Connect with us

Adina Vălean

Europarlamentarul Adina Vălean (PPE), gazda unui eveniment privind Piața Unică Digitală

Published

on

Europarlamentarul Adina Vălean, vicepreședinte al Parlamentului European, este gazda unui eveniment privind Piața Unică Digitală, marți 17 noiembrie, în cadrul Global Entrepreneruship Week. Evenimentul are loc la sediul PE din Bruxelles, începând cu ora 18:30 (ora 19:30, ora României)

Împreună cu European Young Innovators Forum, vom analiza oportunitățile pentru antreprenoriat și inovare pe care noile propuneri legislative le vor crea”, a scris eurodeputatul PPE pe pagina sa de Facebook.

12247033_10203784031000138_1123884708221815175_n

Principalii vorbitori sunt:
  • Adina Valean, Vice-President of the European Parliament;
  • Kumardev Chatterjee, President of EYIF; 
  • Nicholas Zylberglajt, Vice-President of EYIF; 
  • Carlos Espinal, Partner Seedcamp; 
  • Kaja Kallas (ALDE), MEP rapporteur for the Industry Committee; 
  • Evelyn Gebhardt (S&D), Rapporteur for the Digital Single Market strategy for the IMCO Committee
  • Róża Thun (EPP) – Chairwoman of the Digital Single Market Working Group of the IMCO Committee;
  • Isidro Laso Ballesteros, Head of Sector, Startup Europe, European Commission.

epp group logo

 

Adina Ioana Vălean este vicepreședinte al Parlamentului European începând cu iulie 2014 din partea grupului politic al Partidului Popular European. Este membru al Parlamentului European din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. 

Acesta este membru al Biroului Parlamentului European, Comisiei pentru industrie, cercetare și energiei, dar și al delegației pentru relațiile cu Statele Unite. Totodată, eurodeputatul PNL face parte ca membru supleant din Comisia pentru comerț internațional și din Delegația pentru relațiile cu Elveția și Norvegia, la Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda și la Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE). 

Adina Vălean a fost aleasă ”Europarlamentarul Anului 2015” la categoria Energie.

 

.

.

Adina Vălean

Ursula von der Leyen despre comisarul european din partea României: Adina Vălean îl va sprijini pe Frans Timmermans pentru ca ”Europa să nu piardă lupta împotriva schimbărilor climatice”

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat miercuri că obiectivul unei Europe neutre din punct de vedere al climei ce revine mandatului vicepreședintelui executiv responsabil pentru Pactul Ecologic European Frans Timmermans va fi sprijinit de comisarul european pentru transport, Adina Vălean, propunerea României pentru această poziție.

Schimbările climatice sunt ”o problemă existențială pentru Europa și pentru lume”, a spus von der Leyen

”Nu mai avem niciun moment să pierdem lupta împotriva schimbărilor climatice. (…) Pactul Ecologic European este o necesitate pentru sănătatea planetei noastre, a oamenilor noștri și a economiei noastre. Frans Timmermans este persoana potrivită pentru a face acest lucru. Va fi susținut de Adina Vălean (n.r. – comisarul european pentru transport), Kadri Simson (n.r. – comisarul european pentru energie) și mulți alții“, a completat șefa aleasă a Comisiei Europene.

Atât în cursul audierii sale în Parlamentul European, cât și în setul de răspunsuri formulate la întrebările eurodeputaților, Adina Vălean a promis că va lucra îndeaproape cu viitorul vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, pentru ca transportul să devină un element central din Pactul Ecologic European.

Citiți și DOCUMENT Adina Vălean susține că emisiile de CO2 din domeniul transporturilor trebuie reduse cu 90% până în 2050

”Decarbonizarea este o prioritate esențială pentru noua Comisie și va fi abordată de viitorul Pact Ecologic European și de obiectivele climatice 2030-2050. În prezent, transportul este responsabil pentru aproape un sfert din totalul emisiilor UE. Pentru a trece la o economie neutră din punct de vedere al climei până în 2050, conform modelării științifice, trebuie să reducem emisiile de CO2 din transport cu aproximativ 90%”, a spus Vălean în răspunsurile trimise Parlamentului European.

Trebuie să aplicăm principiul ”poluatorul plătește”. Adina Vălean corelează domeniul transporturilor cu un tandem între Pactul Verde European și noua strategie industrială

În privința substanței priorităților ce decurg din portofoliul alocat – cel al Transporturilor – Adina Vălean corelează domeniul transporturilor cu alte două portofolii importante din Comisia European: Pactul Ecologic European coordonat de Frans Timmermans și dimensiunea noii strategii industriale europene care va intra sub coordonarea comisarului desemnat de Franța, Thierry Breton. De altfel, în calitate de președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, Adina Vălean a prezidat audierea precedentei propuneri din partea Franței pentru postul de comisar pentru piață internă și strategie industrială europeană.

Trebuie să începem prin a ne asuma ambiția reducerii emisiilor în toate dimenisunile de transport: rutier, aerian. De exemplu (…) implementarea Cerului Unic European ar reduce emisiile din aviație cu 10%. Trebuie să utilizăm stimulente și să aplicăm principiul ”poluatorul plătește”, se arată în răspunsurile Adinei Vălean, care precizează că va lucra cu Frans Timmermans în această direcție.

”Pactul Ecologic European și noua strategie industrială trebuie să lucreze în tandem. Vreau să văd că industria UE prosperă și oferă rezultate la nivel mondial, prin inovație, digitalizare și modernizare. Aviația și transportul maritim, în special, sunt sectoare globale, care necesită acțiune și leadership, de asemenea, la nivel global pentru a fi eficiente în protejarea mediului”, argumentează Adina Vălean.

Citiți și Ursula von der Leyen cere votul eurodeputaților pentru a da ”un nou start Europei” : O ordine globală mai bună este vocația Europei. Aceasta este calea noastră, calea europeană

Citiți și Comisia geopolitică a Ursulei von der Leyen vine în fața Parlamentului European pentru votul de învestire. Ce trebuie să știi despre prima Comisie Europeană condusă de o femeie și de un german după 52 de ani

Parlamentul European se pronunţă miercuri, la 13:00 ora României, asupra noii Comisii Europene, după ce preşedinta aleasă Ursula von der Leyen își prezintă echipa şi programul în plenul legislativului european reunit la Strasbourg în cursul dimineţii.

Europarlamentarii vor decide într-un vot prin apel nominal cu majoritate simplă dacă vor valida sau nu viitoarea Comisie Europeană, care, dacă este aprobată, îşi va începe activitatea pe 1 decembrie, informează un comunicat al Parlamentului European.

Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, îşi prezintă echipa comisarilor desemnaţi şi validaţi deja de către comisiile de specialitate în cadrul audierilor recente şi discută obiectivele noii Comisii alături de eurodeputaţi.

În urma dezbaterii cu Ursula von der Leyen, fiecare grup politic se va reuni pentru a discuta intenţiile de vot, urmând ulterior să voteze. Procedura de vot prevede că viitoarea Comisie Europeană va fi validată cu majoritatea simplă (50% + 1 din voturi) din numărul total al voturilor valabile exprimate.

Eurodeputaţii au ales-o pe Ursula von der Leyen, fost ministru german al apărării, în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene în iulie, într-un vot secret, cu 383 de voturi pentru, 327 împotrivă şi 22 de abţineri. La momentul respectiv, Ursula von der Leyen trebuia aleasă cu minim 374 de voturi pentru.

Din 1995 și până în 2014, cel mai mic număr de voturi favorabile acordat unei Comisii Europene a fost pentru echipa lui Jacques Santer (1995 – 417 voturi pentru), iar cea mai mare încredere a fost dată Comisiei lui Romano Prodi (1999 – 510 pentru). În 2014, Comisia lui Jean-Claude Juncker a primit 423 de voturi pentru.


Structura viitoarei Comisii Europene este următoarea:

Președinte: Ursula von der Leyen (Germania, PPE);

Trei vicepreședinți executivi: Frans Timmermans (Olanda, PES – responsabil Pactul Ecologic European); Margrethe Vestager (Danemarca, Renew Europe – responsabil o Europă pregătită pentru era digitală); Valdis Dombrovskis (Letonia, PPE – responsabil pentru o economie în serviciul cetățenilor și comisar pentru servicii financiare)

Cinci vicepreședinți: Josep Borrell (Spania, PES – Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate); Věra Jourová (Cehia, Renew Europe – valori și transparență); Margaritis Schinas (Grecia, PPE – promovarea modului nostru de viață european; Maroš Šefčovič (Slovacia, PES – relații interinstituționale și prospectivă); și Dubravka Šuica (Croația, PPE -Democrație și demografie).

Alți 18 comisari europeni, după cum urmează: Johannes Hahn (Austria, PPE – portofoliul pentru buget și administrație); Didier Reynders (Belgia, Renew Europe – portofoliul pentru justiție); Mariya Gabriel (Bulgaria, PPE – portofoliul pentru inovație, cercetare, tineret, cultură și educație); Stella Kyriakides (Cipru, PPE – portofoliul pentru sănătate); Kadri Simson (Estonia, Renew Europe – portofoliul pentru energie); Jutta Urpilainen (Finlanda, PES – portofoliul pentru parteneriate internaționale); Thierry Breton (Franța, Renew Europe – portofolil pentru piață internă, politică industrială, industira de apărare și spațiu); Olivér Várhelyi (Ungaria, PPE – portofoliul pentru vecinătate și extindere); Phil Hogan (Irlanda, PPE – portofoliul pentru comerț); Paolo Gentiloni (Italia, PES – portofoliul pentru economie); Virginijus Sinkevičius (Lituania, Verzii – portofoliul pentru mediu, oceane și pescuit); Nicolas Schmit (Luxemburg, PES – portofoliul pentru locuri de muncă și afaceri sociale); Helena Dalli (Malta, PES – portofoliul pentru egalitate); Janusz Wojciechowski (Polonia, ECR – portofoliul pentru agricultură); Elisa Ferreira (Portugalia, PES – portofoliul pentru coeziune și reforme); Adina Vălean (România, PPE – portofoliul pentru transporturi); Janez Lenarčič (Slovenia, Renew Europe – portofoliul pentru gestionarea crizelor); Ylva Johansson (Suedia, PES – portofoliul pentru afaceri interne).


Continue Reading

Adina Vălean

Prima reacție a Adinei Vălean după ce a fost validată comisar european: ”Sunt onorată de încrederea acordată”

Published

on

© European Parliament

Corespondență din Bruxelles

Comisarul european desemnat pentru domeniul transporturilor, Adina Vălean, le-a mulțumit colegilor din Parlamentul European pentru susținerea acordată, în prima reacție publică după ce a fost validată de Comisia pentru transport din Parlamentul European pentru funcția de membru al Comisiei Europene.

Candidatura lui Vălean a trecut cu 36 de voturi pentru, fiind necesară o majoritate de două treimi din membrii Comisiei TRAN.

”Le mulțumesc colegilor din Parlamentul European pentru susținere. Sunt onorată de încrederea acordată”, a scris Vălean, pe Facebook.

 

Adina Vălean a fost votată de cinci grupuri politice (PPE, S&D, Renew Europe, ECR și GUE), nu a primit votul extremei drepte, în timp ce Verzii au solicitat o nouă rundă de întrebări suplimentare.

Urmăriți înregistrarea audierii Adinei Vălean în Parlamentul European

Adina Vălean, comisarul european desemnat pentru transport de România, a declarat joi, în cursul audierii sale din Parlamentul European, că Uniunea Europeană se află în zorii unei noi ere caracterizată de o accelerată inovație și transformare și s-a declarat ”pregătită să își asume responsabilitățile” de membru al Comisiei Europene.

Mai mult, Vălean a anunțat în cadrul audierii sale din Parlamentul European că își dorește să fie comisarul european în mandatul căruia va fi implementat Cerul Unic European.

În intervențiile sale, Adina Vălean a apreciat că viziunea președintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a unei Comisii geopolitice este lucrul de care Uniunea Europeană are nevoie. 

Viziunea unei Comisii geopolitice este exact ce avem noi nevoie. UE este un jucător multilateral și așa trebuie să rămână. Pentru domeniul transporturilor, acest lucru înseamnă că Europa trebuie să devină un hub pentru regiunile învecinate, dar, mult mai important, să devină un hub pentru lanțul global de aprovizionare și pentru fluxurile de pasageri”, a spus Vălean.

În ceea ce privește Pactul ecologic european (Green Deal), Adina Vălean a declarat că nu poate fi finalizat fără plasarea transporturilor în centrul său, însă mobilitatea verde trebuie să servească intereselor cetățenilor.

Deși sunt necesare eforturi suplimentare pentru atingerea obiectivelor de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon, acest lucru trebuie să fie fezabil din punct de vedere economic, a adăugat aceasta.

Digitalizarea și automatizarea înseamnă provocări uriașe pentru sector, dar acest lucru nu poate avea un cost la nivelul resurselor umane, astfel încât este necesară o concentrare mai mare pe formare și recalificare.


Citiți și 

Adina Vălean, audiată în Parlamentul European: O Comisie geopolitică este exact ce avem nevoie. Infrastructura de transport este vitală pentru o apărare comună europeană

Adina Vălean, angajament în fața eurodeputaților: Vreau să fiu comisarul european în mandatul căruia este adoptat Cerul Unic European

Adina Vălean, la audierea din Parlamentul European: ”Mobilitatea și transportul sunt coloana vertebrală a pieței interne a Uniunii Europene”

Puteți citi pe larg despre audierea comisarului european pentru transport din partea României aici.


Adina Vălean, comisarul european nominalizat de guvernul Ludovic Orban după consultarea președintelui Klaus Iohannis și desemnat pentru portofoliul transporturilor de către Ursula von der Leyen, a fost audiată joi în Comisia pentru transport a Parlamentului European. 

Vălean, care a fost confirmată marți de comisiile de specialitate din Parlamentul României și a primit aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European, se alătură acum celorlalți comisari europeni validați de Parlamentul European. 

Ursula von der Leyen și viitoarea sa echipă de comisari, în care mai trebuie validați candidații maghiar și francez, trebuie supuși votului de învestire a Comisiei Europene în plenul Parlamentului European, care este programat pentru data de 27 noiembrie, în plenul de la Strasbourg.

Continue Reading

Adina Vălean

Adina Vălean a fost validată de Comisia pentru transport din Parlamentul European pentru poziția de comisar european

Published

on

© European Parliament

Corespondență din Bruxelles

Comisarul european desemnat pentru domeniul transporturilor, Adina Vălean, a fost validată de Comisia pentru transport din Parlamentul European pentru funcția de membru al Comisiei Europene, au declarat surse din Parlamentul European pentru CaleaEuropeană.ro.

Candidatura lui Vălean a trecut cu 36 de voturi pentru, fiind necesară o majoritate de două treimi din membrii Comisiei TRAN.

Potrivit surselor citate, Adina Vălean a fost votată de cinci grupuri politice (PPE, S&D, Renew Europe, ECR și GUE), nu a primit votul extremei drepte, în timp ce Verzii au solicitat o nouă rundă de întrebări suplimentare.

Urmăriți înregistrarea audierii Adinei Vălean în Parlamentul European

Adina Vălean, comisarul european desemnat pentru transport de România, a declarat joi, în cursul audierii sale din Parlamentul European, că Uniunea Europeană se află în zorii unei noi ere caracterizată de o accelerată inovație și transformare și s-a declarat ”pregătită să își asume responsabilitățile” de membru al Comisiei Europene.

Mai mult, Vălean a anunțat în cadrul audierii sale din Parlamentul European că își dorește să fie comisarul european în mandatul căruia va fi implementat Cerul Unic European.

În intervențiile sale, Adina Vălean a apreciat că viziunea președintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a unei Comisii geopolitice este lucrul de care Uniunea Europeană are nevoie. 

Viziunea unei Comisii geopolitice este exact ce avem noi nevoie. UE este un jucător multilateral și așa trebuie să rămână. Pentru domeniul transporturilor, acest lucru înseamnă că Europa trebuie să devină un hub pentru regiunile învecinate, dar, mult mai important, să devină un hub pentru lanțul global de aprovizionare și pentru fluxurile de pasageri”, a spus Vălean.

În ceea ce privește Pactul ecologic european (Green Deal), Adina Vălean a declarat că nu poate fi finalizat fără plasarea transporturilor în centrul său, însă mobilitatea verde trebuie să servească intereselor cetățenilor.

Deși sunt necesare eforturi suplimentare pentru atingerea obiectivelor de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon, acest lucru trebuie să fie fezabil din punct de vedere economic, a adăugat aceasta.

Digitalizarea și automatizarea înseamnă provocări uriașe pentru sector, dar acest lucru nu poate avea un cost la nivelul resurselor umane, astfel încât este necesară o concentrare mai mare pe formare și recalificare.


Citiți și 

Adina Vălean, audiată în Parlamentul European: O Comisie geopolitică este exact ce avem nevoie. Infrastructura de transport este vitală pentru o apărare comună europeană

Adina Vălean, angajament în fața eurodeputaților: Vreau să fiu comisarul european în mandatul căruia este adoptat Cerul Unic European

Adina Vălean, la audierea din Parlamentul European: ”Mobilitatea și transportul sunt coloana vertebrală a pieței interne a Uniunii Europene”

Puteți citi pe larg despre audierea comisarului european pentru transport din partea României aici.


Adina Vălean, comisarul european nominalizat de guvernul Ludovic Orban după consultarea președintelui Klaus Iohannis și desemnat pentru portofoliul transporturilor de către Ursula von der Leyen, a fost audiată joi în Comisia pentru transport a Parlamentului European. 

Vălean, care a fost confirmată marți de comisiile de specialitate din Parlamentul României și a primit aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European, se alătură acum celorlalți comisari europeni validați de Parlamentul European. 

Ursula von der Leyen și viitoarea sa echipă de comisari, în care mai trebuie validați candidații maghiar și francez, trebuie supuși votului de învestire a Comisiei Europene în plenul Parlamentului European, care este programat pentru data de 27 noiembrie, în plenul de la Strasbourg.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.13 hours ago

Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”

ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, pregătește lansarea programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și româno-elvețian pentru o ”dezvoltare durabilă a României”

NATO15 hours ago

România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Dan Motreanu16 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL

EDUCAȚIE16 hours ago

Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

INTERNAȚIONAL18 hours ago

Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar

RUSIA19 hours ago

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

U.E.19 hours ago

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending