Oficialii CE, FMI şi BCE se află în Cipru pentru discuţii, după respingerea în Parlament a taxei pe depozite

EU FlagO misiune a Comisiei Europene, FMI şi BCE se află în Cipru pentru discuţii privind controlul capitalului şi menţinerea băncilor închise până la sfârşitul acestei săptămâni, a afirmat o sursă oficială europeană, potrivit Mediafax, după ce Parlamentul cipriot a respins acordul convenit în weekend.

Parlamentul cipriot a refuzat marţi seară să accepte taxarea depozitelor bancare pentru finanţarea unui acord de bailout, convenit sâmbătă cu scopul de a menţine statul mediteranean în zona euro, informează Bloomberg.

Ministrul luxemburghez al Finanţelor, Luc Frieden, a cerut colegilor săi din zona euro să se întâlnească urgent în şedinţă pentru a pune la punct un nou pachet.

“Nu este un rezultat bun, nici pentru Cipru, nici pentru zona euro, şi trebuie să căutăm împreună alternative la pachetul negociat”, a afirmat Frieden, citat de Bloomberg.

Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să decidă dacă va acorda mai mult timp Ciprului sau dacă va tăia liniile de finanţare către băncile cipriote, deschizând calea pentru intrarea ţării în default.

Sursa: Mediafax.ro
FOTO: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *