Eurodeputat german: Data primelor alegeri europene după Brexit, fixată. Cetățenii europeni sunt chemați la vot în perioada 23-26 mai 2019

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în perioada 23-26 mai 2019, potrivit unui membru al Parlamentului European, anunță Politico Europe.

Foto: Facebook/ Parlamentul European

Sven Giegold, un membru german din partea Grupului Verzilor care a luat parte la întrunire, a precizat pe pagina sa de Twitter că Conferința Președinților – reuniune a liderilor grupurilor politice din cadrul Parlamentului European – a decis joi când vor avea loc alegerile europarlamentare. Propunerea va fi trimisă acum către statele membre pentru a fi aprobată.

”Rețineți data! Următoarele alegeri pentru Parlamentul European: 23-26 mai 2019. Tocmai ce a fost decisă (n.r. data) de Conferința Președinților. Această propunere va fi trimisă de la Parlament, către Consiliu”, a scris pe Twitter Sven Giegold.

Alegerile europene se desfășoară odată la cinci, cu scopul de a decide cine va ocupa cele 751 de locuri, dar întrebarea cu privire la cele 73 de locuri pe care le deține actualmente Marea Britanie în Legislativul european rămâne, având în vedere că aceasta va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie 2019. 

Componența Parlamentului European, care actualmente este condus de un membru al Grupului Popularilor Europeni, este esențială, întrucât va arăta cine va ocupa funcțiile de vârf ale Uniunii Europene.

O propunere parlamentară stipulează ca 22 dintre cele 73 de locuri pe care le ocupă Marea Britanie să fie redistribuite între celelalte 27 de state care fac parte din comunitatea europeană pentru a putea ține mai bine cont de principiul proporționalității degresive.

Propunerea mai precizează că diferența de 51 de locuri rezultată în urma redistribuirii să fie păstrate pentru statele candidate care au perspective de aderare.

Președintele francez Emmanuel Macron a propus însă ca locurile deținute de statul britanic să fie alocate listelor pan-europene sau unei liste transnaționale.

Liderii europeni vor dezbate această problemă la reuniunea informală de pe data de 23 februarie, urmând să dea o decizie în luna iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.