Should the EU be given powers to tackle corruption?

Gratian MihailescuEste o întrebare lansată de Debate Europe o platforma unde puteți dezbate problemele cu care se confruntă Europa,  cu politicieni și experți europeni. Această dezbatere on-line a fost lansată după vizita vice-președintelui Comisiei Europene la Sofia, Viviane Reding, de la începutul săptămânii, vizită ce a avut loc din cauza protestelor bulgarilor din ultimele zile, împotriva corupției. Un info grafic realizat de cei de la Debate Europe, arată problemele majore cu care se confruntă România și Bulgaria:

TH_5_Bulgaria-Romania-v21

 

Bulgaria

Urmărește cineva ce se întâmplă în Bulgaria? De peste 40 de zile bulgarii revendică un singur lucru: jos cu sistemul corupt şi cu nepotismul. Revendicarea este susţinută de majoritatea populaţiei ţării. Fiindcă, din 1989 încoace, de la prăbuşirea sistemului comunist, Bulgaria este guvernată de o reţea ţesută de oligarhi pe o canava clientelistă spune Deutsche Welle.

Un cetățean din Bulgaria este citat de către cei de la Debate Europe: „The Bulgarian judiciary is strongly corrupt and dependent on the oligarchs, working only in the interests of the big fish… The media is owned by the richest people in Bulgaria, who manipulate the government. Never will the Bulgarian people hear the truth from the media.”

Bulgaria a născut un sistem putred, de foști nomenclaturiști și securiști, care „fac jocurile în economie”, și sunt conduși de  o justiţie în care procurorii şi judecătorii nu fac decît să execute ordinele directe ale diverselor fracţiuni politice, spre a-şi umple ei înşişi buzunarele susține Capital.

Şi aceste proteste, vin după ce premierul bulgar, Boris Borisov a anunţat în februarie, în faţa Parlamentului demisia guvernului său, ca urmare a manifestaţiilor de protest de la Sofia de la începutul anului, împotriva scumpirii curentului electric.

Am râs tot timpul de bulgari, ca merg cu tramvaiul și plătesc cu ouă, că sunt mai săraci și mai corupți decât noi, însă vecinii noștri de la Sud de Dunăre dau dovadă de o societate civilă activă și implicată, de spririt de luptă împotriva sistemului, de frondă, de proteste pentru schimbarea clasei politice. Într-adevăr protestatarii nu dispun de un catalog de măsuri necesare care trebuie aplicate în sectoarele deficitare (învăţămînt, sănătate), și nu au încă un program clar, însă protestează și o fac a doua oară în decursul unui an de zile.

 

România

Cu ce e diferită situația din România?! Similar cu ce am scris săptămâna trecută, despre ultimii 20 de ani ai României post-decembriste. Din punctul meu de vedere diferența este făcută de cetățeni: unii (vecinii bulgari) care s-au săturat și au hotărât sa protesteze și noi, blazații, care suntem condamnați să ne văităm și să ne complacem la infinit. Problema e însă că există semnale că situația în România se va înrăutăți.

 

Achizitiile publice și Fondurile Europene

Noul barem modificat al achizițiilor publice ridică semne de întrebare pentru viitoarea perioadă asupra modului de încredintare clientelar al contractelor cu administrațiile publice. Pragurile au fost ridicate substanțial. Nu mai este 40.000 de euro cum era, ci 130.000 la contractul de furnizare. Nu mai este 40.000 de euro, ci 130.000 la contractul de servicii. Si nu mai este 250.000 de euro ci 5.000.000 de euro la contractul de lucrări

Situatia actuala a fondurilor europene, risca să se transforme într-un nou blocaj. Comisia Europeană derulează proceduri de infringement pentru încălcarea legislației europene privind achizițiile publice, conform Comisiei Europene.

Conform Inside Europe, care citează un raport al Comisiei Europene, România a raportat in 2012 un numar de 61 de cazuri de nereguli, care au afectat in total cheltuirea a 49,4 milioane de euro din fonduri UE, țara noastră situându-se în top 3 dupa Italia si Cehia. România a raportat în 2012 cele mai multe nereguli la capitolul “Politica de coeziune”, 34, acestea afectând cheltuirea a peste 6 milioane de euro, notează raportul Comisiei, citat și de Euractiv. Conform aceleiași surse peste 90% din fondurile de preaderare au fost afectate de nereguli.

Pe lângă acestea teaserul realizat de Expert Forum explică clar pe înțelesul tuturor cum sunt cheltuiți banii publici în România:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=5UNm8dBy4dc#at=319

 

Regionalizare

Şi pentru că studiul celor de la ExpertForum este la nivelul național și prezintă situația macro, iată cum decurg lucrurile la nivel local și regional. Acest material, „Nepotismul îngroapă fondurile europene”,  este o anchetă jurnalistică, ce a fost derulată în cadrul programului “Grants for Investigative Journalism” organizat de Fundația Freedom House România cu sprijinul financiar al U.S Department of State și al Ambasadei Franței în România.

În majoritatea articolelor de până acum am susținut că există riscul politizării procesului de regionalizare, prin înfiinţarea unor noi instituţii numai pentru a face loc în administraţia publică a clientelei de partid. Fenomenul de corupţie poate fi accentuat. Pe plan local şi regional resursele vor fi mai vizibile, iar legăturile dintre afaceri şi politicieni sau funcţionari publici locali vor putea fi mult mai apropiate. Acest lucru poate spori oportunităţile pentru acorduri ilicite. Astfel, procesele de achiziţii publice vor fi expuse mai mult la fenomenul de corupţie.

Si atunci ne intrebam: „Should the EU be given powers to tackle corruption?”

Autor: Graţian Mihăilescu, Consultant Dezvoltare Regională şi Afaceri Europene

 

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 5 =