Europa se angajează în faţa G20 să lucreze în favoarea unei uniuni bancare în zona euro

Statele zonei euro prezente la summitul G20 de la Los Cabos, în Mexic, s-au angajat să lucreze în favoarea unei uniuni bancare, a afirmat marţi preşedintele mexican Felipe Calderon care asigură preşedinţia acestui grup de state dezvoltate şi în curs de dezvoltare.

“Susţinem intenţia de a formula măsuri concrete în vederea unei arhitecturi financiare mai bine integrată care să înglobeze supervizarea, rezoluţia falimentelor bancare şi recapitalizarea băcilor, precum şi garantarea depozitelor”, a declarat Calderon citind comunicatul final al summitului, potrivit Mediafax.

Mai mulţi lideri ai G20 au declarat deja că principiul unei uniuni bancare europene a fost abordat în discuţiile celui de-al şaptelea summit G20.

“Am discutat de asemenea coordonatele pentru a avea aceleaşi norme pentru asigurarea depozitelor şi restructurarea băncilor”, a declarat cancelarul german Angela Merkel.

“Declaraţia finală menţionează eforturile care sunt întreprinse pentru uniunea bancară şi pentru o mai mare stabilitate financiară”, a indicat pentru presă un responsabil al delegaţiei franceze luni. Însă “G20 nu este locul unde să ajungem la un acord cu privire la modalităţile tehnice”, a adăugat acesta.

Conform preşedintelui Uniunii Europene Herman Van Rompuy, europenii vor discuta la Consiliul European de la 28 şi 29 iunie la Bruxelles.

Statele Unite apreciază proiectul, care este conform acestora “un complement necesar pentru uniunea monetară”.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: natyrpo.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − 3 =