Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru: „Poziţia preşedintelui Klaus Iohannis poate periclita accesul ţării noastre la spaţiul Schengen”

Published

on

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a comentat poziţiile preşedintelui României, Klaus Iohannis, aflat joi la Consiliul European de la Bruxelles, reunit pe tema refugiaţilor care ajung în Europa.

victor bostinaruConform eurodeputatului Victor Boştinaru: „România trebuie să fie conştientă că aparţine proiectului Uniunii Europene şi că sunt momente când solidaritatea şi cooperarea trebuie să se afirme fără rezerve. Acesta era unul dintre acele momente.

În ciuda faptului că preşedintele Klaus Iohannis a avut toate informaţiile necesare pentru a decide în cunoştinţă de cauză pentru a preveni, măcar, riscul unei izolări a României sau a unei poziţii contrare intereselor noastre, a decis să facă exact opusul. Klaus Iohannis dovedeşte faptul că fie nu a încercat, fie nu a reuşit să realizeze o coordonare a poziţiei ţării noastre cu alte state ale Uniunii, în primul rând cu Polonia.”

De asemenea, eurodeputatul Victor Boştinaru a atras atenţia că aderarea, cel puţin parţială a României la spaţiul Schengen, a fost inclusă pe agenda premergătoare a Consiliului: „În ciuda dezminţirilor sau a negării, aderarea parţială la Schengen a fost subiect al discuţiei pe agenda premergatoare a Consiliului. Poziţia inutil musculoasă adoptată de preşedintele României poate fi însă de natură a periclita accesul parţial al ţării noastre la Schengen, într-un orizont de timp scurt. A fost un prim test major de situaţie de criză, pe care, din păcate, România îl ratează din cauza poziţiei preşedintelui, iar costurile vor fi uşor de anticipat.”

„Obstinaţia lui Klaus Iohannis a împins România în situaţia riscantă de a fi în acelaşi grup de ţări cu Ungaria lui Viktor Orban. Indiferent de ceea ce ar dori să spună unii sau alţii, această alăturare nu onorează apartenenţa noastră la proiectul european, aduce atingere intereselor României şi principiilor pe care ni le-am asumat ca ţară membră a Uniunii” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.

 

.

.

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Comemorării Holocaustului: Avem o datorie. Trebuie să creăm condițiile pentru ca o astfel de tragedie să nu aibă loc din nou

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Liderul grupului Renew Europe în Parlamentul European, Dacian Cioloș, a transmis miercuri un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, subliniind că “istoria nu trebuie uitată”.

“Cu toții avem o datorie să păstrăm în memorie victimele, familiile lor și partea cea mai întunecată a trecutului nostru. Istoria nu trebuie uitată”, a scris Cioloș, pe Twitter.

Nu trebuie să spunem doar “niciodată”, ci trebuie să creăm în fiecare zi condițiile pentru ca o astfel de tragedie să nu aibă loc din nou“, a completat șeful grupului Renew Europe

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată miercuri printr-o ceremonie virtuală și de Parlamentul European, gazda evenimentului fiind șeful instituției, David Sassoli.

Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit TVR

Alegerea datei de comemorare a Holocaustului este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945 şi a fost decisă de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 60/7 din 1 noiembrie 2005.

În total, în lagărul nazist și-au pierdut viața peste un milion de persoane, în principal etnici evrei.

Continue Reading

Corina Crețu

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Corina Cețu: Doar cunoscând istoria putem evita ca greșelile ei să se repete

Published

on

©️ Corina Crețu/ Facebook

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a transmis miercuri un mesaj de comemorare la 76 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz-Birkenau, cunoscută în istorie ca fiind Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

“Data de 27 ianuarie a fiecărui an stă mărturie că doar cunoscând istoria putem evita ca greșelile ei să se repete. Data de 27 ianuarie 1945 are o dublă semnificație: pe de o parte, simbolizează libertatea – pentru că atunci a fost eliberat lagărul nazist de la Auschwitz-Birkenau, iar pe de cealaltă parte e o expresie a tragediei inimaginabile – pentru că perioada pe care o încheie este cea mai neagră din istoria continentului nostru și a întregii lumi”, a scris Crețu, pe pagina sa de Facebook.

“Infernul nazist a pus capăt vieții unui număr de aproximativ 6 milioane de evrei. Dincolo de cifre, e vorba despre oameni – care și-au pierdut tot, inclusiv viața, doar pentru că au aparținut unui grup etnic. Într-o perioadă în care, din păcate, discursul urii este tot mai puternic, să ne aducem aminte de ororile istoriei și să ne asigurăm că așa ceva nu se va mai putea întâmpla niciodată! Dumnezeu să îi odihnească pe toți cei care au pierit în lagărele naziste!”, a mai spus ea.

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată miercuri printr-o ceremonie virtuală și de Parlamentul European, gazda evenimentului fiind șeful instituției, David Sassoli.

Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit TVR

Alegerea datei de comemorare a Holocaustului este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945 şi a fost decisă de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 60/7 din 1 noiembrie 2005.

În total, în lagărul nazist și-au pierdut viața peste un milion de persoane, în principal etnici evrei.

Continue Reading

Daniel Buda

Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Eurodeputatul Daniel Buda: După mai mult de șapte decenii de la cumplitul genocid, Europa este acum un continent al păcii și al securității

Published

on

© European Union 2014 - Source EP

Avem datoria, fiecare și toți împreună, să luptăm astfel încât continentul nostru să rămână unit și într-un climat de pace, stabilitate și securitate, a mențioant eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) în cadrul unui mesaj transmis cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

”După mai mult de șapte decenii de la cumplitul genocid, Europa este acum un continent al păcii și al securității, în care fiecare cetățean beneficiază de libertate de mișcare, de gândire, de conștiință și de religie. Sacrificiul tuturor celor asupriți, batjocoriți, maltratați, bătuți și omorâți în lagărele de concentrare nu trebuie uitat niciodată. Cum, deopotrivă, nu trebuie să mai permitem ca astfel de orori să se mai întâmple vreodată în Europa și în lume”, a spus Daniel Buda.

În încheiere, eurodeputatul român a sublinait că avem responsabilitatea să îndeplinim mai departe ”visul părinților fondatori ai Uniunii Europene pentru copiii și nepoții noștri”.

Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit TVR

Alegerea datei de comemorare a Holocaustului este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945 şi a fost decisă de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 60/7 din 1 noiembrie 2005.

În total, în lagărul nazist și-au pierdut viața peste un milion de persoane, în principal etnici evrei.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

U.E.8 hours ago

Angela Merkel, “profund rușinată” de atrocitățile comise de naziști: Germania are “responsabilitatea perpetuă” de a nu lăsa să piară amintirea victimelor Holocaustului

ROMÂNIA11 hours ago

COVID-19: Ministerul Sănătății a semnat o comandă pentru 9 milioane de vaccinuri CureVac

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Papa Francisc: Comemorarea victimelor Holocaustului este un semn de omenie și de civilizație. Să fim atenți la cum a început această cale de moarte, exterminare și brutalitate

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Vladimir Putin salută, la Forumul de la Davos, prelungirea Tratatului New START dintre Rusia și SUA: Un nou conflict mondial ar marca “sfârşitul civilizaţiei”

Dacian Cioloș12 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Comemorării Holocaustului: Avem o datorie. Trebuie să creăm condițiile pentru ca o astfel de tragedie să nu aibă loc din nou

Corina Crețu13 hours ago

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Corina Cețu: Doar cunoscând istoria putem evita ca greșelile ei să se repete

ROMÂNIA13 hours ago

Comemorarea Holocaustului. Ambasadorul Germaniei la București îndeamnă cetățenii să se alăture inițiativei ce îşi propune realizarea unui ”monument digital” al victimelor nazismului

Daniel Buda14 hours ago

Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Eurodeputatul Daniel Buda: După mai mult de șapte decenii de la cumplitul genocid, Europa este acum un continent al păcii și al securității

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Președintele Consiliului European: Amintirea Holocaustului este o datorie morală și istorică. Nu vom tolera niciodată ca evreii să se teamă pentru siguranța lor în Uniunea Europeană

Cristian Bușoi14 hours ago

Cristian Bușoi, responsabilul PE pentru relația cu EMA: Agenția Europeană pentru Medicamente va da aviz pozitiv pentru cel de-al treilea vaccin împotriva COVID-19

ROMÂNIA11 hours ago

COVID-19: Ministerul Sănătății a semnat o comandă pentru 9 milioane de vaccinuri CureVac

ROMÂNIA13 hours ago

Comemorarea Holocaustului. Ambasadorul Germaniei la București îndeamnă cetățenii să se alăture inițiativei ce îşi propune realizarea unui ”monument digital” al victimelor nazismului

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, despre introducerea unui certificat de vaccinare anti-COVID-19 unic la nivelul UE: Trebuie să evităm ”orice abordare discriminatorie”. Discuțiile continuă

Dragoș Pîslaru1 week ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac1 week ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE1 week ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac1 week ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.2 weeks ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

Advertisement
Advertisement

Trending