Elveția prelungește restricțiile pentru muncitorii români și bulgari privind accesul acestora pe piața muncii

Elveția va continua să stabilească un număr fix de cetățeni din România și Bulgaria cărora le va acorda drept de ședere și, în speță, drept de muncă. Consiliul Federal a decis să prelungească cu încă un an clauza de salvgardare prevăzută în acordul asupra liberei circulații, anunță Digi24.

Clauza de salvgardare prevăzută în acordul asupra liberei circulații pe care Berna îl are cu România și Bulgaria fusese activată de la 1 iunie 2017, limitându-se astfel dreptul de ședere al muncitorilor din aceste două țări.

Între 1 iunie 2018 și 31 mai 2019, Elveția va emite doar 996 de permise de tip B (lungă ședere), la fel ca în anul precedent. Permisele de tip B vor fi eșalonate trimestrial. Berna a luat această decizie pentru că vrea să-și protejeze angajații locali.

Pe de altă parte, guvernul a decis să reintroducă o limită pentru numărul vizelor de scurtă ședere (permis L), dacă până la 31 mai 2018 va fi depășit pragul stabilit în acordul de liberă circulație.

Guvernul a decis să reintroducă o limită pentru numărul vizelor de scurtă ședere (permis L), dacă până la 31 mai 2018 va fi depășit pragul stabilit în acordul de liberă circulație.

Libera circulație pentru români și bulgari în Elveția, fără niciun fel de limitări, intrase în vigoare la 1 iunie 2016. Numai că de la acest moment și până în mai 2017, pragul pentru acordarea de permise de tip B (drept de lungă ședere) a fost depășit cu mult.

Citiți și Elveţia reintroduce restricţii pe piaţa muncii pentru români şi bulgari. MAE şi Comisia Europeană îşi exprimă regretul faţă de activarea clauzei de salvgardare din Acordul privind libera circulaţie

Elveția nu face parte din Uniunea Europeană, dar are un acord cu UE prin care participă la libera circulație.

Conform Acordului din 1999 dintre Confederaţia Elveţiană şi Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor  (ALCP), extins la România şi Bulgaria la 1 iunie 2009 prin Protocolul II la acesta, accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii elveţiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani. Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii s-a încheiat  la 31 mai 2016, data de la care Elveţia a liberalizat circulaţia lucrătorilor români şi bulgari. Conform Protocolului amintit, în cazul în care fluxul de lucrători români şi bulgari depăşeşte cu 10% media ultimilor trei ani, la data de 1 iunie 2017 sau pentru ultima dată, la data de 1 iunie 2018, guvernul elveţian poate activa o clauză de salvgardare prin care să limiteze eliberarea de noi permise. Măsura poate fi aplicabilă pe durata unui an şi poate fi prelungită cel mult până în mai 2019.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.