Discurs semi-prezidential despre Starea Populatiei

La ora la care scriu aceste randuri, Premierul pregateste de discursul despre Starea Natiunii. Nu stiu cum arata cifrele si nici cate din minciunile plimbate in spatiul public de politicienii ultimilor ani vor fi infierate de Presedintele PSD. Pozitionarea lui Victor Ponta, Premierul celui de-al doilea Guvern care Ii poarta numele, este interesanta, insa, din perspectiva politica.

In republica semi-prezidentiala Romania-asa ii spun constitutionalistii, marketingul politic al dlui Ponta genereaza asteptarile unui discurs semi-prezidential. Imbinand simbolismul imprumutat de peste Ocean, de la Obama, spre exemplu, cu cel al discursului despre starea Uniunii, al Presedintelui Comisiei Europene, Barroso, de la Bucuresti, vocea dlui Ponta va suna parca din salile Cotroceniului. Culoarul pare, intr-un fel, liber. Presedintele a prefereat sa se dea cu sania in ultimele zile, numarul 2 in stat, cel al Senatului, are probabil nostalgia zilelor petrecute in Deal ca interimar, asa ca Premierul gaseste ocazia perfecta-legitimata si de faptul ca la sondajele sfarsitului de an il plasau in top-ul increderii in politicieni.

Pentru a fi corect perceput, discursul despre Starea Natiunii ar necesita si o explicatie despre ce e astazi Natiunea Romana. Multi au ridicat problema daca mai corespundem criteriilor dupa care definim o natiune sau macar un popor. Daca nu cumva am decazut la stadiul de populatie, asta dupa ce am petrecut mai putin de doua secole in postura de applicant mai tanar al Principiului Natiunilor.

Ar fi interesant, asadar, sa analizam pentru inceputmacar un discurs despre Starea Populatiei. Faptele se presupune ca le stim…

Dan Carbunaru

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four + four =