Dezbatere „Legislaţia – aliat sau duşman al pacienţilor din România?”, 13 martie

Sănătatea Media Group organizează, în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, o dezbatere prilejuită de Ziua Europeană a Pacienţilor, care se va desfăşura în data de 13 martie 2012, la Casa Universitarilor din Bucureşti. Evenimentul „Legislaţia – aliat sau duşman al pacienţilor din România?” este susţinut de Alianţa pentru Sănătate din România.

Dezbaterea reuneşte forţele celor mai puternice asociaţii de pacienţi din România pentru a purta un dialog într-un cadru adecvat şi pentru a pune bazele unor soluţii reale care să sprijine sistemul de sănătate din România cu scopul de a face faţă problemelor actuale ale pacienţilor români, precum şi ale specialiştilor şi furnizorilor de produse şi servicii de sănătate.

Această întrunire a asociaţiilor de pacienţi îşi propune să determine autorităţile române să armonizeze legislaţia existentă sau să adopte o legislaţie nouă privind drepturile pacienţilor din România, dar şi să susţină asociaţiile de pacienţi astfel încât acestea să aibă capacitatea de reprezentare a pacienţilor în faţa autorităţilor statului.

La dezbatere vor participa în calitate de speakeri,  personalităţi importante din lumea  medicală printre care amintim: Ladislau Ritli, Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, secretar de stat în  Ministerul Sănătăţii, Dr. Dorin Ionescu, Director General Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ioana Bianchi, consilier preşedinte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate,  Prof. Univ. Dr. Florian Popa, Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, Rodica Nassar, preşedinte – Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor,  Dr. Marius Filip, medic  șef Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, Vasile Barbu, președinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, Cristian Hoţoboc, președinte Alianţa pentru Sănătate din România,  Dr. Rodica Tănăsescu, vicepreședinte Alianţa pentru Sănătate din România și președinte Societatea Națională de Medicina Familiei, Conf.Univ.Dr. Laurențiu Belușică,  șef Secție Chirurgie Spitalul Clinic de Urgență MIRA “Dimitrie Gerota” din București, Conf. Univ. Dr. Sorin-Marian Paveliu, Catedra de Farmacologie, Asist. Univ. Dr. Sorin Păun, medic primar chirurgie generală, Decan Av. Ion Ilie Iordachescu, Uniunea Avocaţilor din România, Decanul Baroului Bucureşti.

Printre temele principale de dezbatere ale evenimentului se numără: “Drepturile şi obligaţiile pacientului în context naţional şi european”, “Problemele pacientului român”, “Rolul şi importanţa asociaţiilor de pacienţi”, “Dezbatere privind Legea Drepturilor Pacienţilor”, “Dezvoltarea programelor naţionale de prevenire şi control a bolilor cronice”, “Siguranţa pacientului”. 

Pentru mai multe detalii privind programul evenimentului puteţi accesa următorul link: http://www.infopacienti.ro/ziua-europeana-a-pacientilor-2012/program.html

Evenimentul „Legislaţia – aliat sau duşman al pacienţilor din România?” reprezintă doar un punct de plecare pentru o dezbatere mai amplă – “Conferinţa Naţională a Pacienţilor”, care  va avea loc în perioada 14-16 iunie 2012, la Bucureşti.

“Conferinţa Naţională a Pacienţilor”, ediţia a II-a, este cel mai important eveniment al anului, dedicat informării şi îmbunătăţirii condiţiei pacientului român.

Conferinţa Naţională a Pacienţilor” este un eveniment cu acoperire naţională, care va reuni în cadrul unei conferinţe interactive toţi actorii din domeniul sănătăţii: reprezentanţi ai autorităţilor statului (din cadrul Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate – C.N.A.S., Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti – C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, membrii Comisiilor de Sănătate din Camera Deputaţilor şi Senatul României, precum şi reprezentanţi din cadrul Colegiului Medicilor din Bucureşti şi Colegiului Farmaciştilor din România), reprezentanţi ai Universităţilor de Medicină şi Farmacie din ţara noastră, medici, manageri de spitale, reprezentanţi ai farmaciştilor şi ai companiilor farmaceutice, pacienţi, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi şi ai societăţii civile.

Cele două evenimente organizate de Sănătatea Media Group se doresc a fi semnale de alarmă asupra condiţiei pacienţilor din România, momente de reală dezbatere asupra situaţiei sistemului sanitar românesc şi puncte de plecare în găsirea unor soluţii viabile pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor din ţara noastră.

Sursa foto: comunicate-de-presa.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − thirteen =