Europarlamentarul Petru Luhan: Europarlamentar: „Sunt îngrozit de discriminarea studenților români de la colegiile britanice”

luhanEuroparlamentarul PDL Petru Luhan se declară îngrozit de situația studenților români de la colegiile britanice. Potrivit unuu comunicat, acesta a anunțat că va sesiza Comisia Europeană în privința sistării creditelor pentru aceștia și va solicita declanșarea procedurii de infringement împotriva Marii Britanii. Totodată, europarlamentarul a făcut apel la ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, ”să meargă de urgență la Londra”.

Săptămâna trecută, europarlamentarul PDL Petru Luhan a efectuat o vizită de urgență la Londra pentru a veni în sprijinul miilor de studenți români afectați de sistarea împrumuturilor de studii și de întreținere, se arată în comunicat. Luhan a vizitat două colegii londoneze și a ascultat problemele a sute de studenți. Deși fuseseră planificate și aprobate vizite în alte două campusuri, conducerea a interzis în ultimul moment vizita și a refuzat orice dialog cu europarlamentarul și cu studenții.

Sunt îngrozit  de discriminarea studenților români de la colegiile britanice. Sunt victime ale retoricii anti-românești, se tem că vor fi exmatriculați sau chiar expulzațiSunt discriminați din momentul în care spun că sunt români și sunt defavorizați chiar și când încearcă să-și găsească un loc de muncă“, a declarat europarlamentarul.

Luhan atrage atenția asupra faptului că, pentru a putea beneficia de împrumutul de întreținere,  studenții români au trecut printr-un proces de verificare a eligibilității și a rezidenței.  “Cum e posibil ca cererile lor să fie aprobate în urmă cu 1-2 ani și acum să fie somați să aducă dovezi suplimentare? Modul în care autoritățile britanice au schimbat regulile odată cu expirarea restricțiilor pentru români este absurd, imoral și împotriva valorilor europene “, a mai adăugat Luhan.

Deși cei mai mulți studenți au depus deja actele suplimentare solicitate, împrumuturile sunt în continuare sistate, iar conturile bancare le-au fost blocate. Și mai grav este faptul că, în practică, suspendarea îi afectează doar pe studenții români și bulgari, un semn clar de discriminare.

Potrivit planului de acțiuni convenit împreună cu studenții români:

  • Luhan va sesiza Comisia Europeană în privința sistării creditelor pentru studenții români, solicitând declanșarea procedurii de infringement împotriva Marii Britanii;
  • Europarlamentarul pregătește o scrisoare adresată premierului britanic David Cameron și ministrului universităților David Willets, solicitându-le deblocarea urgentă a creditelor pentru studenții români;
  • Nu în ultimul rând, Luhan solicită din nou ministrului afacerilor externe Titus Corlățean  să meargă de urgență la Londra pentru a dezamorsa criza anti-românească.
Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 1 =