Donald Trump alimentează tensiunile cu China: Oare ne-a întrebat dacă este OK să-și devalorizeze moneda? Nu cred!

trump-donaldjtrump-comDonald Trump, preşedintele ales al SUA, a criticat economia şi politica militară chineză, în cadrul unor postări pe Twitter. Trump a acuzat China că își devalorizează moneda națională pentru a concura mai bine întreprinderile americane și a „construit un vast complex militar în Marea Chinei de Sud”.

„Oare China ne-a întrebat dacă este OK să-și devalorizeze moneda (ceea ce complică sarcina întreprinderilor noastre de a fi competitive), să impoziteze puternic produsele noastre importate în țara lor (SUA nu le impozitează) sau să construiască un vast complex militar în Marea Chinei de Sud? Nu cred!”, a scris președintele ales în două mesaje, pe Twitter. 

Trump a criticat în timpul campaniei sale China pentru ”manipularea cursului de schimb valutar”.

Președintele ales al SUA a vorbit vineri  la telefon cu președinta Taiwanului, punând capăt astfel unei tradiții diplomatice americane de 40 de ani, după ce democratul Jimmy Carter a acceptat politica ”unei singure Chine”.

Această convorbire telefonică nu a fost „nimic mai mult” decât o conversație de curtoazie pentru a-l felicita pe președintele ales, a afirmat duminică viitorul său vicepreședinte Mike Pence.

Guvernul de la Beijing a avertizat că nu va tolera iniţierea unor relaţii formale între Statele Unite şi Taiwan.

Citiți și:  John Kerry: Ar fi bine ca preşedintele ales Donald Trump să ceară sfaturi înainte de a suna alţi lideri străini

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *