Eurodeputatul Claudia Țapardel (S&D): ”Avem în România un minister al turismului și cred că este cea mai mare realizare pentru cei care susțin turismul românesc”

Un adevărat parteneriat public-privat în sectorul turismului la nivel de litoral este foarte important, a declarat eurodeputatul Claudia Țapardel (S&D) pentru CaleaEuropeana.ro, la finalul dezbaterii ”Dezvoltarea sustenabilă a turismului și infrastructurii pe litoralul Mării Negre” organizată de către Biroul de Informare al Parlamentului European la Constanța.

FOTO: CaleaEuropeana.ro

”Eu cred că litoralul românesc trebuie să devină un punct central și regional al turismului european. În primul rând, cred că nu avem nevoie neapărat de fonduri europene, ci de atragerea de investitori străini pe acest litoral românesc. Cred că am fost destul de refractari la tot ceea ce a însemnat investiții străine. Cred că avem nevoie de mari lanțuri hoteliere care să vină investească pe litoralul românesc. Avem nevoie de o promovare mai puternică la nivel internațional, una care să vină atât din partea autorităților publice, cât și una care să implice mediul privat. Este nevoie de noi forme de promovare pentru că trebuie să fim prezenți mai mult în mediul online, dar și de oferirea de noi pachete turistice”, a declarat Țapardel. 

Eurodeputatul român a oferit și câteva exemple pentru dezvoltarea turismului pe litoral, inclusiv găzduirea de spectacole sau construcția de terenuri de golf.

”Am să vă dau un exemplu: spectacolul Neversea care a fost organizat sezonul acesta pe litoralul românesc a atras zeci de mii de turiști. Astfel de evenimente trebuie să promovăm în continuare. De asemenea, avem niște zone foarte bune în care am putea să extindem niște terenuri de golf ca iubitorii acestui sport să nu mai meargă în Bulgaria să joace golf și practic noi să pierdem în zilele respective turiștii de pe teritoriul României”, a spus eurodeputatul român. 

”Sunt foarte multe lucruri de făcut și cred că este foarte important un efort agregat al autorităților publice și al mediului privat. Un adevărat parteneriat public-privat în sectorul turismului la nivel de litoral este foarte important. Avem în România un minister al turismului și cred că este cea mai mare realizare pentru cei care susțin turismul românesc”, a conchis Claudia Țapardel.

Dezbaterea a permis un schimb de idei privind viitorul turismului pe litoralul Mării Negre.

Reprezentanți ai autorităţilor locale, ai operatorilor din turism la nivel local şi regional, jurnaliști și alte părți interesate au dezbătut alături de alături de deputații în Parlamentului European Ramona Mănescu (PPE), Maria Grapini (S&D) și Claudia Țapardel (S&D) teme relevante precum promovarea patrimoniului cultural, dezvoltarea segmentului balnear, îmbunătățirea infrastructurii și conectivității, dar și formarea profesională și rolul acesteia în creșterea calității serviciilor.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Eurodeputatul Claudia Țapardel (S&D): ”Avem în România un minister al turismului și cred că este cea mai mare realizare pentru cei care susțin turismul românesc”

  1. Sabin DRAGOI 25/11/2017 at 18:57

    Nu poti dacat sa fi de acord cu abordarile doamnelor eurodeputate Claudia Tapardel si Maria Grapini privind dezvoltarea turismului romanesc nu numai pe litoralul Marii Negre ci si cel montan, terapeutic si cultural. Din pacate situatia pe teren este dramatica. Prima masura pe care a luat-o actuala echipa de la Ministerul Turismului a fost sa retraga din capitatalele europene pe toti reprezentantii sai, chiar la inceput de sezon. A fost o masura neavenita indiferent de motivatia ei. Sunt convins ca cele doua distinse doamne au observat ca la Strasbourg unde au loc reuniunle plenare ale PE nu exista nici o publicitate pentru turismul romanesc. Croazierele pe Rin/Dunare se opresc la Budapesta, iar cele, putine la numar, care merg in Delta se opresc la Ruse. Dece? Din cauza gunoaielor de la Giurgiu si a tarifelor portuare excesive. Aceste aspecte si multe altele ar trebui dezbatute in Parlamentul Romaniei iar guvernul sa ia rapid masurile corective care se impun. La Strasbourg a inceput la 24 noiembrie traditionalul Targ de Craciun. Stiti care este tinta de participare? Doua milioane de turisti, ca in 2015, dupa care numarul lor a scazut din cauza atentatelor teroriste. Poate ca ar fi oportun ca ministrul tineretului sa se inspire din ce fac altii in materie de promovare a turismului, sa nu ocoleasca targurile regionale de turism, ca cel recent de la Colmar, la sud de Strasbourg, la care sunt prezente mari firme de turism de pe glob cu oferte pentru o clientela instarita ca cea din Alsacia.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.