Europa are soluţii puţine pentru Italia şi Grecia

În afară de a da ultimatumuri Greciei şi Italiei şi de a-şi trimite experţii pentru a monitoriza fiecare mişcare a celor două guverne, opţiunile Europei sunt limitate. Iar Grecia înseamnă doar 2% din PIB-ul Eurozonei. Italia înseamnă însă 20%, scrie adevarul.ro.

Datoria Peninsulei – de 2.000 de miliarde de euro – este de cinci ori mai mare decât a Greciei. Deja, doi oficiali europeni – premierul finlandez şi ministrul de Finanţe austriac – au explicat că Europa nu are deocamdată soluţii pentru a salva Italia. Randamentul obligaţiunilor italiene a atins ieri nivelul de 7,5%. Banca Centrală Europeană a încercat să menţină stabilă situaţia, cumpărând masiv obligaţiuni italiene.

Doar săptămâna trecută, BCE a cumpărat obligaţiuni italiene de 80 de miliarde de euro. A cumpărat masiv şi ieri. Fără prea mare efect. Iar săptămâna trecută, Italia a refuzat oferta FMI – un împrumut de 50 de miliarde de euro. În privinţa unui împrumut direct, lumea se uită spre Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară. O soluţie ar fi transformarea FESF în mecanism de garantare parţială a eventualelor pierderi ale investitorilor care cumpără părţi din datoriile unor state aflate în dificultate. Soluţia ar putea fi pusă în aplicare cel mai devreme în decembrie.

O altă soluţie ar fi crearea unor structuri speciale legate de FESF şi eventual sprijinite de FMI, care să primească şi bani străini. Dar pentru aceasta, ar trebui aşteptat anul viitor. Iar Italia are termene-limită. Până la sfârşitul anului, trebuie să găsească 37 de miliarde de euro, în timp ce pentru 2012, în ansamblu, ar avea nevoie de 400 de miliarde de euro.

Sursa articol: adevarul.ro

Sursa foto: debtadviceblog.net

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *