Emilian M. Dobrescu : DEPĂŞIREA PRIN EDUCAŢIE A LIMITELOR CUNOŞTERII ACTUALE


  Teoretic, problema este 
enunţată şi descrisă de 
mult; unul din epigonii 
fenomenului este 
sociologul Daniel Bell –
 “Cunoaşterea este sursa 
invenţiei şi a inovării.
 Ea crează valoare
 adăugată şi crescânde beneficii
 şi, adese, economii 
de capital prin acea 
că substituirea care
 se practică (ex. Fibra
 optică în locul aramei 
folosită la crearea cablurilor de comunicare) foloseşte
 mai puţin capital şi produce un câştig superior prin produsele create”[1]
Valoarea economică a cunoaşterii nu mai depinde de costul de producţie, adesea scăzut,
 ci, tot mai mult, de creativitatea umană şi profunzimea elaborării sale, de capacitatea 
de a genera noi probleme şi răspunsuri (K. Popper) sau de apariţia sa puţin prevăzută 
(Th. Kuhn)[2]. O nouă rasă umană se naşte acum şi este unul dintre fenomenele
 cele mai remarcabile din istoria planetei! Este incredibil pentru că se pare 
că nimeni n-a înţeles şi ştiut acest lucru până acum!
               Puterea gândirii pozitive este titlul unui editorial publicat
 de Robert J. Samuleson, comentator al Newsweek şi al Washington Post, unde
 scrie pe subiecte economice şi de business din 1977. “Necazurile 
neanticipate îi fac pe oameni mai pesimişti. Oameni şi companii au 
devenit mai precauţi, mai reticenţi faţă de necunoscut... Starea sufletească 
generală determină starea economică, ironia este că pesimismul generalizat 
de astăzi, când cele mai rele aşteptări nu s-au materializat, s-ar putea disipa,
 dând economiei un surpinzător brânci înainte”[3].
               Fericirea se educă şi trebuie luată în calcule
               “Există multe lucrări despre bani şi fericire, dar 
foarte puţine despre cum să cheltuieşti banii ca să fii fericit”,
 spunea Elizabeth W. Dunn, profesoară de psihologie la Universitatea 
British Columbia. Comportamentul obişnuit al oamenilor legat de statul 
lor social a fost explicat în lucrarea devenită clasică, “The Theory of 
the Leisure Class”, publicată de Thorstein Veblen în 1899 şi care introduce 
conceptul de consum ostentativ. Încercând să explice “cât costă, de fapt, 
fericirea?” Alexandra Jeleş trece în revistă câteva idei interesante în 
articolul publicat în cotidianul România liberă din 12 august 2010, p. 4, 
idei legate de educarea stării de fericire pe care o are cineva. Iată o
 simbioză a ideilor acesteia cu propriile noastre idei:
- Trecerea de la un consum ostentativ la un consum mai calculat: oamenii 
încep să economisească banii şi să consume mai puţin. Această tendinţă va 
continua în viitor. Înainte de recesiunea din 2008-2009, rata de economisire 
în SUA era de 1-2 la sută, iar în prezent procentul este de 6 la sută. Noi 
propunem şi am demonstrat prin fapte în ceea ce ne priveşte ca rata ideală
 a economisirii să fie mai mare sau cel puţin egală cu 33 la sută!
-Propunând economisirea a cca o treime din cât câştigă fiecare, noi 
subliniem de fapt calea prin care fiecare să obţină, fără credite
 împovărătoare, banii de care are nevoie.  Este o mare diferenţă între 
consumul pe credit şi consumul bazat pe propriile economii. În ultimii 
70 de ani, în statele dezvoltate ale planetei a fost stimulat, prin politici
consumatoriste, consumul pe credit şi nu consumul bazat pe propriile economii,
 care pare chiar desuet. Din 9 categorii de consum, analizate de prof. 
Thomas de Leire, de la Universitatea din Wisconsin, singura categorie 
care este legată de fericire este consumul realizat în timpul liber.
- Activităţile de relaxare îi fac pe oameni să interacţioneze cu cei din 
jurul lor şi să se simtă mai puţin singuri. Există o legătură puternică 
între calitatea relaţiilor interpersonale şi starea de fericire!
- Oamenii sunt mai fericiţi când investesc banii în călătorii şi experienţe
 de viaţă în loc să îşi cumpere bunuri materiale, când se pot bucura mai 
devreme de lucruri pe care intenţioneză să le cumpere mai târziu sau când
 nu mai încearcă să strângă o avere mai mare decât cea a vecinilor. “Mai
 bine mergi într-o vacanţă decât să îţi cumperi o nouă canapea”, spune 
Elizabeth W. Dunn. Iar dacă, indiferent unde vei merge, îţi rezervi biletul
 (indiferent la ce mijloc de transport) sau hotărăşti perioada din timp, 
vei fi mai fericit tu şi cei din jurul tău, decât dacă iei această decizie 
în ultimul moment.
- Să aştepţi mai mult pentru a-ţi cumpăra ceva şi să munceşti din greu
 pentru a-l obţine adaugă valoare obiectului respectiv şi te face mai 
fericit după ce îl ai. Dar dacă, spunem noi nu îţi iroseşti o mare parte 
din energie şi banii pe care-i câştigi ca să cumperi un obiect pentru consum 
ostentativ, ci, foloseşti aceşti bani ca să cumperi un serviciu sau mai multe 
servicii, a căror valoare însumată face cât obiectul în cauză, pentru a-ţi satisface 
un consum spiritual, nu poate fi mai bine pentru tine? Oamenii preferă, de regulă, 
consumul ostentativ, care ajunge să-i satisfacă apoi spiritual, în dauna cosumului 
spiritual direct.
-Banii îi fac pe oameni mai fericiţi pentru că îi ajută să îşi satisfacă nevoile primare.
 Diferite tipuri de cumpărături, cât de multe lucruri cumperi sau cât de mult timp 
petreci în magazine sunt alte aspecte care influenţează fericirea pe termen lung. 
Şi în acest caz, consumul pentru satisfacerea necesităţilor primare, fiziologice 
este mai important pentru om decât consumul pentru satisfacerea necesităţilor spirituale.
-Regizorul american Roko Belic, care lucrează de patru ani la documentatrul “Happy” spune,
 la rândul său: Suntem învăţaţi să credem, (graţie tradiţiilor inoculate prin educaţie – n.n.), 
că dacă ne cumpărăm o nouă maşină sau dacă avem haine la modă vom fi fericiţi. Nu este adevărat.
 Singurul lucru pe care îl au în comun toţi oamenii fericiţi pe care i-am întâlnit este faptul 
că toţi aveau relaţii puternice (relaţii care se cultivă tot prin educaţie, dar, mai ales, 
prin autoeducaţie – n.n.).

Criza economică mondială reprezintă o şansă ca statele occidentale să treacă de la evaluarea succesului economic în funcţie de mărimea PIB la calcularea unui indice privind fericirea populaţiei, aşa cum se întâmplă în Bhutan, un stat cu mai puţin de 700.000 de locuitori, situat între China şi India, care măsoară succesul economic în funcţie de un indice privind “fericirea naţională brută”, care ia în calcul noi componente, între care sănătatea, educaţia şi bunăstarea psihologică. Până la 19 la sută din populaţia Bhutanului trăieşte sub pragul sărăciei, dar majoritatea oamenilor se declară fericiţi. Astfel, numai 4 la sută au declarat că nu sunt fericiţi, în timp ce restul de 96 la sută sunt fericiţi sau foarte fericiţi, a spus premierul. Şi în Thailanda este calculat un indice al fericirii naţionale brute, folosindu-se parametri asemănători.

PIB, indice agregat folosit de naţiunile industrializate pentru a măsura valoarea bunurilor şi serviciilor, promovează dezvoltarea nesustenabilă, a afirmat premierul din Bhutan, Jigme Y. Thinley. “Stilul de viaţă, bazat pe modelul creşterii PIB, nu este sustenabil. Îi privăm pe copiii copiilor noştri de dreptul lor la resursele naturale”, a mai adăugat el.

În vara anului 2009, Joseph E. Stiglitz, de la University of Columbia şi Amartya Sen de la Harvard University, laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, au condus o comisie care a propus un indice, care a ţinut cont de calitatea vieţii, mediul înconjurător şi educaţie. Într-un raport prezentat în septembrie 2009, comisia a cerut liderilor mondiali să renunţe la obsesia concentrării pe PIB în favoarea unei evaluări mai largi a prosperităţii. Comisia a arătat că sunt necesare noi date de măsurare a economiilor, întrucât cele actuale sunt insuficiente pentru asigurarea unei creşteri care să producă bunăstare, echitate şi sustenabilitate.

UNIVERSITATEA SINGULARITĂŢII

Serghei Brin, unul din cei doi fondatori ai Google, alături de alţi câţiva entuziaşti din Valea Siliciului, au alocat fiecare peste o sută de mii de dolari pentru a fonda ceea ce ei au numit Universitatea Singularităţii, o universitate unică în felul ei. Cursuri de câte 9 zile, până la 10 săptămâni costă între 15.000 şi 25.000 dolari. Participă între 40 şi 80 cursanţi, selecţionaţi dintre sute de candidaţi. Toţi sunt preşedinţi de corporaţii industriale, profesori universitari, cercetători de performanţă în domeniile lor de activitate. Ei au ocazia să se întâlnească la cursuri cu personalităţi ale ştiinţei, cu vizionari ai progresului tehnologic, să afle care sunt domeniile în care merită să investeşti în deceniile ce vin. Aceştia nu asistă  neapărat la cursuri în care conferenţiarul de află la catedră; de pildă, la o recentă sesiune a Universităţii Singularităţii, cei 40 de studenţi stăteau la mese printre care se plimba, autonomă, o cutie de televiziune, iar pe ecranul acestei “cutii” se afla Serghei Brin, care dialoga cu cursanţii de la sute de km…

Unul dintre animatorii Universităţii Singularităţii este Raymond Kurzweil, unul dintre cei mai fertili inventatori din Statele Unite; la 62 de ani este antrenat într-o activitate frenetică, face filme documentare, scrie cărţi, înscrie patente, face turneee de conferinţe. Ţine o dietă fără grăsimi, este vegetarian, şi-a reprogramat metabolismul vindecându-se de diabet şi ia 150 de pastile pe zi, unele inventate de el… Kurzweil crede că în acest secol, progresul tehnologic va fi de 1.000 de ori mai mare decât în secolul al XX-lea. “În final, întregul Univers va fi saturat cu inteligenţa noastră”.

Andrei Banc, Ne apropiem de era “Singularităţii”, în Realitatea evreiască, nr. 344-345, 1-31 iulie 2010, p. 14

O nouă educaţie pentru noi condiţii planetare

Destul de recent, celebrul savant Sthepen Hawking, a tras încă un semnal de alarmă referitor la distrugerea ireversibilă a naturii planetei, dacă omul nu o va aborda altfel decât până acum. Astfel, în următoarele sute de ani, şansele omenirii de a supravieţui sunt minime: “Văd mari pericole pentru rasa umană[4].

În trecutul nu foarte îndepărtat, supravieţuirea omenirii a fost pe muchie de cuţit în nenumărate ocazii…marcate prin războaie planetare, locale şi alte crize de mai mari sau mai mici dimensiuni. Frecvenţa unor asemenea evenimente negative va creşte în viitor, dacă nu vom adopta un nou mod de viaţă, bazat pe un nou moel educaţional. Crizele din trecut au fost posibile tocmai pentru că omenirea s-a bazat şi se mai bazează încă, pe acelaşi model ancestral de educaţie, prin care oamenii preiau învăţăturile şi cunoaşterea de la generaţiile anterioare, aplicându-le în trecerea lor unică prin ceea ce numim viaţă. Nimic nu s-a schimbat în acest mod de a aborda realitatea şi de a o transforma de milenii. Oamenii vin şi pleacă, participând doar fizic la circuitul materiei în Univers. Este cazul să conştientizăm mai mult, fiindcă numai aşa ne putem transforma spiritual, transformarea noastră ca specie, fizică, psihică, energetică şi spirituală, acest lucru fiind posibil prin modificarea radicală a actualului model de cunoaştere şi învăţare, bazat mai mult pe imitaţie, decât pe descoperire, bazat pe repetiţie şi nu pe inivaţie.

Avem nevoie de o judecată sănătoasă şi de înţelepciune, dacă vrem să scăpăm cu bine din propriile capcane pe care ni le întindem, avertiza Hawking. Avem nevoie de un alt fel de cunoaştere, decât cea bazată pe repetiţie şi stimularea simţurilor, avertizăm noi.
Populaţia umană şi ritmul necugetat al exploatării resurelor Terrei creşte exponenţial, alături de capacitatea tehnică de a schimba mediul ambiental în bine sau rău. Alegerea ne aparţine. Problema este legată de codul nostru genetic, care adăposteşte instinctele de agresivitate şi egoism, pe care le-am folosit până acum ca principale mijloace de supravieţuire, declara Stephen Hawking.

Este nevoie deci, de a înlocui aceste instincte, cu reprezentări permanente ale tăriei şi durabiltăţii forţei spirituale a omului, bazată pe descoperire şi inovaţie, forţă educabilă până acum, după cum au demonstrat iniţiaţii, doar pentru o infimă parte a populaţiei planetei, indiferent de stadiul de evoluţie istorică şi socială atins de aceasta, spunem noi.

Noua educaţie financiară

O mare parte din cetăţenii Uniunii Europene şi cei ai SUA, zonele care cuprind cele mai dezvoltate 10 ţări ale planetei, trăiesc într-o iluzie a bunăstării, dincolo de limitele posibilităţilor lor de câştig real. Cetăţenii europeni, inclusiv cetăţenii români nu înţeleg sau se fac că nu înţeleg mecanismul “traiului pe datorie”. Acest mecanism a împins înainte SUA şi statele europene în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Dar, politicienii şi votanţii europeni sunt total nepregătiţi pentru era de austeritate care li se aşterne în faţă începând cu al doilea deceniu al secolului actual.

Uniunea Europeană şi SUA au experimentat pe exemplul cetăţenilor lor un stat al bunăstării generale, un fel de socialism vestic, consumând în avans, înainte de a le avea, resurse importante, care nu pot fi volatilizate la nesfârşit. Concepţia clasică asupra economiei, cu echivalarea reciprocă a fluxurilor materiale, financiare şi monetare s-a sfârşit odată cu renunţarea la etaloanele argint şi/sau aur. Concepţia monetaristă asupra economiei are un mare defect, nu poate substitui cu bunuri palpabile moneda introdusă în exces pe piaţă. Astfel că se demonstrează un fapt simplu, bazat până acum pe educaţia deceniilor de prosperitate întemeiată pe credit: traiul pe datorie are o scadenţă, care te poate prinde nepregătit. Iar atunci nu ai decât o singură soluţie: un nou credit.

Acest mod de viaţă conţine în el însuşi o mare eroare. Nu traiul pe “veresie” cum spun înaintaşii noştri este  bun, ci, traiul bazat pe economisire. Popoarele şi indivizii care economisesc şi apoi împrumută sumele lor economisite cu dobândă sunt cele care răzbat prin secole. Altfel, trăim doar iluzia bunăstării, întemeiată pe împrumutul care trebuie restituit cu dobândă la scadenţă. Iar, în caz de nerestituire, individul sau statul respectiv îşi pierd o parte sau toată liberatea lor de gândire şi acţiune. Fiindcă trebuie să lucreze numai pentru restituirea creditului acordat, precum şi a dobânzilor şi comisioanelor aferente acestui credit.

Este atât e simplu acest mod de gândire şi acţiune, că nici nu conştientizăm simplitatea lui. În schimb, conştientizăm, ca model subtil şi subliminar inoculat, traiul pe credit sau consumul mai mare decât pobilităţile pe care le avem, cheltuielile mai mari decât veniturile. Nu este în firea umană iniţială, consumul în avans. Acest “artificiu” a apărut pe fondul satisfacerii într-o măsură tot mai mare a necesităţilor de securitate personală şi lux pe care indivizii şi le permit pentru că sunt educaţi greşit de părinţii lor, de familiile lor, cu permisiunea aplicării acestei educaţii chiar de statele în care ei trăiesc.

Soluţia schimbării acestui mod greşit de percepere a realităţii, care este, totodată, şi un mod greşit de viaţă stă într-o singură cale: un nou mod de educaţie, care să nu mai promoveze traiul pe datorie, ci, traiul pe economie, în sensul de economisire. Aceasta este calea de salvare din toate greutăţile, unele insurmontabile, pe care le pargurg indivizii, familiile lor, chiar statele. Acest nou model educaţional, în care componenta FINANCIARĂ, bănească, monetară, este esenţială, nu trebuie impus cu forţa pentru că nu va fi acceptat, ci, trebuie oferit prin educaţie, ca alternativă viabilă de ieşire din orice impas în care ne aduce viaţa.

EDUCAŢIA FINANCIARĂ ÎN CONCEPŢIA ECONOMISTULUI-ŞEF AL BNR, VALENTIN LAZEA[5]

Educaţia financiară este un bun public şi trebuie realizată de sectorul de stat, iar primul pilon ar trebui să fie televiziunea publică. Dacă noi ne aşteptăm să vină mediul privat să facă educaţie financiară este o mare greşeală. Educaţia financiară ar trebui realizată de organisme publice precum Televiziunea Română, Banca Naţională a României, sis­temul educaţional, Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului sau Consiliul Concurenţei.

Principalii piloni pentru educaţia financiară sunt şcoala publică şi conceptul de “financial driving licence” (permis de conducere pentru sectorul financiar), prin care o persoană care vrea să intre în contact cu băncile sau companiile de asigurări ar putea dobândi un avantaj prin acest permis.

În concluzie, este vorba de un bun public. Să nu avem aşteptări că privaţii îl vor oferi. Instituţiile publice sunt datoare să conlucreze pentru furnizarea acestui bun… băncile au arătat că sunt pregătite să participe la elaborarea unui program de educaţie financiară.


[1] Daniel Bell, The Coming of Postindustrial Society, Preface – The Axial Age for Technology Foreward, 1992, p. XVII

[2] Oscar Hoffman, De ce merge România într-o direcţie greşită (III), în cotodoanul Economistul, nr. 3.158 (4.194), 28 iulie 2010, p. 9

[3] Robert J. Samuleson, Puterea gândirii pozitive, editorial tradus de Şerban Enescu şi publicat în săptămânalul Money Express, 20-26 aprilie 2010, p. 66

[4] sursa: DailyMail, preluat de www.descopera.ro, 10 august 2009

[5] idei lansate cu ocazia seminarului “Educaţia financiarăa populaţiei şi serviciilor financiare din România”organizat de Banca Mondială şi Institutul Bancar Român, 5 iulie 2010

Share daca ti-a placut articolul:

2 Responses to Emilian M. Dobrescu : DEPĂŞIREA PRIN EDUCAŢIE A LIMITELOR CUNOŞTERII ACTUALE

  1. igNic° 04/12/2010 at 07:41

    Cunoasterea nu poate fi sursa in sens cauzal, cel mult resursa si mediu, infrastructura, pentru inventie si inovare. Cunoasterea nu a creat si nu va crea vreodata ceva, fiind un simplu concept abstract in cadrul ….. cunoasterii – care se identifica, din pricina ca fara ea nu se poate, cu chiar viata individului uman – pana la un punct sau mai corect – intre doua puncte. Sursa inovatiei si inventiei se afla in OM ori pe lantul ATITUDINE PASATOARE – RESPONSABILITATE CIVICA – COMPETENTA – TRUDA – CONSECVENTA -PERSEVERENTA – INTUITIE – INSPIRATIE – MUNCA – SOLUTIONARE ori pe lantul VANITATE (ORGOLIU) – COMPETENTA – TRUDA – CONSECVENTA -PERSEVERENTA – INTUITIE – INSPIRATIE – MUNCA – SOLUTIONARE. Si intr-un caz si in celalalt solutiile – inovatii si inventii fac viata buna la sute de milioane de oameni, sunt exploatate de cateva zeci, sute sau mii de afaceristi mai mult sau mai putin onesti si APROAPE NICIODATA NU PLATESC SI RASPLATESC CORECT PRESTATIA CREATORULUI. De aceea vom avea in viitor probleme serioase in acest sens. Vorba poetului – Sa nu dea Dumnezeu Cel Sfant sa vreu DREPTATE pe Pământ, Caci INOVEZ intr-un cuvânt SUCCESUL NOSTRU DREPT SI SFÂNT. NU ???!!! Cu cele mai bune ganduri.

    Reply
  2. florin munteanu 10/06/2011 at 10:10

    Dezvoltarea excesiva a “emisferei stangi”, generata de “succesul” unei abordari structurale, bazate pe logica, pe sisteme dinamice, fie ele liniare sau neliniare, au deplasat atentia catre constructia si consumul de artefacte (nu intotdeauna utile si in avantajul Omului). S-a exacerbat aqstfel un stil de viata ce a amplificat natural raportul exprimat in bani dintre bogati-saraci si a distorsionat pana la aberatie dimeniunea umana (culturala, spirituala). Asa cum evoca Nicolas Georgescu Roegen, in cartea sa economie si entropie, mecanismul economic global este centrat de “placerea omului de a trai”. Din ceasta cauza, intreaga activitate tehnica, productiva, economica- vrand sau nevrand – este din ce in ce mai in afara dimeniunii etice. Competitia pe piata libera, competitia in general, creaza un gradient ce conduce inerent la aceasta situatie (o dovada este si criza actuala, departe de a fi depasita caci nu s-a facut inca nimic in suprimarea cauzei ce o determina -din contra). Ca sa nu prelungesc inutil interventia, sunt de acord cu ambele puncte de vedere, atat cel academic prezentat de dl Emilian Dobrescu cat si cel al interventiei de mai sus, ce atrage inca odata atentia asuora necesitatii unei dimensiuni etico-spirituale de care nu se vorbeste si in lipsa careia suntem in pragul unui colaps global. Sustenabilitatea speciei umane este conditionata de redefinirea obiectului economiei din perspectiva fenomenului GAIA (planeta pamant – planeta vie), a dezvoltarii unei dimeniuni etice si morale care sa scoata din uz termenul de RESURSA UMANA si de o tranzitie catre ceea ce sugera in ultima sa carte M. Draganescu – o societate a Constiintei in care motorul activitatilor sociale este Bucuria omului de a trai.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 1 =