Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu (PPE), despre noul sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova: Sper să o ajute să rămână pe drumul către Occident

Ajutorul financiar aprobat de Parlamentul European pentru Republica Moldova reprezintă un sprijin care să permită Chișinăului să păstreze direcția sa occidentală și să nu se întoarcă din nou către Est așa cum de foarte multe ori declară actualul președinte, Igor Dodon, a precizat europarlamentarul Marian-Jean Marinescu în cadrul unui comentariu video postat pe pagina sa de Facebook, făcând trimitere la ajutorul financiar pentru Republica Moldova care a fost votat în plenul Parlamentului European săptămâna trecută.

“Conform acordului de asociere între Republica Moldova și Uniune, UE trebuie să asigure 100 de milioade de euro sub formă de ajutoare financiare care se duc către Banca Națională pentru buget, monedă și eventuale plăți în sistemele de stat”, a completat Marinescu.

Acesta a ridicat și problema sensibilă privind situația din Republica Moldova, referindu-se la miliardul care a dispărut din băncile moldovenești.

“Este greu să dai bani într-un sistem în care dispar banii din Banca Națională fără să știe unde s-au dus, dar până la urmă, chiar dacă este un subiect sensibil, cred că cea mai bună cale este aceea prin care acorzi acest ajutor, dar urmărești foarte atent unde se duc banii deoarece sunt bani publici și trebuie să ai o explicație pe ce s-au cheltuit”, a afirmat europarlamentarul român, vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European.

“Există, alături de regulamentul care a fost votat, – lucru ce înseamnă că Republica Moldova va putea primi acest ajutor financiar – o declarație comună a Comisiei și a Parlamentului în care se impun niște condiții care se refereră la lupta împotriva corupției, la statul de drept și la respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția privind noul sistem electoral”, a adăugat Marinescu, amintind de discuția de a schimba sistemul electoral de la sistem proporțional, pe listă, la sistem mixt, prin care să existe și niște colegii, jumătate din Parlament fiind ales pe colegii, cealaltă jumătate fiind aleasă pe liste.

“Au ieșit tot felul de discuții privind grupul care va fi avantajat în urma acestor schimbări sistemice, și anume pe cei care sunt pro-Rusia sau pe cei care sunt pro-Europa. Recțiile din Republica Moldova vor fi diverse. Unii vor spune că este un ajutor, alții vor spune că este un ajutor pentru cei care vor să fure banii”, a mai spus reprezentantul român în Paralmentul European, punctând că alegerile parlamentare de anul viitor vor avea un rol decisiv în parcursul Republicii Moldova.

În încheiere, Marian-Jean Marinescu a atras atenția că “România trebuie să privească cu ochi foarte atenți ce se întâmplă acolo, în primul rând pentru că sunt români, și în al doilea rând pentru că avem frontieră comună și nu cred că este bine să avem la graniță un stat care este căzut sub influența Federației Ruse“.

Forma de acordare a asistenței macro-financiare este o combinație între un împrumut rambursabil în valoare de 60 de milioane euro și un ajutor ne-rambursabil în valoare de 40 de milioane de euro. Condițiile detaliate de acordare și de plată a fiecărei tranșe urmează a fi negociate ulterior de către Comisia Europeană cu autoritățile moldovene și incluse într-un Memorandum de Înțelegere. Respectarea riguroasă a tuturor condițiilor agreate va fi monitorizată permanent de către Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă. O declarația comună a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei confirmă că un element important al procesului de monitorizare îl va constitui respectarea democrației și statului de drept și garantarea drepturilor omului, inclusiv implementarea recentelor recomandări ale Comisiei de la Veneția privind modificarea sistemului electoral.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *