EUROLINK – Casa Europei: Mugur Isarescu si Petru Luhan, personalitatile europene ale anului

În cadrul ceremoniei anuale organizate vineri, 15 octombrie, de Fundaţia EUROLINK-Casa Europei, Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu si  europarlamentarul PPE/PDL Petru Luhan si Florin Saghi, directorul Directiei Schengen din MAI au fost desemnati “Personalitati ale Anului pentru o Românie Europeană”.

“Sunt onorat de primirea acestei distincţii, a declarat europarlamentarul Petru Luhan, care a fost premiat pentru pentru poziţiile sale publice şi sprijinul acordat unor teme comunitare de interes major pentru cetăţenii români, precum combaterea cancerului la nivel european. Lupta împotriva cancerului, aderarea la Spaţiul Schengen şi atragerea fondurilor europene sunt obiectivele prioritare  pe care mi le-am stabilit în mandatul de europarlamentar. După cum ştiţi, milioane de europeni suferă de cancer şi din păcate românii sunt printre cei mai afectaţi de lipsa de acces la tratament. O asigur pe doamna Van Staden, inventatoarea senzorului care detectează cancerul în 6 minute, că sprijinul pe care i l-am acordat până acum va continua, pentru ca beneficiile acestei invenţii să fie simţite cât mai curând în Romania şi UE.”, a mai spus Petru Luhan.

Ceremonia oficială de decernare a premiilor a avut loc la Palatul Parlamentului, la finalul mesei rotunde cu tema “Care este locul actual al României în Uniunea Europeană?”

Înaintea ceremoniei de decernare a premiilor, participanţii au dezbătut pe marginea unor subiecte aflate pe agenda europeană a României, precum “Soluţii la provocările procesului de integrare a comunităţilor rome”, “Strategii pe termen scurt şi mediu pentru pregătirea integrării României în spaţiul Schengen” şi “Alternative urgente de reformare a sistemului de gestionare a Fondurilor Europene”.

In intervenţia sa referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen, Petru Luhan a precizat că: “O miză foarte importantă pentru români o reprezintă aderarea la Spatiul Schengen având în vedere că libera circulaţie în Europa a fost pentru ei principalul beneficiu al aderării la UE. Voi susţine în Parlamentul European acceptarea României în Spatiul Schengen în martie 2011 şi sunt sigur că suntem pregătiţi, instituţiile statului făcându-şi pe deplin datoria în acest sens.”

Printre personalităţile distinse în acest an cu titlul de“Personalitatea Anului pentru o Românie europeană” s-au mai numărat diplomatul Emeric Florin Saghi, principal coordonator al pregătirilor pentru aderarea României la Spaţiul Schengen şi academicianul Mugur Isărescu, economist, Guvernator în exerciţiu al Băncii Naţionale a României, pentru decisiva contribuţie de reflecţie şi acţiune avută în domeniul asigurării stabilităţii financiare a României în complicatul context al aderării şi apartenenţei ţării la UE şi al pregătirii pentru aderarea la euro.

Printr-o tradiţie instaurată în anul 2001, Fundaţia EUROLINK-Casa Europei recompensează eforturile remarcabile făcute de personalităţi din Europa şi din România în favoarea apropierii societăţii româneşti de principiile, valorile şi standardele europene, prin decernarea Distincţiei “Personalitatea anului pentru o Românie europeană”. In trecut, această distincţie a mai fost acordată comisarilor Neelie Kroes şi Mario Monti, istoricului şi diplomatului Mihai Razvan Ungureanu, actualul Director SIE, Preşedintelui Lafarge Romania Philippe Questiaux, marelui actor şi regizor Dan Puric, A.S.R. Principele Radu, Directorului General Holcim Romania, Markus Wirth, Profesorului Daniel Daianu.

Consiliul Director al Casei Europei-EUROLINK a considerat că menţinerea acestei tradiţii reprezintă o busolă călăuzitoare în vremuri nu întotdeauna comode pentru cei implicaţi pe diverse paliere ale realei europenizări a societăţii româneşti.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *