Bundestag-ul a decis vineri ca statul german să ofere sprijinul coaliției internaționale care are drept țintă militanții Daesh din Siria.
Belinul va trimite 6 avioane de recunoaștere Tornado, o fregată pentru a oferi protecția unui portavion francez, realimentând aeronavele și personalul militar al cărui număr se ridică la 1.200 de indivizi precizează Euronews.
Din numărul total de deputați care au votat — 598—, 445 au votat pentru, 146 împotrivă și 7 s-au abținut.
Votul parlamentar de astăzi reprezintă un răspuns direct dat apelului la solidaritate făcut de Franța după atentatele teroriste de la Paris.
Ministrul Apărării, Ursula von der Leyen a precizat că este în interesul Germaniei să se alăture alianței împotriva ISIL.
“Este în interesul nostru să avem o zonă a Orientului Mijlociu pacificată. Solidaritatea contribuie la dezvoltarea unui proces politic important, dar Germania are propriul să interes vital în a aduce pacea în această zonă“, a spus aceasta
Citiți și La câteva ore după votul parlamentului, Marea Britanie a efectuat primele bombardamente în Siria
Berlinul a arătat o dorință crescută de a trimite trupe în misiuni străine în ultima perioadă. Dacă Parlamentul își dă acordul, rolul Germaniei în Siria va fi unul de suport. Acesta nu se va alătura aliaților NATO de a organiza atacuri aeriene.
Cele mai recente sondaje arată că 58% din populație susține implicarea într-o campanie militară împotriva Daesh.
Miercuri, Parlamentul Marii Britanii a votat asupra unei intervenții militare în Siria împotriva ISIS, iar la doar câteva ore după ce legislativul a dat undă verde loviturilor aeriene în Siria, Marea Britanie a lansat joi dimineață primele bombardamente împotriva pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic de pe teritoriul sirian.
—
Teodora R. Ion
.




