Deputatul independent, Remus Borza: Pentru a ieși din acest spirit de frondă existent între palatele Cotroceni și Victoria, trebuie să decidem tipul de republică: prezidențială sau parlamentară

Deputatul independent, Remus Borza, a precizat că soluția pentru ”a ieși din acest spirit de frondă, din această logică a confruntărilor sterile a orgoliilor și ambițiilor politice, ar trebui să tranșăm tipul de republică pe care ni-l dorim: prezidențială sau parlamentară”.

În 30 de ani, noi am funcționat cu frâna trasă, într-un perpetuu război fratricid între Palatul Victoria și Cotroceni. Câtă vreme puterea executivă este împărțită constituțional între premier și președinte, atât locatarul de la Cotroceni, cât și cel de pe Victoriei, va dori fiecare mai multă putere pentru el. Din această bicefalitate a puterii executive, au rezultat și s-au perpetuat, de-a lungul anilor, nenumărate conflicte, dispute și polemici între palate. De câștigat, nu a câștigat nimeni. Dar a pierdut țara”, a punctat Remus Borza în cadrul unei postări pe site-ul său, dând exemple de state care reprezintă un model de succes pentru forma de guvernământ amintită mai sus, republica.

Dând exemplu Statelor Unite, unde președintele este și șeful guvernului, având prerogative extinse, acesta a subliniat că în eventualitatea în care poporul se pronunță pentru acordarea de puteri sporite președintelui, ”tnimeni nu va putea ulterior să-i limiteze prerogativele șefului statului”.

”Poate ne dorim o republică parlamentară. Germania, în acest caz, este cel mai bun exemplu. Președintele are un rol mai degrabă protocolar, puterea executivă fiind exercitată de Cancelar”, a exemplificat deputatul independent.

”În ’91, indeciși, cum am fost dintotdeauna, am ales o variantă de compromis, republica semi-prezidențială. O struțo-cămilă care și-a arătat cu prisosință limitele, eșecurile și disfuncționalitățile”, a conchis Remus Borza.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *