EU 2020: proiectia Europei Unite pentru urmatorii zece ani

orbanIn plina criza, UE isi mentine ambitiile de promotor al societatii bazate pe cunoastere, o societate care respecta mediul, pune in centrul sau omul si promoveaza inovatia si creativitatea ca principale motoare ale dezvoltarii. Consilierul prezidential pentru afaceri europene, Leonard Orban, vine luni, 21 iunie, de la ora 13, si in reluare dupa miezul noptii, pe Calea Europeana, pentru a vorbi despre viitorul UE dar si despre ce ar trebui sa faca si mai ales cum ar trebui sa faca Romania pentru a se integra in perspectivele proiectului european.

Puteti posta aici comentariile, opiniile si chiar intrebarile dvs. Acestea vor putea fi abordat in direct.

La 3 martie 2010, C.E. a prezentat proiectul unei strategii economice a Uniunii pe urmatorii 10 ani, care sa inlocuiasca actuala Agenda Lisabona. El se baza pe un document de lucru prezentat pe 24 noiembrie 2009 dezbaterii publice.
Scotand in evidenta vulnerabilitati fundamentale, criza economica globala a impus ceva nou, adecvat momentului si provocarilor unor noi competitori mondiali in frunte cu China si India, iar in consecinta, U.E. isi propune un nou obiectiv strategic, o crestere suplimentara a competitivitatii cu 2 % in urmatorul deceniu, asa cum relata, recent, Euractiv.ro.

Proiectul agendei “Europa 2020” are in vedere 3 mari formule de crestere economica in decada urmatoare:
1.crestere economica inteligenta (consolidarea cunoasterii, inovatie, educatie, societate digitala);
2.crestere economica durabila (cresterea eficientei in productie si a competitivitatii);
3.crestere economica inclusiva (participare sporita pe pietele muncii, dobandirea de noi abilitati profesionale si diminuarea saraciei).

Cinci dintre principalele obiective concrete sunt:
1.Un grad de ocupare a fortei de munca de minimum 75 % in zona de varsta cuprinsa intre 20 si 64 de ani.
2.Un nivel de minimum 3% din PIB al investitiilor in cercetare si dezvoltare.
3.Atingerea tintelor fixate deja de U.E. in sfera energiei si schimbarilor climatice, regasite sub codul “”20/20/20”, adica pana in anul 2020 sa se realizeze:
Reducerea cu 20 % a emisiilor de bioxid de carbon fata de anul 1990;
Reducerea consumului de energie cu 20 %;
Minimum 20 % din energie sa se produca din surse regenerabile.
4.Abandonul scolar timpuriu sa nu depaseasca 10 %, iar minimum 40 % din generatia tanara sa aiba studii superioare.
5.Numarul persoanelor expuse riscului saraciei sa scada cu 20 de milioane.

Detalii despre EU 2020 gasiti aici, iar textul Strategiei propuse de Comisia Europeana il puteti consulta aici.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − two =