Dezvoltarea regională între inegalitate şi sărăcie


Fields (2001)

“Inequality is like an elephant: You can’t define it, but you know it when you see it”

Termenul “inegalitate” este strâns legat de procesul de  dezvoltare economică. Inegalitatea trebuie să fie privită atât ca o problemă economică cât şi ca o problemă socială şi politică. Inegalitatea poate fi observată  prin analiza de distribuţie a veniturilor şi a efectelor sale asupra creşterii economice, a stabilităţii sociale. Sărăcia, creşterea economică si inegalitatea formează un triunghi, in concepţia lui François Bourguignon vice preşedinte al  Băncii Mondiale, iar aceşti termeni interacţionează,  influenţându-se reciproc.

Un mare impact asupra inegalităţii economice îl are educaţia. Conform unui document al Băncii Mondiale intitulat : “Romania: Poverty assesment”, 39% dintre copiii săraci cu vârste între 15-24 de ani nu sunt la şcoală sau nu au frecventat şcoala profesională sau liceul. Aceasta in comparaţie cu 10% , procentul celorlalţi copii, din aceeaşi grupă de vârstă, care însă se bucură de o situaţie materială mai bună. Pe lângă educaţie, raportul Băncii Mondiale enumeră factorii care influenţează rata sărăciei: şomajul, procesul de tranziţie, sănătate, protecţie socială şi diferenţele urban-rural.

România este una dintre cele mai sărace ţări din Europa şi deţine cel mai mic rang în ceea ce priveşte Indicele Dezvoltării Umane (Human Development Index). Nici perioada de tranziţie, nici aderarea la UE, nu  a schimbat poziţia codaşă a României. Potrivit unui studiu al Institutului de Cercetare al Calităţii Vieţii, citat de cotidianul Financiarul, dacă la începutul anului 1990, rata oficială de sărăcie a fost de 7%, numărul de persoane din această categorie s-a triplat până în 2008, când criza economică a început. În 2007, în statisticile oficiale au fost înregistrate aproximativ 2,1 milioane de oameni săraci. Un an mai târziu, numărul a scăzut la un milion, din cauza emigrării in masă.

Lupta împotriva sărăciei este una din cele cinci priorităţi ale următorului  plan economic, denumit “Europa 2020”, dezvoltat pe zece ani si prezentat de Comisia Europeană. Obiectivul principal al acestei strategii este de a crea o economie europeană inteligentă, sustenabilă şi comprehensivă care să furnizeze niveluri ridicate de coeziune socială, productivitate şi ocupare a forţei de muncă:

  • 75 % din populația în vârstă de 20-64 de ani trebuie să fie angajată.
  • 3 % din PIB-ul UE trebuie să fie investit în cercetare și dezvoltare.
  • Obiectivele climatice și energetice „ 20/20/20” trebuie să fie îndeplinite.
  • Ponderea abandonului școlar timpuriu trebuie să fie sub 10%, iar cel puțin 40% din generația tânără trebuie să aibă studii universitare.
  • Trebuie redus cu 20 de milioane numărul persoanelor expuse riscului sărăciei.

România între 1990- 2004

După căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală si de Est, în toate ţările au fost introduse o serie de reforme cu scopul de a transforma sistemele economice de la socialism la capitalism. Aceste reforme au  cuprins liberalizarea pieţelor interne, liberalizarea comerţului exterior şi a pieţelor financiare şi retragerea  influenţei de stat din sfera de producţie a întreprinderilor de stat, precum şi privatizarea lor. Din păcate, acest proces s-a tergiversat o perioadă îndelungată de timp in România, fapt ce a influenţat negativ reforma economică

Situaţia României din ultimele două decenii poate fi analizată prin prisma a doua perioade. Prima perioadă este din 1990 până în 2004, iar cea de-a doua 2004-prezent.  Spre deosebire de alte state est-europene, situaţia economică şi politică a României în prima perioadă a fost tumultoasă, culminând cu anii 1996-2000, când mai multe guverne s-au succedat la putere. Într-o perioadă de patru ani România a fost condusă de cinci prim-ministri. Această perioadă a fost marcată de o recesiune constantă datorată inflaţiei ridicate şi instabilităţii macroeconomice. Procesul de restructurare al întreprinderilor de stat s-a desfăşurat într-un ritm lent. In acea perioadă s-au desfăşurat multe greve si manifestări, iar guvernul a încercat să întârzie privatizarea companiilor mari de stat. Acele companii, au generat pierderi substanţiale, care au dus la acumularea de deficite cvasi-fiscale. Monetizarea acestor deficite a generat una dintre cele mai mari rate de inflaţie în rîndul ţărilor în tranziţie. Au urmat politici necorespunzătoare ale cursului de schimb valutar. Slaba gestionare fiscală combinată cu controalele asupra ratelor de depozit bancar a creat o criză a creditelor substanţială care, împreună cu corupţia larg răspândită, a dus la stoparea  investiţiilor.

În anii 2000-2004 guvernul român a implementat politici macro-economice menite să sprijine creşterea economică. O politică fiscală disciplinată,  împreună cu o politică monetară strictă, susţinută de un progres semnificativ al reformelor economice, a condus la îmbunătăţirea mediului de afaceri şi implicit la  revigorarea sistemului economic românesc. Aceşti factori,  însoţiţi  de scăderea considerabilă a inflaţiei si menţinerea deficitelor fiscale în limite decente  au dus la cresterea PIB. Acest lucru a fost posibil datorită stabilităţii politice dar şi faptului că România a devenit membru NATO şi mai târziu, membru  al UE.

Aspecte regionale  1990-2004

Ca şi celelalte state est –europene, România începe procesul de tranziţie cu un nivel scăzut al disparităţilor regionale, în comparaţie cu economiile pieţelor vest europene. Disparităţiile au crescut într-un timp scurt, din cauza dezvoltării rapide a capitalei şi a celorlalte zone urbane.  Regiunile NUTS II (Nomenclatura Unităților Teritoriale pentru Statistică) permit o înţelegere destul de limitată a tendinţelor de dezvoltare regionala în întreaga ţară influenţate de dimensiunea urbană şi de accesul la pieţele occidentale. Cum demonstrează harta de mai jos, regiunile ţării cu venit mai mare pe cap de locuitor sunt judeţele cu oraşe mari,  cu  aeroporturi internaţionale sau zone situate în apropierea frontierei de vest. Contrar acestor zone, alte  judeţe  situate de-a lungul Dunării sau in apropiere de Ucraina sau Moldova, se confruntă cu grave probleme de subdezvoltare.

Inegalitatea economică măsoară disparităţiile dintre un procent al populaţiei şi un procent al resurselor, cum ar fi venitul,  primit de către populaţie. Pe măsură ce procesul de inegalitate  se intensifică, creşte şi  disparitatea regională. Şapte din cele opt regiuni ale României sunt printre ultimele 15 zone ale  UE din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor. Potrivit statisticilor Eurostat din 2003, în ceea ce priveşte disparităţile interregionale în termeni absoluţi şi relativi, zona de Nord-Est a Romaniei este cea mai săracă zonă europeană cu 21.7% PIB pe cap de locuitor. Zona Nord-Est este profund influenţată de dependenţa sa de agricultură şi suferă datorită  poziţiei sale geografice  (frontieră cu Moldova şi Ucraina) şi reliefului montan. Incepând cu 1995, regiunea  Nord-Est s-a confruntat cu problema migraţiei în mase. Pe lângă disparităţile de natură economică între Vest si Est, zona de Nord-Est se confruntă cu diferenţe uriaşe între zona rurală si urbană, în ceea ce  priveşte nivelul general de dezvoltare, dotările de infrastructură şi capacitatea  de absorbţie a investiţiilor.

România între 2004-2010

Chiar dacă anul 2007 coincide cu intrarea României în UE la sfârşitul anului 2010, situaţia naţională economică ramâne critică. Factorul care a dus la declanşarea  perioadei de declin economic a fost criza economică globală. România încă nu da semne de de revigorare economică, după ce criza a început în 2008. Dacă la începutul perioadei 2005-2010, România a fost una dintre primele ţări din Europa, cu o creştere economică continuă de la an la an, în perioada 2009-2010 România se afla  printre ultimule locuri în cele mai multe domenii care afectează inegalitatea economică: creşterea economică, migraţia, educaţie, si  absorbţie de fonduri comunitare. Înainte de izbucnirea crizei, nici un analist nu putea prognoza  o astfel de evoluţie. Efectele crizei in România s-au făcut simţite pe deplin incepând cu jumătatea anului 2009 si până în prezent. Toate previziunile economice s-au dovedit a fi greşite în 2009, când PIB-ul  a scăzut 7%. România nu a înregistrat creşterea aşteptată, însă a făcut un mare pas înapoi după ce a fost lovită de criză. Incapacitatea de accesare a creditelor bancare precum  şi scăderea cererii externe au dus la reducerea exporturilor. Toate acestea s-au datorat ingheţării pieţei financiare internaţionale. Cea de-a doua mare problemă care a cauzat această criză acută a fost stoparea cererii interne, puternic bazată pe credite bancare. Conform guvernatorului Băncii Naţionale Române, Mugur Isărescu, citat de agenţia News IN: “Asistăm la o recesiune in formă de V, însă nu avem date despre cea în formă de U, ce prevede o perioadă mai lungă de scădere economică. Cea mai rea (forma de recesiune) este depresia, in forma de L, cand economia pică şi rămâne aşa”

Potrivit euractiv.ro rata sărăciei în România variază între anii 2000-2007, cu un trend ascendent în perioada 2003-2006, atingând nivelul maxim în 2006 şi anume 18.6%. În 2007, aproape 18.5% dintre cetăţenii României trăiau în sărăcie. Unul dintre factorii care pot îmbunătăţii nivelul situaţiei economice din România, este  absorbţia fondurilor comunitare. Corupţia, birocraţia si slaba pregătire a personalului din adiministraţia publică împiedică atragerea fondurilor europene. Singurul program operaţional care s-a bucurat de o absorbţie relativ eficientă, este programul operaţional regional şi acest lucru poate avea un efect pozitiv asupra disparitătilor regionale si inegalităţii din România.  Un alt program european care poate favoriza cresterea competitivităţii economice şi poate imbunătăţi nivelul calităţii vieţii pentru comunităţiile de frontieră din regiunile sudezvoltate este Programul de Cooperare Transfrontalieră.

Concluzii:

Cum spuneam şi la începutul articolului este foarte dificil să identifici conceptul de inegalitate economică. Acesta depinde si variază în funcţie de mulţi factori: creştere economică, educaţie, politicile guvernului, etc. Puţine studii de specialitate au fost realizate in România, legate de inegalitatea la nivel regional. Inegalitatea economică variază de la regiune la regiune, de la Nord la Sud si de la Vest la Est. Între Bucureşti şi alte zone este un mare decalaj economic. Regiunea de Nord-Est este cea mai slabă zonă din Europa din punct de vedere al PIB pe cap de locuitor 27%. Alte zone ale României care au beneficiat de o creştere economică rapidă şi constantă sunt regiuni cu oraşe mari, aeroprturi internaţionale sau se învecinează cu graniţele vestice, ceea ce le permite un acces mai uşor către pieţele din Vestul Europei. Criza financiară a afectat veniturile românilor. În opinia mea, în acest conext de slabă funcţionare al  instituţiilor statului, procesul de  reabilitare al  economiei naţionale va continua pentru o perioadă mai lungă, chiar daca predicţiile Comisiei Naţionale de Prognoză sunt mai optimiste. In România, spre deosebire de celelate state est europene, perioada de tranziţie a durat mai mult si unele aspecte, aş putea spune că incă  sunt in curs de derulare.

În opinia mea, cele  mai importante elemente care trebuie luate in considerare in România sunt legate de întărirea sistemului instituţional şi a statului de drept, factori care reprezintă condiţii esenţiale în  procesul de realizare al politicilor. Transparenţă, responsabilitate, eficientă, competitivitate, multi-level governance reprezintă factorii principali care ar trebui să fie pilonii oricărui sistem.  În România toţi aceşti factori sunt in faza incipientă. Apoi, putem merge mai departe si discuta despre lipsa de resurse umane, lipsa de infrastructură si inovaţie, distanţa si accesibilitatea pieţelor externe,etc. Dar, înainte de aceste lucruri, trebuie să ne asigurăm  că acei factori care alcătuiesc pilonii de bază ai unui sitem funcţionează într-un mod sănătos.

Impactul inegalităţii economice asupra dezvoltării regionale constituie un lucru complex, şi din păcate nu există nici o variabilă care poate apărea ca şi soluţie câştigătoare. Mai mult decât atât, dacă este bine sau rău să existe inegalitate, este discutabil. În opinia mea inegalitatea este un proces  inevitabil şi întotdeauna va exista într-un fel sau altul, atâta timp cât există creştere economică. Politicile trebuie construite in aşa fel incât să reducă disparităţiile sociale si inegalitatea.

GRATIAN MIHAILESCU

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Dezvoltarea regională între inegalitate şi sărăcie

  1. Pingback: Va fi oare Bihorul o amintire? « Pentru Oradea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *