Emmanuel Macron lansează o mișcare europeană, țintind poziția de lider vizionar al integrării continentale. Cine îl urmează?

de Robert Lupițu

Un discurs privind viitorul Europei rostit de cel mai tânăr șef de stat european, deopotrivă privit ca un revigorator al integrării și ca un simbol al victoriei împotriva populiștilor, într-unul dintre cele mai prestigoase leagăne ale erudiției europene și cu un decor sugestiv spre unitate alcătuit din drapelele naționale ale țărilor UE și din steagul Uniunii.

Aparent, pui în practică o rețetă a succesului și construiești largul ecou pe care ideile lansate prin greutatea politică a funcției de al doilea cel mai puternic lider național din UE urmează să le producă.

În mai mult de 60 de minute, vorbind din Marele Amfiteatru al Universității Sorbonna, Emmanuel Macron a lansat ”Inițiativa pentru Europa”, un demers cu trei busole politice pentru Europa – suveranitate, unitate, democrație, și prin intermediul căruia și-a expus din nou viziunea despre reconstrucția Europei, acoperind marile teme ale integrării europene ale momentului: reforma zonei euro și crearea poziției de ministru de finanțe, spațiul Schengen, politica de azil și migrație sau o inițiativă comună în domeniul apărării.

Discursul, deopotrivă plin de vervă și de conținut, fixat în aceleași coordonate de orientare politică cu care a câștigat președinția franceză, lasă în urma sa o întrebare firească și simplă: Cine urmează viziunea expusă de președintele francez și demersul său care oferă senzația unei mișcări politice europene având drept catalizator modelul ”En Marche” francez?

Dincolo de calitatea discursului axat pe teme concrete, efectul victoriei răsunătoare împotriva lui Marine Le Pen s-a diluat considerabil iar timing-ul lansării unei astfel de inițiative nu pare cel mai oportun.

Urmând unui discurs consistent și profund european al președintelui Comisiei Europene, suprapus peste amorțeala generată de nevoia de negocieri politice pentru formarea unei coaliții de guvernare în Germania și la capătul unei perioade în care nu a obținut sprijinul țărilor est-europene pe teme sensibile din punct de vedere al poziționării sale interne (vezi directiva privind detașarea lucrătorilor), Emmanuel Macron a ales să joace extrem de îndrăzneț.

Susținând în continuare ideea unei reforme a zonei euro bazată pe un buget al țărilor ce dețin moneda unică și coordonat de un minister de finanțe european, discursul lui Macron intră în contradicție cu ceea ce Jean-Claude Juncker a prezentat în plenul Parlamentului European la acest capitol, liderul Comisiei fiind extrem de reținut față de ideea de a risca o diferențiere și mai mare între UE-27. În fapt, Juncker a contraatacat cu o altă idee: crearea unor instrumente de pre-aderare la zona euro pentru țările care doresc să o facă. O reținere similară ar putea să îi provoace sincope președintelui francez și din partea viitorului guvern german în funcție de cum Angela Merkel își va negocia majoritatea și va distribui portofoliile în cel de-al patrulea cabinet federal al său.

Îndrăzneala lui Macron, însă, nu cred că reiese din poziția sa pe politicile vitale pentru viitorul integrării europene, ci din opțiunea de a lansa o inițiativă pe care nu pot evita să o percep similară ca ideal cu ceea ce astăzi se numește ”La Republique En Marche”.

O îndrăzneală pe care o percep ca pe un act de curaj politic și necesară pentru a arăta care este direcția spre care trebuie să meargă Europa. Un fel de continuând pe același drum, în timp ce cei care își doresc mai mult, realizează mai mult, ajungând la mult mai mult împreună și parafrazând astfel trei dintre cele cinci scenarii privind viitorul Europei.

Cu toate acestea, într-o Uniune a celor 27 pe care ne pregătim să o repornim la Sibiu, pe 30 martie 2019, curajul din inițiativa lui Emmanuel Macron are de răspuns altor câtorva întrebări: cum va atrage sprijinul marilor familii politice europene în condițiile? Va accepta PPE-ul, cea mai puternică familie politică europeană, partid ce deține șefia marilor instituții UE și majoritatea comisarilor europeni, să sprijine o inițiativă care tinde să furnizeze concurență politică? Va reuși Emmanuel Macron să câștige susținerea și simpatia est-europenilor după disputele sale politice cu Polonia și antagonismul afișat de axa Varșovia-Budapesta față de un așa supranumit ”dictat bruxellez”? Va putea președintele francez să convingă unul dintre cei doi plămâni ai Europei, în speță estul continentului, că o integrare mai profundă în dimensiunea apărării că nu va periclita relația de securitate UE-NATO și rolul Alianței pentru securitatea europeană?

Cu alte cuvinte, cine îl urmează pe Emmanuel Macron?

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *