

La prima vedere putem considera ca a cedat foarte usor, dar acesti pasi fermi ai Germaniei nu sunt oare pasii necesari crearii uniunii bancare la nivel european?

Totusi pare un proces de durata si mai mult unul care necesita o incredere sporita pentru a favoriza cresterea nivelului de integrare. Apare discutia necesitatii unei integrari europene mai profunde, sau chiar fezabilitatea acesteia. Sunt implicate principii delicate precum suveranitate, mutualizarea datoriilor, solidaritate.

Inevitabil ne intrebam cine are de castigat mai mult prin aprofundarea integrarii, cum se vor comporta statele si ce vor pati cele  tip  free- rider? Practic sunt aspecte ce tin de increderea reciproca dintre state si in acest moment nu sunt semne ca legaturile dintre ele s-ar inchega, ci din contra.

De unde atata incredere?

O intrebare legitima si pertinenta : Pe ce baza se va constitui relatia de incredere suficienta pentru a garanta o uniune fiscala, bancara, politica mai profunda?

Numai daca analizam pozitia Frantei cu o populatie din ce in ce mai nationalista – avand in vedere rezultatele de la alegerile prezidentiale si legislative – ne dam seama ca un proiect ce implica renuntarea la anumite prerogative de suveranitate nu va fi sustinut. Presedintele francez, Francois Hollande a declarat : „Nu va exista transfer de suveranitate fara ameliorarea solidaritatii.”

Tot Hollande declara inaintea Consiliului European ca isi va rezerva hotararea ratificarii Tratatului Bugetar in functie de deciziile convenite, chiar daca exista un consens in privinta cresterii economice. De fapt legislatia franceza impune ceva restrictii si avantul revolutionar francez intampina dificultati la el acasa, in special datorita restrictiilor bugetare impuse de nivelul crescut de indatorare, care astfel poate tinde spre 90% din PIB.

In concluzie, am avut un Consiliu European care a venit cu cateva proiecte pe masa, dar care cu greu vor putea fi puse in practica si mai ales dezvoltate fara incredere si un simt al solidaritatii crescut. Le vom analiza impreuna in detaliu in cadrul articolelor viitoare.

Ce este de facut in acest caz? Care sunt solutiile cele mai potrivite si cum se poate construi increderea in perioade de criza, framantari si fragmentari?

Cum putem cere incredere si o integrare mai profunda cand intre timp discutam despre o „Europa cu doua viteze”?

Sunt doar cateva intrebari extrem de simple, poate cu raspunsuri foarte complicate, dar care nu pot fi omise prin lansarea unor proiecte grandioase, fara fundamente solide.

Acestea nu sunt timpuri pentru visare. Sunt vremuri grele, de restriste, in care pragmatismul, echilibrul si bunul simt al deciziilor si al planurilor trebuie sa prevaleze utopiile. Planurile grandioase sunt utile pentru imaginea publica, pentru motivare sau chiar automotivare, pentru capacitarea unor anumite tipuri de energii, dar daca nu sunt ancorate in realitate si “implementabile, facubile” nu sunt altceva decat un certificat de deces semnat in alb.

Autor: Adrian Marius Dobre, Secretar General Fundatia Europeana Titulescu

Sursa: http://blog.adrianmariusdobre.eu/

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *