Donald Tusk, întrevedere cu premierul britanic Theresa May: Nu am înregistrat progrese suficiente în negocierile privind Brexit, dar lucrăm la asta

Președintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că nu au fost înregistrate suficiente progrese pentru a trece la următoarea fază a discuțiilor privind Brexit, în contextul negocierilor UE-Marea Britanie desfășurate la Bruxelles.

”Mă simt optimist cu prudență (…) în urma discuțiilor de azi” a declarat Tusk după o întrevdere cu premierul britanic Theresa May. ”Nimeni nu îmi va putea spune vreodată că Brexitul e un lucru bun, este doar despre controlul daunelor și nu mi-am schimbat opinia”, a apreciat oficialul european.

”După cum știți, vom discuta despre relațiile naostre viitoare cu Regatul Unit doar după ce vom fi înregistrat <progrese suficiente>. Cele două părți lucrează la asta din greu. Dar dacă m-ați întreba azi, sau dacă statele membre m-ar întreba, aș spune că nu există progres suficient. Dar vom lucra la asta”.

Foto: Twitter/Donald Tusk

Declarațiile lui Tusk vin cu o lună înainte ca Consiliul European să decidă dacă au fost înregistrate suficiente progrese în discuții pentru a începe negocierile comerciale, așa cum cere Marea Britanie.

UE cere detalierea drepturile cetățenilor după Brexit, înainte de a discuta despre acordurile comerciale ale Marii Britanii cu UE după ce va ieși din blocul comunitar. O Mare Britanie suverană și o Uniune Europeană încrezătoare bazate pe un nou parteneriat al valorilor și intereselor și pe o nouă alianță la nivel global este propunerea de viitor pe care premierul britanic Theresa May a făcut-o vineri într-un discurs la Florența, un oraș cunoscut pentru puterea sa comercială istorică și considerat leagăn al capitalismului renascentist.

În fața a câteva sute de oameni, Theresa May s-a adresat indirect liderilor europeni și direct cetățenilor Uniunii propunând un parteneriat global bazat pentru un viitor împărtășit, bazat pe două coordonate esențiale: un parteneriat economic și o relație de securitate.

Liderul guvernului londez a propus, de asemenea, și o perioadă de tranziție de doi ani după ce Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană la sfârșitul lunii martie a anului 2019.

Tratativele privind Brexit au fost deschise pe 19 iunie, la Bruxelles, reuniune la care s-au fixat ordinea priorităților în negociere și calendarul. Cea de-a doua reuniune, care a avut loc pe 20 iulie, a relevat un dezacord fundamental între negociatorii UE și cei britanici privind drepturile cetățenilor.

După ultima săptămână de negocieri la Bruxelles, de la finalul august, cu privire la retragerea Marii Britanii din UE, negociatorul-şef Michel Barnier a sugerat că nu s-au înregistrat progrese semnificative cu privire la cele trei probleme cheie, de a căror rezolvare depinde şi discutarea unui viitor acord comercial între Londra şi Bruxelles.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *