Donald și Melania Trump, primiți de regina Elisabeta a II-a la castelul Windsor

Președintele Donald Trump și prima-doamnă a SUA au fost primiți vineri de regina Elisabeta a II-a la Castelul Windsor.

Sursă foto: Instagram/Donald Trump

Perechea prezidenţială americană a fost întâmpinată de suverana britanică, în vârstă de 92 de ani, în curtea castelului, sub un soare strălucitor.

Regina, îmbrăcată în albastru, a ascultat alături de preşedinte şi de soţia acestuia intonarea imnului naţional american.

Elisabeta a II-a l-a invitat apoi pe Donald Trump să treacă în revistă garda de onoare, formată din soldaţi îmbrăcaţi cu tradiţionala uniformă de culoare roşie şi purtând celebra căciulă din blană de urs.

Aceste onoruri nu sunt privite cu ochi buni de mulţi britanici, manifestanţi anti-Trump fiind prezenţi vineri şi la Windsor, cu pancarte pe care scria ”Spuneţi-i nu lui Trump”.

Preşedintele Trump a ajuns joi după-amiaza în Marea Britanie, pentru o vizită de lucru de patru zile, în cursul căreia  a avut întâlniri cu premierul britanic Theresa May şi Regina Elizabeta a II-a. Au avut loc  proteste masive, britanicii declarându-se nemulțumiți de retorica președintelui american și de mesajele anti-imigranți pe care Trump le-a transmis în ultimii ani. Totodată, liderul SUA  evitat Londra, în contextul în care un balon dirijabil gigantic reprezentându-l pe Donald Trump într-un scutec pentru copii a survolat capitala Marii Britanii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.