EUobserver: Criza din zona euro, un test al “metodei Merkel”

Criza din zona euro reprezintă un test al metodei propuse de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, adepta austerităţii bugetare şi măsurilor calculate, cu impact pe termen lung, comentează publicaţia electronică EUObserver, potrivit Mediafax.

“Cancelarului Angela Merkel nu îi plac deciziile pripite. Stilul ei se caracterizează prin abordări etapizate şi pregătirea terenului pentru luarea deciziilor. Nu are nicio simpatie pentru comportamentele iraţionale, pentru panică sau pentru entuziasmul afişat de alţi lideri europeni şi de pieţele financiare”, notează EUObserver, potrivit sursei citate.

În cursul unui discurs rostit la Berlin săptămâna trecută, Merkel lauda “atitudinea constantă şi viziunea pe termen lung” a Germaniei, în opoziţie cu “mentalitatea banului câştigat uşor” a pieţelor financiare.

“În vremuri schimbătoare, în care influenţa pieţelor financiare este în creştere, în care mizele se schimbă de mai multe ori pe zi, cultura viziunii pe termen lung este o contragreutate foarte importantă”, spunea Merkel.

În opinia cancelarului german, criza financiară internaţională urmată de criza din zona euro reprezintă “simptome ale unui comportament necugetat al sistemului bancar şi al economiilor naţionale”.

Foto: supravietuitor.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − five =