Ministrul de(re)glat al energiei

Autor: Ovidiu Marincea

ovidiu marinceaDe la preluarea mandatului de ministru delegat al Energiei, Niță are deja în portofoliu câteva contraperformanțe. Fiecare ieșire în public este o nouă lovitură dată unui sistem care are și-așa foarte multe probleme. Un HG controversat adoptat fără dezbatere publică. Intenția de a suspenda, pentru trei ani și jumătate, o bună parte din schema de sprijin acordată și asumată de România pentru sprijinirea producției de energie din surse regenerabile. Vânzarea unui pachet de 15% din Transgaz cu între 8 și 18 milioane de euro sub estimările inițiale, efect direct al unor declarații făcute de ministrul Niță cu puțin timp înaintea vânzării. Numeroase declarații belicoase la adresa producătorilor de energie verde din partea cuiva care are rolul și obligația prin mandat să găsească soluții legislative care, la sfârșitul zilei, ar trebui să contribuie la obținerea unui preț la energia electrică suportabil pentru consumatorul final, de rând.

În realitate, cu o pondere de 43% în mixul național de producție națională a energiei electrice produse în termocentrale neretehnologizate, ineficiente și cu cel mai mare cost de producție dintre toate celelalte tehnologii ,românii vor plăti din buzunarul lor ineficiența și interesele care stau de fapt în spatele acestor unități. Termocentrala Oltenia are o capacitate de producție de 6.000 MW, dar produce în fapt doar 500 MW. Și nu trebuie să fii foarte apropiat sistemului ca să îți dai seama că MW neoperaționali  acoperă de fapt contracte cu firme care căpușează o companie cu datorii de sute de milioane de lei la bugetul de stat. Fiind o energie cu un cost de producție foarte ridicat, este greu de vândut pe piața liberă concurențială unde câștigă întotdeauna cel mai eficient. Drept urmare, ministrul Niță a decis pe 3 aprilie, încălcând directiva europeană 28/2009 privind promovarea energiei din surse regenerabile, să acorde accesul garantat al energiei termo în sistemul energetic național, discriminând de departe Hidroelectrica, cel mai mare și cel mai ieftin producător național de energie electrică. Efectul? Scumpirea cu între 5 și 8% a energiei la consumatorul final. Așadar, nicidecum promisa ieftinire a facturii de la 1 iulie, pe care  ministrul susține că o va aduce suspendarea plății unui număr de CV-uri până în 2016.

Mai mult, sunt acțiuni a căror notă de plată pentru România și pentru consumatorul de rând în cele din urmă va fi mult mai scumpă. Penalitățile în cazul unui infringement – și România riscă unul după controversatul HG adoptat din 3 aprilie –  și pentru neîndeplinirea cotelor de țară în privința ponderii E-RES în consumul final de energie până în 2020 pot ajunge la zeci de milioane de euro. Suma va fi plătită de români și după ce ministrul Niță s-ar putea să nu mai ocupe acest minister.

Este însă posibil ca ministrul Niță să nu știe că suntem sub prag deja. Potrivit calendarului, cota din consumul național de energie electrică provenită din surse regenerabile era, anul trecut de exemplu, 12%, iar România a atins doar 7%. Anul acesta, cota este 14%. Numai că, proiectul de modificare a legii 220 a blocat toate investițiile noi E-RES. Dacă anul trecut, considerat unul de boom al investițiilor în E-RES și singurul domeniu în care România, măcinată de un război politic la vârf, a mișcat ceva din punct de vedere economic, nu ne-am atins cota, este puțin probabil ca, după patru luni de blocaj să putem atinge cota setată pentru 2013. Efectul? Solicitările Uniunii Europene menționează că, în cazul în care pe o perioadă de doi ani nu este atinsă cota de țară asumată de fiecare stat membru, autoritățile din țara respectivă trebuie să analizeze cauzele care au dus la neîndeplinirea cotei și să ia măsuri corespunzătoare pentru a se reîncadra în traiectoria corectă. Adică schimbarea schimbărilor făcute de Niță, noi blocaje până la reclarificare, investiții suspendate, amânarea punctului în care consumatorul de rând să înceapă să beneficieze de un preț mai mic la factura lunară de curent.

De fapt, ministrul Niță nu știe că suntem sub prag. Într-o recentă emisiune televizată, a expus foarte convins ținta României în materie de pondere a E-RES în consumul de energie electrică: 20%. A  rectificat apoi, spunând 24%, corectat de un jurnalist cu care se afla în platou. Țintele reale pe care România le are pot fi aflate foarte simplu dintr-un document postat pe site-ul Ministerului pe care-l conduce. Potrivit Planului Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER) și al Strategiei Naționale în domeniul Energiei Regenerabile până în 2020, “ponderea energiei electrice produse din aceste surse în totalul consumului brut de energie electrică trebuie să la nivelul anului 2010 de 33% , la nivelul anului 2015 de 35% şi la nivelul anului 2020 de 38%. Iar prin Directiva 2009/28/EC, România are de îndeplinit pentru anul 2020 ţinta de 24% ca pondere a energiei în consumul final brut de energie.”

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *